19 definiții pentru judecător giudecător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

judecător, ~oare [At: PSALT. SCH. 3/3 / V: (înv) ~riu sm, (reg) giu~ / Pl: ~i, ~oare / E: judeca + -tor] 1 smf / Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele, prin pronunțarea unei hotărâri Si: (înv) jude (12), județ (5), (iuz) dregător. 2 smf (Îs) ~ de pace (sau de ocol) Magistrat care conduce o judecătorie (4) de pace. 3 smf (Îs) ~ de instrucție Judecător (1) de tribunal cu însărcinarea specială de a face instrucția în materie penală. 4 smf (Înv; îs) ~ de ședință Judecător (1) de tribunal care judecă în ședință. 5-8 smf Funcție de judecător (1-4). 9-12 sm Bărbat care îndeplinește funcția de judecător (5-8). 13 sm (La vechii evrei) Magistrat suprem și șef militar care a activat de la moartea lui Moise până la începutul domniei lui Saul. 14 sm (În Biblie; îs) Cartea ~ilor Istorie a judecătorilor (5), precedată de o expunere a situației politice și religioase. 15 sm (Înv; îs) Dreptul ~ Dumnezeu. 16-20 sf Judecătoreasă (5-8). 21 smf Persoană solicitată să-și spună părerea într-o problemă în vederea stabilirii adevărului. 22 smf (Spt) Arbitru. 23 sf (Înv; iuz) Judecată (1).

JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

JUDECĂTÓR, judecători, s. m. 1. Funcționar al statului care are ca sarcină principală soluționarea pe calea justiției a proceselor prin pronunțarea unei hotărîri. V. magistrat. Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184. Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14. Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146. 2. Persoană care își dă părerea (adesea la rugămintea părților) într-o chestiune; arbitru. Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109. ♦ (Sport; învechit) Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului; arbitru. Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40.

JUDECĂTÓR ~i m. 1) Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare din cadrul unei instanțe judecătorești. 2) Persoană solicitată să-și spună în mod obiectiv părerea într-o chestiune controversată sau într-o cauză; arbitru. 3) rar Persoană calificată în arbitrarea unor jocuri sportive; arbitru. /a judeca + suf. ~ător

judecător m. cel ce judecă, care are dreptul de a judeca; judecător de pace (de ocol), magistrat însărcinat a judeca sumar diferendele de puțină importanță și a împăciui pe particulari; judecător de instrucțiune, magistrat însărcinat a cerceta crimele și delictele, a culege probele sau indiciile și a face să se aresteze pe preveniți.

judecătór m. Magistrat însărcinat să facă dreptate: eliasțiĭ eraŭ judecătoriĭ publicĭ ai Ateneĭ. Arbitru: a alege pe cineva drept judecător. Judecător de pace (saŭ: de ocol), magistrat care judecă procese micĭ și încearcă să împace părțile. Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. V. jurător.

giudecător, ~oare smf vz judecător

judecătorea sf [At: NEGRUZZI, S. II, 53 / Pl: ~ese / E: judecător + -easă] 1-4 Soție a judecătorului (1-4). 5-8 Femeie care îndeplinește funcția de judecător (5-8) Si: judecătoare (16-20), (rar) judecătoriță (1-4).

Judecători pl. 1. nume dat la Evrei căpeteniilor cari guvernară poporul dela Moise până la Samuel (1554-1080 a. Cr.); 2. carte din Vechiul-Testament ce conține istoria Evreilor sub judecători.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

judecătór s. m., pl. judecătóri

judecătór s. m., pl. judecătóri

judecătoáre s. f., g.-d. art. judecătoárei; pl. judecătoáre

judecătoáre s. f., g.-d. art. judecătoárei; pl. judecătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUDECĂTÓR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

JUDECĂTOR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

judecătór, judecători s. m. Funcționar care are atribuția de a soluționa procesele în cadrul unei instanțe judecătorești. ◊ Marele judecător sau judecătorul suprem, dreptul judecător = Dumnezeu. -Din judeca + suf. -ător.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecător în propriul său proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poți fi imparțial în judecarea propriei cauze.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

JUDECĂTOR boier, dican, întrebător, patrafir, țap negru.

Intrare: judecător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecător
  • judecătorul
  • judecătoru‑
plural
  • judecători
  • judecătorii
genitiv-dativ singular
  • judecător
  • judecătorului
plural
  • judecători
  • judecătorilor
vocativ singular
  • judecătorule
  • judecătore
plural
  • judecătorilor
giudecător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

judecător giudecătoare giudecător judecătoare

  • 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (2.), jude (4.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: judecătoraș 3 exemple
    exemple
    • Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184.
      surse: DLRLC
    • Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14.
      surse: DLRLC
    • Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: arbitru (s.m.) un exemplu
    exemple
    • Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109.
      surse: DLRLC
    • 2.1. sport Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: arbitru (s.m.) un exemplu
      exemple
      • Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Judeca + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX