jubilare sf [At: DA / Pl: ~lări / E: jubila] 1 Satisfacție manifestată prin aplauze, exclamări, strigăte etc. Si: (rar) jubilație (1). 2 Bucurie foarte mare Si: triumf, (rar) jubilație (2). 3-5 (Reg) Serbare a unui jubileu (3-5) Si: (rar) jubilație (3-5).

JUBILARE s.f. Faptul de a jubila; jubilație. [< jubila].

iubila vz jubila

jubila [At: CARAGIALE, S. N. 182 / V: iu~ / Pzi: ~lez / E: fr jubiler, lat jubilare] 1 vi A simți o mare satisfacție, exteriorizând-o prin exclamări, strigăte, aplauze etc. 2 vi A se bucura din plin de ceva Si: a triumfa. 3 vt (Reg; îf iubila) A serba jubileul cuiva.

jubilar, ~ă a vz jubiliar

jubiliar, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 345 / V: (înv) ~lar / Pl: ~i, ~e / E: fr jubilaire] 1-3 De jubileu (3-5). 4-6 Făcut pentru un sau cu ocazia unui jubileu (3-5). 7 (Îs) An ~ An în care are loc un jubileu (5).

JUBILA, jubilez, vb. I. Intranz. A se bucura foarte mult, a simți o mare satisfacție, a-și exterioriza satisfacția. Se păcălesc unul pe altul și jubilează zgomotos. CAMIL PETRESCU, U. N. 247.

JUBILIAR, -Ă, jubiliari, -e, adj. De jubileu; făcut cu ocazia unui jubileu. Am fost invitat să particip la serbările jubiliare. STANCU, U.R.S.S. 9. ◊ An jubiliar = an în care se sărbătorește un jubileu. – Pronunțat: -li-ar.

JUBILA vb. I. intr. A avea o mare satisfacție, a triumfa. [< fr. jubiler].

JUBILIAR, -Ă adj. De (pentru) jubileu. ◊ An jubiliar = an în care se sărbătorește un jubileu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. jubilaire].

JUBILA vb. intr. a avea o mare satisfacție, a triumfa. (< fr. jubiler, lat. iubilare)

JUBILIAR, -Ă adj. de, pentru jubileu. ♦ an ~ = an în care se sărbătorește un jubileu. (după fr. jubilaire)

A JUBILA ~ez intranz. A încerca o mare satisfacție (în urma unei victorii); a se bucura foarte mult de o victorie; a triumfa. /<fr. jubiler, lat. jubilare

JUBILIAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre solemnități) Care are loc cu ocazia unui jubileu; propriu unui jubileu. Ediție ~ă. ◊ An ~ an în care se sărbătorește un jubileu. [Sil. -li-ar] /<fr. jubilaire

jubilà v. a arăta o mare bucurie.

jubilar m. ce ține de jubileu: an jubilar.

* jubilár, -ă adj. (fr. jubilaire). De jubileŭ, al jubileuluĭ: an jubilar. – Fals jubiliar.

* jubilațiúne f. (lat. jubilátio -ónis). Acțiunea de a jubila, bucurie zgomotoasă. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

* jubiléz v. intr. (lat. júbilo, -áre, a striga de bucurie). Arăt mare bucurie.

jubilare s. f., g.-d. art. jubilării

jubila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. jubilez, 3 jubilează; conj. prez. 1 sg. să jubilez, 3 să jubileze

jubiliar (desp. -li-ar) adj. m., pl. jubiliari; f. jubiliară, pl. jubiliare

jubila (a ~) vb., ind. prez. 3 jubilează

jubiliar (-li-ar) adj. m., pl. jubiliari; f. jubiliară, pl. jubiliare

jubila vb., ind. prez. 1 sg. jubilez, 3 sg. și pl. jubilează

jubiliar adj. m. (sil. -li-ar), pl. jubiliari; f. sg. jubiliară, pl. jubiliare

jubiliar (i-a)

jubilez.

JUBILARE s. v. jubilație.

JUBILA vb. v. triumfa.

jubila vb. v. TRIUMFA.