JUDECĂTOR, judecători, s. m. 1. Funcționar al statului care are ca sarcină principală soluționarea pe calea justiției a proceselor prin pronunțarea unei hotărîri. V. magistrat. Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184. Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14. Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146. 2. Persoană care își dă părerea (adesea la rugămintea părților) într-o chestiune; arbitru. Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109. ♦ (Sport; învechit) Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului; arbitru. Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40.