3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURI s. m. pl. (Ieșit din uz; numai în expr.) Curte cu juri = curte cu jurați, v. jurat1 (1). Procesul de calomnie s-a judecat la curtea cu juri. SADOVEANU, E. 157.

JURI s.m.pl. Curte cu juri = comisie de cetățeni, care îndeplineau ocazional și temporar funcții judiciare. [Cf. fr. juré, engl. jury].

juri m., pl. corpul juraților: Curtea cu juri.

JUR1, juri, s. m. (Înv.) Jurat1. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♦ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ♦ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♦ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ♦ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

jur1 sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr jury] 1 (Asr) Jurat1. 2 (În vechea organizare judecătorească) Curte cu ~i Organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1 (8).

jura [At: CORESI, EV. 60/22 / Pzi: jur / E: ml juro, -are] 1 vtr A afirma ceva sub jurământ. 2 vtr A declara ceva prin jurământ. 3 vtr A confirma ceva la judecată prin jurământ. 4 vt A depune o mărturie despre cineva. 5 vt A promite sub jurământ. 6 vr (Pop) A se blestema (pentru a întări cele afirmate). 7 vr A crede cu tărie un anumit lucru. 8 vr A avea încredere oarbă în cineva. 9 vt A făgădui ceva în mod solemn. 10-11 vtr A (se) lega prin jurământ (5). 12 vt (Pop) A ruga pe cineva stăruitor Si: a conjura, a implora. 13 vt (Nob) A înjura.

JUR1, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat1. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu o completivă directă sau cu un complement care indică un sentiment) A face un jurămînt, a se lega prin jurămînt; a întări, a confirma la judecată, prin jurămînt, o depoziție, o mărturie. Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140. Știi, bădiță, cum jurai Seara, cînd la noi veneai Că pe alta n-o s-o iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. (Fig.) A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Cînd pe cărări se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186. ◊ (Cu complement intern) Hai să jurăm Jurămîntul mare. TEODORESCU, P. P. 463. ◊ (La optativ sau în legătură cu verbul «a putea», arată convingerea fermă a cuiva în legătură cu un anumit lucru) Dumnezeu să-l ierte că Ștefăniță î-i ticluise o carte către Petru-vodă... să fi jurat că e de el. DELAVRANCEA, O. II 184. Puteai să juri că n-are mai mult de treizeci de ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. ◊ Absol. Îl cunosc. Dar nu știu de unde... Credeți-mă, uite... jur. SAHIA, N. 75. ◊ Refl. Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? n-am plîns? Cu ce m-am ales? CARAGIALE, O. I 63. Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere. CREANGĂ, P. 206. Foaie verde lemn uscat, Tare, mîndră, te-ai jurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. Vin’, mîndră, să ne jurăm Și să nu ne mai lăsăm. id. ib. 256. 2. Refl. A consimți prin jurămînt să se întîmple un lucru rău în cazul cînd nu îndeplinești o anumită condiție; a se afurisi. Mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. ALECSANDRI, T. I 39. Ea o prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uște-mi-se cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 3. Tranz. fact. A obliga, a pune pe cineva să jure. Mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei. ISPIRESCU, L. 301. A jurat-o pe nevastă-sa ca nu cumva să spuie cuiva. ȘEZ. II 212. (Cu pronunțare regională) Te giur cu pistolu-n pept Spune mie tot cu drept De ai bani mai multicei. ALECSANDRI, P. P. 162.- Prez. ind. și: (regional) jor (COȘBUC, P. I 183).

JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)

JUR1 m. înv.: Curte cu ~i organ de jurisdicție, în componența căruia intrau jurații. /<fr. jury

A SE JURÁ mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. /<lat. jurare

A JURÁ jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare

jurà v. 1. a afirma cu jurământ, luând de martur pe D-zeu: a jurat strâmb; 2. a asigura, a încredința despre ceva: ți’o jur; 3. a se îndatora cu jurământ, a promite serios: a jura supunere. [Lat. JURARE].

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!jur1 (jurat) (înv.) s. m., pl. juri

jurá (a ~) vb., ind. prez. 3 júră

jurá vb., ind. prez. 1 sg. júr, 3 sg. și pl. júră

arată toate definițiile

Intrare: juri
juri
prefix (I7-P)
  • juri
Intrare: jur (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jur
  • jurul
  • juru‑
plural
  • juri
  • jurii
genitiv-dativ singular
  • jur
  • jurului
plural
  • juri
  • jurilor
vocativ singular
  • jurule
  • jure
plural
  • jurilor
Intrare: jura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jura
  • jurare
  • jurat
  • juratu‑
  • jurând
  • jurându‑
singular plural
  • ju
  • jurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jur
(să)
  • jur
  • juram
  • jurai
  • jurasem
a II-a (tu)
  • juri
(să)
  • juri
  • jurai
  • jurași
  • juraseși
a III-a (el, ea)
  • ju
(să)
  • jure
  • jura
  • jură
  • jurase
plural I (noi)
  • jurăm
(să)
  • jurăm
  • juram
  • jurarăm
  • juraserăm
  • jurasem
a II-a (voi)
  • jurați
(să)
  • jurați
  • jurați
  • jurarăți
  • juraserăți
  • juraseți
a III-a (ei, ele)
  • ju
(să)
  • jure
  • jurau
  • jura
  • juraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jura

  • 1. tranzitiv reflexiv A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ; a se angaja prin jurământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: jurui (făgădui) 11 exemple
    exemple
    • Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140.
      surse: DLRLC
    • Știi, bădiță, cum jurai Seara, cînd la noi veneai Că pe alta n-o s-o iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258.
      surse: DLRLC
    • figurat A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Cînd pe cărări se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186.
      surse: DLRLC
    • Hai să jurăm Jurămîntul mare. TEODORESCU, P. P. 463.
      surse: DLRLC
    • Dumnezeu să-l ierte că Ștefăniță î-i ticluise o carte către Petru-vodă... să fi jurat că e de el. DELAVRANCEA, O. II 184.
      surse: DLRLC
    • Puteai să juri că n-are mai mult de treizeci de ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111.
      surse: DLRLC
    • absolut Îl cunosc. Dar nu știu de unde... Credeți-mă, uite... jur. SAHIA, N. 75.
      surse: DLRLC
    • Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? n-am plîns? Cu ce m-am ales? CARAGIALE, O. I 63.
      surse: DLRLC
    • Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere. CREANGĂ, P. 206.
      surse: DLRLC
    • Foaie verde lemn uscat, Tare, mîndră, te-ai jurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243.
      surse: DLRLC
    • Vin’, mîndră, să ne jurăm Și să nu ne mai lăsăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.2. reflexiv A promite prin jurământ.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. reflexiv popular A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. ALECSANDRI, T. I 39.
      surse: DLRLC
    • Ea o prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uște-mi-se cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv popular A ruga pe cineva cu stăruință.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: conjura implora 3 exemple
    exemple
    • Mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei. ISPIRESCU, L. 301.
      surse: DLRLC
    • A jurat-o pe nevastă-sa ca nu cumva să spuie cuiva. ȘEZ. II 212.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Te giur cu pistolu-n pept Spune mie tot cu drept De ai bani mai multicei. ALECSANDRI, P. P. 162.
      surse: DLRLC
    • diferențiere A obliga, a pune pe cineva să jure.
      surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv A presta un jurământ.
    surse: NODEX

etimologie:

jur (persoană)

  • surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: jurat (s.m.)
    • 1.1. (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați (1.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Procesul de calomnie s-a judecat la curtea cu juri. SADOVEANU, E. 157.
        surse: DLRLC

etimologie: