judecător, ~oare [At: PSALT. SCH. 3/3 / V: (înv) ~riu sm, (reg) giu~ / Pl: ~i, ~oare / E: judeca + -tor] 1 smf / Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele, prin pronunțarea unei hotărâri Si: (înv) jude (12), județ (5), (iuz) dregător. 2 smf (Îs) ~ de pace (sau de ocol) Magistrat care conduce o judecătorie (4) de pace. 3 smf (Îs) ~ de instrucție Judecător (1) de tribunal cu însărcinarea specială de a face instrucția în materie penală. 4 smf (Înv; îs) ~ de ședință Judecător (1) de tribunal care judecă în ședință. 5-8 smf Funcție de judecător (1-4). 9-12 sm Bărbat care îndeplinește funcția de judecător (5-8). 13 sm (La vechii evrei) Magistrat suprem și șef militar care a activat de la moartea lui Moise până la începutul domniei lui Saul. 14 sm (În Biblie; îs) Cartea ~ilor Istorie a judecătorilor (5), precedată de o expunere a situației politice și religioase. 15 sm (Înv; îs) Dreptul ~ Dumnezeu. 16-20 sf Judecătoreasă (5-8). 21 smf Persoană solicitată să-și spună părerea într-o problemă în vederea stabilirii adevărului. 22 smf (Spt) Arbitru. 23 sf (Înv; iuz) Judecată (1).