JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) juca; petrecere distractivă mai ales între copii, bazată adesea pe anumite reguli convenționale. Pînă la orele de clasă de după prînz, aveați timp îndeajuns pentru joc. PAS, Z. I 113. ◊ Fig. [Vîntul] le prinde De mînecă și-aprins de dor Își face joc în părul lor. COȘBUC, P. I 88. ◊ Joc de societate = petrecere în familie, bazată pe întrebări și răspunsuri hazlii sau pe dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. (Numai în expr.) A-și bate joc (de cineva) v. bate. Bătaie de joc v. bătaie. 3.. Acțiunea de a juca (5); dans popular; petrecere la care se dansează. În sat pornește vesel jocul. PĂUN- PINCIO, P. 56. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. Așa-i jocul romînesc, Cu strigăt ardelenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Expr. A ieși la joc = a începe să ia parte la petrecerile la care se dansează; a ieși la horă. Da de ieșit la joc ai ieșit? – Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. A lua la joc v. lua (III 7). ♦ Fig. Mișcare repede și capricioasă. Prin soarele fierbinte și prin jocul luminos al pulberii, lumea foia vuind. SADOVEANU, O. I 511. [Fulgerele] se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. MACEDONSKI, O. I 76. Jocul valurilor albe de departe îți pare un cîrd de gîște, care bat din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 415. 4. Întrecere sportivă, partidă între două echipe. Jocul s-a desfășurat în condiții bune. ◊ Jocuri olimpice = concursuri sportive cu caracter periodic, inițiate în Grecia veche și reluate în timpurile moderne, sub formă de concursuri internaționale. ♦ Mod de a juca într-o întrecere. Echipa a avut un joc elegant. 5. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul, modul cum se interpretează. Lui Caragiale îi plăcea jocul lui Brezeanu. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului. 6. Totalitatea obiectelor care servesc la jucat (3). Un joc de șah. 7. (Uneori urmat de determinări care arată felul distracției) Acțiune distractivă bazată pe diferite combinații de calcul sau pe hazard și care adesea angajează sume de bani. Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe. CARAGIALE, P. 47. Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. EMINESCU, N. 67. De cînd m-am însurat joc numai vist... Ce joc monoton! NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) = a întreprinde o acțiune riscată, care poate avea urmări grave și iremediabile. A-și pune capul (sau viața, situația) în joc = a întreprinde ceva riscant. A descoperi (sau a pricepe) jocul (cuiva) = a surprinde manevra, metoda ocolită și abilă (a cuiva). Știa foarte bine că Demetru Demetrian i-a priceput jocul și că nu mai poate cădea la nici o tocmeală. C. PETRESCU, A. 359. A face jocul (rar jocurile) cuiva = a servi (conștient sau nu) prin activitatea sa interesele altuia. Face toate jocurile patronului. DEMETRIUS, C. 38. (Despre bunuri materiale sau spirituale, viața, soarta cuiva) A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi expus să fie pierdut, distrus, nimicit. Era în joc acolo ceva mult mai de preț decît inima mea. DEMETRIUS, C. 45. ♦ Joc de bursă v. bursă. 8. Lărgimea golului dintre două piese care lucrează în contact.

JOC ~uri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. ◊ ~ de societate distracție la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de glumă, obținut prin îmbinarea unor cuvinte asemănătoare ca formă dar deosebite ca sens. A-și bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distracție (a copiilor) lipsită de griji; joacă. 3) Competiție sportivă (de fotbal, de baschet etc.). * ~uri olimpice competiții sportive, sub formă de manifestări internaționale de mare amploare, care au loc o dată la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~. 5) Petrecere cu dansuri la țară; horă. ◊ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Mișcare repede și neregulată a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitată) de deplasare independentă a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

joc n. 1. petrecere, distracțiune: jocuri copilărești; 2. exercițiu de recreațiune supus unor regule anumite: jocuri de hazard; 3. ceea ce servă la joc: joc în cărți, în șah; 4. danț și locul de danțat: s’a dus la joc; 5. fig. a-și bate joc, a lua în râs (v. bate); joc de cuvinte, aluziune glumeață fundată pe asemănarea vorbelor; 6. mișcare ușoară și regulată: jocul unei mașini, jocul ochilor; 7. pl. spectacol public la cei vechi: jocuri istmice. [Lat. JOCUS].

2) joc, a jucá v. intr. (lat. jǒcare, cl. jocari, a glumi, a te juca; it. giocare, pv. jogar, fr. jouer, sp. jugar, bg. jogar. – Joc. jocĭ, joacă, jucăm, jucațĭ; jucam, jucasem!; să joace; jucînd). Petrec, mă amuz: copiiĭ joacă la coroană, la bile, oameniĭ joacă (saŭ: în) cărțĭ, pe banĭ la șah, la popice. Dansez: joc la horă. Mă mișc cu vioicĭune: acestuĭ hoț îĭ joacă ochiĭ după furturĭ (caută să fure). Mă mișc și vorbesc pe scenă: acest actor joacă bine. Merg izbind din picĭoare: calu joacă. V. tr. Petrec, mă amuzez: joc cărțile, joc concina. Întrebuințez la jocul de cărțĭ: joc o carte norocoasă. Pes de jocul de cărțĭ: acest om șĭ-a jucat toată averea. Expun, risc: îmĭ joc vĭața. Reprezent pe cineva pe scenă: acest actor îl joacă bine pe Hamlet. Păcălesc, înșel, întrebuințez cum vreaŭ: ferește-te de acest șarlatan, că te joacă ca pe-o păpușă. Dansez: joc o horă, un vals. Conduc, port la dans, dansez: le-a jucat pe toate fetele. A juca pe cineva pe degete, a-l mișca cum îțĭ place ție, a-l avea în puterea ta. V. refl. Mă amuzez, petrec: copiiĭ se jucaŭ pe ĭarbă, se jucaŭ de-a hoțiĭ, de-a soldațiĭ. Îs foarte priceput în: el se joacă cu algebra, Napoleon se juca cu războaĭele. Glumesc, șăguĭesc, tratez fără frică: nu te juca cu calu, că te trîntește. Fig. A te juca cu focu, a umbla fără atențiune cu focu (cu periculu). A te juca cu baniĭ, a poseda mulțĭ banĭ și a-ĭ cheltuĭ fără grijă.

1) joc n., pl. urĭ (lat. jŏcus, joc cu vorba [jocu în acțiune de se numea lŭdus], it. giuoco, pv. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, pg. jogo). Petrecere, distracțiune amuzament pin mișcărĭ saŭ alte combinațiunĭ de calcul saŭ de noroc: jocurĭ copilărești (cum e de-a baba oarba), jocurĭ de noroc saŭ îndemnare (cum îs cărțile, șahu, biliardu). Obiectele care servesc la joc: un joc de cărțĭ, de șah (maĭ des: o păreche de cărți, de șah). Dans: mă duc la joc. Modu de a te mișca, a vorbi, a glumi: jocu uneĭ mașinĭ,jocu ochilor cuĭva, jocu de scenă al unuĭ actor. Pl. Spectacul public la cel vechĭ și imitat și de ceĭ noĭ: jocurile olimpice la Grecĭ. Joc de cuvinte, aluziune glumeață fundată pe asemănarea cuvintelor. Casă de joc, tripoŭ, casă în care se joacă cărțĭ. A fi în joc, a fi în risc, a fi vorba de: în războaiele punice era în joc existența statului roman. A-țĭ bate joc de, 1. a lua în rîs, a rîde de, 2. a insulta, a ofensa, a înjosi, a batjocurĭ.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. 2. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p ext. faptă urâtă, incalificabilă. 3. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 4. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). 5. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.). ♦ Fiecare dintre zvâcnirile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc.; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere, b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță, d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)alia.

juca [At: CORESI, EV. 493/10 / Pzi: joc, 2 joci, 3, 6 joacă, 4 jucăm, 5 jucați / E: ml *jocare] 1 vr A glumi. 2 vr A nu lua în serios. 3 vr A nu da importanța cuvenită unui lucru. 4 vr A se desfăta. 5 vr (Îe) A învăța jucându-se A învăța fără efort. 6 vr (Îe) A se ~ cu banii A fi foarte bogat. 7 vr (Imp; îae) A nu da importanță banilor. 8 vr (Îe) A se ~ cu sănătatea A nu se îngriji de sănătate. 9 vr (Îe) A se ~ cu viața A se expune primejdiei. 10 vr (Pop; îe) Cine se joacă cu dracu', dă și peste tată-său O mică greșeală te împinge spre alta mai mare. 11 vr (Pfm; îe) A se ~ cu focul A trata cu ușurință o problemă gravă sau un lucru primejdios. 12 vr (Rar; îae) A nu lua dragostea în serios. 13 vr (Pop; îe) Nu te ~ cu tichia chelului Se spune cuiva care nu ia în serios un lucru grav. 14 vr (Îe) Te joci Crezi că-ți poți măsura puterile cu cineva. 15 vr A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării Si: a se distra. 16 vr A face haz de cineva sau de ceva. 17 vr (Pex) A-și bate joc de cineva. 18 vr A șicana pe cineva. 19 vt (Îe) A ~ cuiva o festă (sau, pop, renghiul) A face cuiva o farsă. 20 vt (Îae) A păcăli pe cineva. 21 vr (Rar; îe) A se ~ cu o femeie A avea relații sexuale cu o femeie. 22 vr (Iuz; îe) A se ~ curvia A fi desfrânat. 23-24 vi A-și petrece timpul la jocuri (de noroc sau) de societate. 25 vt (La jocul de cărți) A da o carte jos. 26 vi (La jocul de cărți) A pune în joc o sumă de bani. 27 vt (Înv; la jocul de cărți; îe) A ~ din mână A juca (25) fără a ridica talonul. 28 vt A miza pe o carte, pe un număr etc. 29 vt (Fig) A-și asuma un mare risc. 30 vi (Îe) A ~ la bursă A specula valori cotate la bursă. 31 vi A participa ca jucător la o competiție sportivă. 32 vt A practica un anumit sport. 33 vi A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film. 34 vrp (C. i. o piesă de teatru) A fi reprezentată pe scenă. 35 vi (D. trupe de teatru) A da o reprezentație. 36 vt (D. film; rar) A rula pe ecrane. 37 vrp (D. o piesă de teatru) A se pregăti. 38 vr (Înv; îe) Se joacă o drăcie Nu-i lucru curat. 39 vt (Îe) A ~ un rol (important) sau (înv) a ~ o rolă A fi factor hotărâtor într-o afacere. 40 vt (Îae) A avea o mare însemnătate. 41 vt (Îae) A fi decisiv pentru cineva sau ceva. 42 vi (Pop; d. oameni) A dansa. 43 vi (Fig; d. oameni sau animale) A se mișca într-un anumit ritm. 44 vi (Pan; rar) A face acrobații pe sârmă. 45 vt A interpreta un dans. 46 vt (Reg; îe) Joacă verbuncul A sări în sus de durere. 47 vt (Reg; îe) A ~ drăgaica A fi neastâmpărat. 48 vt (Îae) A sări. 49 vt (Reg) A invita pe cineva la dans. 50 vr (Reg; îe) A-și ~ calul A-și face voia cu cineva. 51 vt A sili pe cineva să se supună voinței tale. 52 vt A înșela pe cineva. 53 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva pe degete A sili pe cineva să facă ce vrei. 54 vt (Îae) A duce pe cineva de nas. 55 vt (Pop; îe) A-ți ~ pe cineva în ciur sau în palmă A duce pe cineva după voia proprie. 56 vt (Îe) A ~ pe sfoară A înșela. 57 vt (Îe) A i-o ~ cuiva A râde de cineva. 58 vt (Îae) A înșela pe cineva. 59 vt (Îvp; îe) A ~ cuiva vicleșug (sau un lucru neplăcut) A înșela pe cineva. 60 vt (Pop; îe) A-și ~ (sau a-și face) mendrele A-și satisface toate capriciile. 61 vt (Reg) A bate pe cineva. 62 vi (Frm; iuz) A cânta la un instrument. 63 vi (D. obiecte) A nu fi bine fixat. 64 vi (Pex; d. obiecte) A se mișca. 65 vi A face mișcări oscilatorii sau ritmice. 66 vi (D. părți ale corpului) A se clătina. 67 vi (Pex) A tremura. 68 vi (D. culori) A avea sclipiri jucăușe. 69 vi (Îe) A-i ~ cuiva ceva A i se mișca fără voie. 70 vi (D. ochi; îae) A i se bate. 71 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva ochii în cap Se spune despre un om șiret cu o privire nesigură. 72 vi (Îae) Se spune despre un om isteț, cu privirea ageră, inteligentă. 73 vi (Fam; îe) Îi joacă paraua (sau banii) A nu duce lipsă de bani. 74 vi (Reg; îe) A ~ fețe A face fețe fețe. 75 vi (Pop; îe) Joacă seceta Se zice când, din cauza secetei mari, se văd tremurături ale aerului dogoritor. 76 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva coliva în piept A fi pe moarte. 77-78 vir (D. copil în pântecele mamei) A (se) mișca. 79 vi (Înv; în superstiții; d. o comoară, bani) A face vâlvătăi după ce au fost îngropați în pământ. 80 vi (Fig; d. ființe) A șovăi. 81 vt (Reg; îe) A ~ albinele A umbla cineva la stupi. 82 vt A face să se miște Si: a clătina. 83 vt (Pex) A scutura. 84 vt A arunca în sus și a prinde din nou. 85 vt (Spt; îe) A ~ balonul (sau mingea) A lovi balonul cu mâna sau cu piciorul. 86 vt (D. pluta undiței) A se mișca pe fața apei, semn că s-a prins ceva. 87-88 vi (D. lucruri văzute în mișcare) (A se mișca sau) a da impresia că se mișcă repede și tremurat. 89 vi (D. piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) A se deplasa într-un spațiu restrâns. corectat(ă)

bătaie s.f. I 1 Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu un băț etc.; spec. pedeapsă corporală, prin lovire. I-a dat o bătaie zdravănă. ◊ Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = (în trecut) lovituri date la palmă (cu linia) elevilor ca pedeapsă. Bătaie de moarte (sau soră cu moartea) = bătaie strașnică. ◊ Loc.vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A mînca (o) bătaie = a) a primi bătaie de la cineva, a fi bătut; b) a fi învins (într-o competiție, într-o luptă, într-o acțiune etc.). A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte tare, foarte rău. A da bătaie (sau bătăi) = a face ceva foarte repede; a grăbi, a zori. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; ext. faptă urîtă. A lua (pe cineva) în bătaie de joc = a lua (pe cineva) în batjocură, în rîs. A administra cuiva o bătaie v. administra. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap v. cap. O mamă de bătaie v. mamă. A mîntuipe cineva în bătaie v. mîntui. A omorî (pe cineva) în bătaie v. omorî. A răzbi (pe cineva) cu bătaia (sau în bătaie, în bătăi) v. răzbi. A face (pe cineva) tobă de bătaie v. tobă. A-i da (sau a-i trage) (cuiva) un toc de bătaie v. toc. ** Totalitatea loviturilor reciproce pe care și le dau între ele două sau mai multe persoane. Bătaia dintre ei n-a durat mult timp. 2 (pop.) Bătălie, luptă; război. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie (EMIN.). ♦ (înv.) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștei (BĂLC.). 3 Înfrîngere, eșec. Echipa a suferit prima bătaie pe teren propriu. 4 Expr. A pune ceva la bătaie = a) a oferi ceva, spre a fi consumat, cheltuit etc.; b) a risca (ceva). 5 (biol.) Fecundarea icrelor. Bătaia peștilor. 6 (Perioadă de) împerechere, împreunare a unor animale sau păsări. Bătaia cocoșilor-de-munte. 7 (pop.) Lătrat scurt și ritmic al dinilor. II 1 Lovire (repetată) a unui obiect (de sau cu altul). ◊ Bătaia porumbului = lovire repetată a cocenilor de porumb cu un băț, pentru desfacerea boabelor. 2 Lovitură dată într-un obiect; bocăneală, ciocănit. Se aud bătăi în ușă. ◊ 3 Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (țes.) Băteală, bătătură. 4 Stîrnire a peștelui prin lovirea apei (cu un băț). 5 Goană, hăituială a vînatului. 6 Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. 7 (med.) Fiecare dintre contracțiile cardiace; pulsație. 8 Zgomot (ritmic) produs de un mecanism în funcțiune, de un motor etc. Bătaia pendulei. 9 Fenomen dăunător care apare la mișcarea de rotație a unui corp solid cînd axa lui geometrică nu coincide cu axa de rotație. Rulmenții au o bătaie. 10 Zgomot anormal, periodic, determinat de funcționarea defectuoasă a unui element dintr-un mecanism. Bătaia planetarelor. 11 Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc. sau pînă la care poate acționa o instalație emițătoare ori de aruncare. Bătaia unui radio-emițător. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor); ext. într-o zonă periculoasă. ♦ Fel în care o armă trimite proiectilul; traiectoria unui proiectil. 12 Distanță pînă la care poate vedea cineva; rază vizuală. 13 Adiere. Bătaia vîntului. 14 Cădere a ploii, a grindinei etc. Stătea zgribulit în bătaia ploii. 15 Arșiță, dogoreală. Cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări (VLAH.). 16 Lumină. În bătaia farului, peisajul era splendid. 17 (muz.) Indicare a măsurii, într-un anumit tempo, prin mișcări ale mîinii sau ale baghetei. 18 (sport) Zonă în care sînt aliniați jucătorii la oină. 19 (sport) Loc optim pe care îl alege un sportiv pentru o săritură. • pl. -ăi. g.-d. -ăii. /lat. batt(u)alia.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu bățul, cu biciul etc. Erau zdrențuiți de bătăi, unii cu vînătăi. DUMITRIU, B. F. 154. Desigur, numai din pricina firii lui pe dos i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decît bătaia de deunăzi. CARAGIALE, O. I 326. Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = lovituri date la palmă ca pedeapsă (în școala din regimul burghezo-moșieresc). Bătaie de moarte (sau bătaie soră cu moartea sau un pui de bătaie) = bătaie strașnică. Argatului îi făgădui o sfîntă de bătaie soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 153. Doamne Negru-vodă, Nu pot, vai de mine, Io să merg cu tine... Stăpînul m-o bate Bătaie de moarte. TEODORESCU, P. P. 461. Bătaie cu (sau de) flori = serbare organizată în trecut, primăvara, la care participanții își aruncau flori unii altora. Cupeul lui era cel mai gătit cînd se dădeau la șosea bătăile de flori. PAS, Z. I 225. ◊ Expr. A da (sau a trage cuiva) o bătaie sau a lua (pe cineva) la bătaie = a bate. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. A se lua la bătaie = a se încăiera, a se bate. A mînca (o) bătaie = a primi bătaie (de la cineva). A stinge (sau a snopi, a prăpădi, a zvînta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) zdravăn. L-au prăpădit în bătăi pe pădurar. SADOVEANU, N. F. 72. A da bătaie = a face (ceva) foarte repede, a zori, a grăbi. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap = frămîntare a minții, încordare; p. ext. trudă, muncă, osteneală. Hm! cîtă bătaie de cap ca să te ia vizitiu! PAS, L. I 93. Făcu ce făcu și-l puse și pe dînsul la bună rînduială, ca și pe ceilalți doi, dar cu mai mare bătaie de cap. ISPIRESCU, L. 201. Bătaia de cap a tuturor era să-l scape pe gardian. VLAHUȚĂ, O. A. 161. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; faptă urîtă. Pentru asemenea bătaie de joc vei fi eliminat din școală. SADOVEANU, N. F. 145. A lua în bătaie de joc = a lua în batjocură, în rîs. Cine te-a pus la cale să mă iei, tocmai pe mine, în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. Cal de bătaie v. cal. 2. Bătălie, luptă; război. V. atac, harță. Alb-împărat vesti pe cei doi gineri să vie cu oștile lor în ajutor, strînse și oastea lui și porniră la bătaie. VISSARION, B. 40. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Ferentarul ager și cu lungă chică Intră în bătaie fără nici o frică. BOLINTINEANU, O. 15. ♦ (Învechit) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștii. BĂLCESCU, O. II 113. 3. (în expr.) A pune la bătaie (o sumă de bani, o cantitate de alimente, de băutură etc.) = a oferi (o sumă de bani, o cantitate de alimente sau de băutură etc.) spre a fi cheltuită sau consumată de către alții. Se propti cu mîinile în masă, trufaș, căci se știa cu zece lei, din care puse jumătate la bătaie. PAS, L. I 11 II. 1. Lovire, de obicei repetată, a unui obiect de (sau cu) altul; izbire, izbitură. Bătaia ciocanului. ◊ Bătaia porumbului (sau păpușoiului) = desfacere a boabelor de porumb de pe cocean, prin lovirea repetată a acestuia cu un băț. Mă apuc și dau porumbul jos din pod și pune-l, nene, La bătaie. PREDA, Î. 79. Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. Deși vorbi aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor, zdruncinînd liniștea pădurii ca o bătaie grea de aripă. REBREANU, N. 68. O bătaie de aripi turbură deodată liniștea nopții și un glas de cocoș răsună limpede. SANDU-ALDEA, U. P. 173. ◊ Expr. A fi la bătaie = (în jocul cu mingea, despre una dintre cele două echipe) a fi la conducerea jocului, cînd jucătorii echipei trebuie să lovească mingea cu bastonul și apoi să parcurgă cele două culoare (de ducere și întoarcere), apărîndu-se de loviturile jucătorilor echipei adverse. ♦ (Concretizat; în opoziție cu urzeală) Bătătură, băteală. Îndesește bătaia și își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47.. ♦ Scornirea peștelui și a vînatului; hăituiala, goană. Bătăiași, pe fugă-ndatăî Vîntul bate de minune, Luați bătaia sus, din piscuri! La ODOBESCU, S. III 88.2. Ciocănire, lovire, pocănire (în ușă, în fereastră etc.). Cine bate la fereastră, Nevastă, nevastă?... – Omule pisica noastră... – Nu-i bătaie pisicească... Ci-i bătaie ciocoiască. TEODORESCU, P. P. 340. ♦ Zvîcnire, palpitație puternică a inimii, a pulsului, p. ext. a pieptului (datorită unei emoții etc.). Recunoșteam în mine, după bătaia inimii, senzația fericită pe care am încercat-o totdeauna la malul acelei ape de munte. SADOVEANU, N. F. 26. În curind tăcerea se făcu așa de adîncă, încît își auzeau bătăile inimii. BUJOR, S. 36. Cînd pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri. EMINESCU, O. I 82. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. Nu izbuti decît să audă bătaia pendulei. DUMITRIU B. F. 47. De peste arături bătăile tractoarelor, mînate de tractoriștii din al doilea schimb, se auzeau limpezi și puternice. MIHALE, O. 488. Bătaia cea rară-n ceasornic Acum a-ncetat. COȘBUC, P. I 289. 4. Distanță (adesea luată ca unitate de măsură) pînă la care ajunge un proiectil, o săgeată etc.; curba descrisă de un proiectil; p. ext. distanță pînă la care poate ajunge vederea cuiva, rază vizuală. Ajunse la o bătaie bună de săgeată. SADOVEANU, N. F. 80. Tîrgu-Neamțu se afla aproape, la o bătaie de săgeată pe drum drept. SADOVEANU, F. J. 531. Făcind cotul scării, îi ies în bătaia ochilor. CARAGIALE, N. s. 39. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor). Mai faci un pas și intri în bătaia puștii. GALAN, Z. R. 226. 5. (În legătură mai ales cu anumite fenomene naturale, ale căror denumiri determină de obicei cuvîntul) a) Suflare (a vîntului), adiere. Gheorghe Dima a întins așadar pielea iepurelui pe două brațe de stuh și a așezat-o în bătaia vîntului să se usuce mai repede. GALAN, Z. R. 51. Grîul în floare pe lunci se clatin-alene-n bătaia Celui din urmă răsuflet de vînt. COȘBUC, P. II 62. b) Cădere (a ploii, a grindinei etc.). Stătea pe gînduri în bătaia ploii. ▭ Blana groasă a cînelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. SADOVEANU, O. II 552. c) Dogoreală, arșiță. Mobila cazonă... se dezmințea greoaie sub bătaia razelor calde. SAHIA, N. 71. Înainte, spre răsărit, cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 410. d) Lumină. În bătaia farurilor, coamele drepte ale brazdelor își aruncau umbrele alungite înainte, în negrul pămînturilor. MIHALE, O. 201. Moșneagul tăcu și zîmbi, iar paharele pline sticleau în bătaia luminărilor. SADOVEANU, O. V 57. [Baioneta] n-a sclipit... de loc în bătaia soarelui. Era plină de unsoare. SAHIA, N. 69. 6. Lătrat (scurt și ritmic) al clinilor. Bătaia copoilor începu iar, acu mai deasă, mai depărtată, la răstimpuri regulate. SADOVEANU, O. III 361. Pîrvu... se depărta cu pasul domol, în bătaia cînilor. VLAHUȚĂ, N. 131. ♦ (Rar) Cîntec al păsărilor de pădure. În amurgul prelungit pînă către ora 11, am auzit și bătaia privighetorii. SADOVEANU, C. 41.

JUCA, joc, vb. I. 1. Refl. (Mai des despre copii) A-și petrece timpul amuzîndu-se (cu diferite jocuri), a se distra. Cîțiva copii se jucau într-o curte. VLAHUȚĂ, O. A. I 143. Cînd bătea ceasul la trii, Ne jucam ca doi copii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ Expr. (Familiar) Așa nu mă mai joc = nu sînt dispus să continuu în felul acesta. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», «în», «cu» și arătînd felul jocului) Se joacă de-a baba-oarba. ▭ Pe o măsuță, paginile scrise de Vaniușa, cuburile cu care s-a jucat. STANCU, U.R.S.S. 42. Jucam în bumbi. SADOVEANU, O. VII 274. 2. Refl. A glumi, a-și bate joc, a nu lua în serios. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu. EMINESCU, O. I 154. A! voi vă jucați cu mine! Afară boaite! Ieșiți că pre toți vă omor! NEGRUZZI, S. I 161. ◊ Expr. A se juca cu sănătatea (sau cu viața) = a nu-și îngriji sănătatea. (Eliptic) Nu te juca, soro, boala n-alege. CARAGIALE, N. S. 63. (Tranz.) A juca festa (sau renghiul) cuiva = a păcăli pe cineva, a face cuiva o farsă. Se temură să nu le fi jucat iarăși vrun renghi. ISPIRESCU, L. 249. 3. Intranz. A-și petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. Trageți toți cîte-o carte: domnule, ești cu mine. Șezi mă rog împotrivă, și vezi de joacă bine. ALEXANDRESCU, M. 265. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Alteța-sa... nu învoiește supușilor săi să joace jocuri de hazard. NEGRUZZI, S. I 326. ♦ Tranz. (Cu privire la o carte de joc, un număr etc.) A pune în joc, a miza pe... Am crezut mereu că la ruletă e bine să joci numere în plin. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. ◊ Expr. A juca la bursă v. bursă. 4. Intranz. A participa ca jucător la o competiție sportivă. Echipele noastre sportive au jucat în cadrul Festivalului. ♦ Tranz. A practica un anumit sport. Joacă volei. 5. Intranz. A dansa. Satu-i strîns în bătătură, Cîntă, joacă, chefuiește. IOSIF, PATR. 25. Și-un prinț la anul! blînd și mic, Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Se prinseră în horă și jucară. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Fig. Spicele jucau în vînt Ca-n horă dup-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Tranz.(Complementul indică dansul) Domnule Dan trebuie să joci cu noi un cadril. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. (Complementul indică fata cu care se dansează) Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră. COȘBUC, P. I 136. M-a mînat maica la joc. Cremene și foc! Să joc fata cea frumoasă, Cremene și iască! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ♦ Tranz. fact. (Cu privire la unele animale) A face să execute anumite mișcări ritmice. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109. Mai bine jucam ursul la porțile străine. BOLINTINEANU, O. 198. ♦ Tranz. A păcăli pe cineva, a-și bate joc de cineva. Lască-mi pică ei în mînă... și am să-i joc și eu cum se cuvine. REBREANU, I. 60. [Pot] a vă spune în față curat cine sînt și cum v-am îmbrobodit și v-am jucat. GHICA, A. 690. 6. Intranz. (Despre lucruri văzute în mișcare) A se mișca (sau a da impresia că se mișcă) repede și tremurat. Toate îi joacă pe dinaintea ochilor într-o amețeală plăcută. C. PETRESCU, A. 294. Umbra lui juca pe perete și peretele parcă se clătina. REBREANU, R. I 206. Îi jucau literele sub ochi și se împiedica la fiecare cuvînt. BART, E. 23. Vedea jucînd pe cer trei luni în loc de una. CARAGIALE, O. III 58. ◊ (Poetic) Joacă soarele-n ferești. FRUNZĂ, S. 13. Apusul joacă într-un potop de pară. IOSIF, P. 33. P-a ei frunte juca luna Și-i juca prin dezmierdare soarele pe chipul ei. COȘBUC, P. II 137. (Refl.) Soarele, bătîndu-i drept în față, i se juca pe obraz. V. ROM. noiembrie 1953, 188. Răcoroase, mari livezi Prin care soarele se joacă. D. BOTEZ, F. S. 7. ◊ Fig. Pe toate fețele însă juca o întrebare... care aștepta un răspuns. REBREANU, R. II 18. Juca un zîmbet de lumină pe fruntea lui brăzdată-n crețe. GOGA, C. P. 8. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor, Juca viața-n ochii lor. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre o persoană care are scînteieri de inteligență în priviri sau despre cel viclean, care privește în lături, ca să nu-și trădeze gîndurile. Ochii îi jucau în cap, vioi și tineri. STANCU, U.R.S.S. 94. Năstase Blîndu ne vorbea liniștit, dar ochii căprii îi jucau necontenit în cap. SADOVEANU, O. VI 352. Ochii îi jucară în toate părțile. DELAVRANCEA, H. T. 21. Un puișor de fată, căreia îi jucau ochii în cap, ca la o șerpoaică. CREANGĂ, P. 167. 7. Tranz. A mișca încoace și încolo, a sălta ușor, prin mișcări repetate. Joacă în palme un cărbune luat cu mîna ca să-și aprindă țigara. CAMIL PETRESCU, O. I 299. Emil Sava, stînjenit, juca între degete un lanț cu chei prinse în verigă. C. PETRESCU, R. DR. 209. Din scutece copilul Cînd plînge... Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sîn. COȘBUC, P. I 215. Vornicelul intră jucînd sita cu darurile miresei. SEVASTOS, N. 125. 8. Intranz. (Despre actori) A interpreta un rol, într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da reprezentație. Trupa... jucă toată vara. CĂLINESCU, E. 86. ◊ Tranz. (Complementul indică piesa reprezentată) O noapte furtunoasă a fost jucată în 1869, ca și Conu Leonida față cu reacțiunea. IBRĂILEANU, S. 38. (Refl. pas.) Vodevil... ce s-a jucat la teatrul Iașilor. NEGRUZZI, S. I 69. La 25 ale lunii februarie s-a jucat pentru întîia oară: «Provincialul de la Teatrul Național». RUSSO, O. 137. (Fig.) Așa dar a jucat o comedie, ca să mă pedepsească. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. (Expr.) A juca un rol = a avea însemnătate. Un rol însemnat în pregătirea cadrelor de critici de artă este chemată să-l joace presa. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 390, 1/2. Un rol mare în dezvoltarea culturii naționale în Moldova l-a jucat Gh. Asachi. IST. R.P.R. 287. 9. Intranz. A nu sta bine fixat, a se mișca; (despre piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) a se mișca ușor într-un spațiu restrîns. Trebuie să-i bată leațurile care s-au uscat și joacă. C. PETRESCU, Î. II 205. Și așa a slăbit Sandu... în cîteva luni de zile, că-i juca inelul... pe deget. MIRONESCU, S. A. 60.

joc-retur s. n. (sport.) Joc (sportiv) care se practică în a doua parte a unui campionat ◊ „În jocurile-retur din optimile de finală ale turneului de fotbal pentru juniori la Viareggio s-au înregistrat rezultatele [...]” I.B. 1 II 67 p. 1 //din joc + retur//

joc-școală s. n. Joc (sportiv) cu caracter de antrenament ◊ „Astăzi va avea loc ultima partidă de verificare a lotului reprezentativ. Sincer vorbind, acest joc-școală nu-și poate pune amprenta pe alcătuirea naționalei.” I.B. 9 X 69 p. 3. ◊ „Joc-școală al lotului reprezentativ.” Sc. 8 V 75 p. 4. ◊ „Aseară [...] prima noastră reprezentativă a susținut un joc-școală în compania echipei F.C. Argeș.” I.B. 13 IV 83 p. 7; v. și 5 IV 74 p. 3, 27 I 83 p. 2, 19 XII 88 p. 7 (din joc + școală)

A JUCA joc 1. tranz. 1) (cărți de joc, numere, figuri de șah) A pune în joc respectând anumite reguli. 2) fig. (situația, reputația, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta într-o piesă de teatru sau într-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumită importanță pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scenă în fața publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica într-un mod mai mult sau mai puțin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând și recurgând la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite mișcări; a dansa. 2. intranz. 1) A participa în mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumină, imagini) A produce efecte schimbătoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor mișcări repezi și vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii în cap a vădi vioiciune și viclenie. A-i ~(cuiva) ochii în lacrimi a fi pe cale de a plânge. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalații) A funcționa în voie, fără a se atinge reciproc. /<lat. jocare

A SE JUCA mă joc intranz. 1) A se deda unui joc. 2) fig. A manifesta lipsă de considerație; a nu lua în seamă gravitatea unei situații. ◊ ~ cu focul a) a se expune în mod imprudent unui pericol; b) a neglija gravitatea unei chestiuni sau situații. ~ cu sănătatea a-și neglija sănătatea, expunându-se unui pericol. /<lat. jocare

bate joc v. a râde de cineva: îmi bat joc de el. [Lit. a bate jocul = a danța, jocurile și horele țărănești fiind însoțite de satirice chiuituri sau strigături].

Istmice (jocuri) n. pl. jocuri solemne cari se celebrau odată în cinci ani la istmul de Corint, în onoarea lui Poseidon.

jucà v. 1. a petrece cu joc, a se recrea: a juca șah; 2. a danța; 3. a se pune în mișcare: joacă apele, ochii; 4. a da reprezentațiuni teatrale: acest actor joacă bine; 5. a lovi pământul cu picioarele dinainte: calul joacă; 6. fig. a înșela pe cineva: l’am jucat bine; 7. a glumi: te joci? [Lat. JOCARI].

Nemeice (jocuri) n. pl. jocuri instituite în onoarea lui Hercule, învingătorul leului din Nemea.

Olympice (Jocuri), n. pl. V. Vocabular.

Pythice (jocuri) n. pl. se zice de jocurile ce se celebrau tuspatru ani la Delphi în onoarea lui Apollon Pythianul.

joc s. n., pl. jocuri

joc s. n., pl. jocuri

joc s. n., pl. jocuri

+bate joc (a-și ~) (a ironiza) loc. vb., v. bate; imper. 2 sg. afirm. bate-ți joc, neg. nu-ți bate joc; ger. bătându-mi joc

bătaie de joc (batjocură) loc. s. f., g.-d. art. bătăii de joc; pl. bătăi de joc

+juca² (a se ~) (a se distra; a nu lua în serios) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă joc, 2 sg. te joci, 3 se joacă; conj. prez. 1 sg. să mă joc, 2 sg. să te joci, 3 să se joace; imper. 2 sg. afirm. joacă-te; ger. jucându-mă

juca¹ (a ~) (a dansa, a practica un joc/sport, a interpreta, a pune în joc, a se mișca) vb., ind. prez. 1 sg. joc, 2 sg. joci, 3 joacă; conj. prez. 1 sg. să joc, 2 sg. să joci, 3 să joace; imper. 2 sg. afirm. joacă

!bătaie de joc loc. s. f., g.-d. art. bătăii de joc; pl. bătăi de joc

juca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. joc, 3 joacă, 1 pl. jucăm; ger. jucând

bătaie de joc s. f. + prep. + s. n.

juca vb., ind. prez. 1 sg. joc, 2 sg. joci; conj. prez. 3 sg. și pl. joace

JOC s. 1. v. joacă. 2. v. dans. 3. v. meci. 4. jocuri balcanice v. balcaniadă; jocuri olimpice v. olimpiadă; jocuri universitare v. universiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

JOC s. 1. joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (~ de copii.) 2. (COR.) dans, (înv.) salt, săltare, săltătură. 3. (SPORT) dispută, întîlnire, întrecere, meci, partidă. (~ a durat doar trei minute.) 4. (SPORT) jocuri balcanice = balcaniadă; jocuri olimpice = olimpiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

JUCA vb. 1. v. dansa. 2. v. disputa. 3. v. face. 4. a practica. (~ tenis de doi ani.) 5. v. interpreta. 6. v. reprezenta. 7. v. rula.

JUCA vb. v. ademeni, amăgi, cânta, executa, intona, interpreta, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

juca vb. v. ADEMENI. AMĂGI. CÎNTA. EXECUTA. INTONA. INTERPRETA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

JUCA vb. 1. a dansa, (pop.) a dănțui, a sălta, a sări, (peior.) a țopăi. (~ o sîrbă.) 2. a se desfășura, a se disputa. (Meciul s-a ~ pe stadionul Giulești.) 3. a face. (~ un șah cu mine?) 4. a practica. (~ tenis de doi ani.) 5. a interpreta, (înv.) a parastisi. (A ~ un rol într-o piesă.) 6. a (se) prezenta, a (se) reprezenta, (inv. și pop.) a (se) da, (înv.) a (se) parastisi. (Ce se ~ în astă-seară la teatru?) 7. a se proiecta, a rula. (Ce film ~ astăzi?)

joc (jocuri), s. n. – 1. Acțiunea de a se juca, activitate distractivă. – 2. Acțiunea de a juca pentru a cîștiga ceva. – 3. Dans. – 4. Despre actori, acțiunea de a interpreta pe scenă un rol. – 5. La materiale textile, ape. – Mr. (a)gioc, megl., istr. joc. Lat. iōcus (Pușcariu 909; Candrea-Dens., 904; REW 4588; DAR), cf. it. giuoco, prov. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, port. jogo. Cf. juca. – Der. joacă, s. f. (joc, jucărie; distracție), ca dop-doapă, țep-țeapă, etc. (după Tiktin și DAR, postverbal de la a juca). Din rom. provin rut. žjok (Candrea, Elemente, 408), rus. dzok (Vasmer, I, 349).

jucá (joc, jucát), vb. – 1. A-și petrece timpul cu un anumit joc. – 2. A intra, a deschide, a face o mutare proprie jocului. – 3. (Refl.) A-și petrece timpul cu un joc, fie pentru a se distra, fie din interes. – 4. A dansa. – 5. Despre actori, a interpreta un rol pe scenă. – 6. A mișca, a deplasa. – 7. A încurca, a duce de nas, a-și bate joc de cineva. – 8. A nu sta bine fixat, a fi instabil. – Var. (Mold.) giuca. Mr. (a)gioc, giucare, megl., istr. joc. Lat. pop. *iŏcāre, în loc de Iŏcāri (Pușcariu 910; Candrea-Dens., 905; REW 4585; DAR), cf. it. giocare, prov. jogar, fr. jouer, sp. jugar, port. jogar. Sensul de „a dansa”, pe care Pușcariu, Lr., 242 și DAR, îl explică drept un calc după sl. igrati „a juca” și „a dansa”, ar putea fi de asemenea rezultat al unei evoluții interne, plecîndu-se de la sensul „a mînui, a mișca”, cf. it. ballare „a mișca” și „a dansa”. – Der. jucător, s. m. (persoană care practică un joc; dansator); jucăuș, adj. (cartofor; care joacă, dansează; glumeț, hîtru; instabil, mobil); jucărie, s. f. (obiect cu care se joacă copiii; glumă, banc); jucărier, s. m. (vînzător de jucării); jucătorie, s. f. (trișare).

joc (coregr.) 1. Termen prin care se desemnează dansul* popular românesc. J. sunt manifestări artistice de o excepțională valoare care dovedesc vitalitatea, dibăcia și puterea de creație a poporului nostru. Există un mare număr de tipuri și variante de j., care se desfășoară în toate ocaziile când oamenii se adună pentru a petrece. Pe lângă j. practicate la hora (2) satului putem întâlni și altele cu funcții rituale sau ceremoniale, legate de prilejuri specifice (căluș*, drăgaică* etc.). Ca desfășurare în spațiu, se împart în următoarele mari categorii: j. de grup (jucătorii sunt prinși în cerc, semicerc sau linie); j. de ceată (grupul de jucători neprinși între ei); j. de cuplu și j. solistic. În cadrul diferitelor formații există multiple moduri în care jucătorii se prind între ei (de mâini, de umeri, de brâu etc.), sărituri, bătăi (pe sol sau „în pinteni”), bătăi cu palmele pe picioare, balansuri, flexiuni etc. Ritmul j. este în general binar* (2/4 rar 6/8), cu frecvente sincope* și accente în contratimp*, dar și asimetric (5/16, 5/8, 7/16, 10/16). Formele* arhitectonice* principale au la bază principiul înlănțuirii libere a unităților de structură melodică (motive*, fraze*); se întâlnesc și forme bazate pe principiul grupării fixe a unităților. 2. („un joc”), termen prin care se definește, în Transilvania și Banat, o suită fixă de jocuri diferite care se reia ciclic. În cadrul unui „joc” partenerii nu se schimbă. 3. Petrecere pop. la care se joacă. Sin.: horă (2).

joc cu clopoței (it. campanelli; engl. orchestra bells; fr. jeu de timbres, timbres; germ. Glockenspiel, Stahlstabspiel). În sec. 14-19, instrumentul era construit din clopoței semisferici sau în formă de pară, atârnați pe bare de aramă sau zinc și loviți cu ciocănele de lemn. J. avea mai multe întrebuințări, în funcție de dimensiuni. Instr. de dimensiuni mari erau montate în turnurile primăriilor sau ale bis., fiind acționate printr-un sistem de sfori sau printr-un mecanism de ceasornic [v. carillon (1)], iar cele de dimensiuni mici erau utilizate la diferite solemnități, laice sau religioase. Pe la începutul sec. 17, la curțile monarhilor germ., este introdus așa-zisul pian cu clopoței (Glockenklavier). În orch. simf. contemporană se utilizează j. cu plăci de metal, distribuite pe două șiruri, așezate pe o ramă de cauciuc. Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu două baghete (2) de lemn tare, bombate la una din extremități.

jocu din-nainte v. învârtita.

jocul găinii, moment ritual din ceremonialul nupțial în Transilvania. Pe o melodie vioaie (hațegană*, hârțag*), socăcița (șefa bucătăriei) aduce o găină friptă și împodobită, pe care o prezintă nașului spre vânzare. Are loc un dialog versificat (strigături*) cu text improvizat, cu caracter satiric și comic. Sin.: a găinii.

jocul miresii pe (în) bani, moment ritual din ceremonialul nupțial în Transilvania, Țara Crișurilor și Maramureș, care marchează integrarea miresei în familia mirelui. Se produce după masa mare. Mireasa este jucată (învârtită) de rudele tinere (frați, surori, veri, verișoare) și prieteni apropiați, fiecare plătind jocul; ultimul o joacă mirele, care dă suma cea mai mare. Banii adunați aparțin în exclusivitate miresei. Din punct de vedere coregrafic este o variantă simplă, fragmentată, de învârtită* iute. Ritmul este binar* și mișcare vioaie. Are în general melodie proprie de circulație zonală.

JOC DE CUVINTE s. n. (după fr. jeu de mots): 1. (în sens strict) efectul produs de asemănarea fonică imperfectă a cuvintelor care au însă sensuri diferite și grafie diferită (este cazul paronimelor) sau de asemănarea fonică perfectă și de scrierea identică, dar cu sensuri diferite (este cazul omonimelor). Jocul de cuvinte se realizează și cu ajutorul cuvintelor omografe (echivocul) sau al cuvintelor omofone (calamburul). 2. (în sens larg) jocul de spirit ca anagrama, acrostihul, șarada etc.

JOCUL PĂPUȘILOR Producție dramatică populară, cu caracter satiric, existentă și în folclorul oriental, cercetătorii în acest domeniu ca Olănescu (Teatrul la români), M. Gaster (Literatura populară), Lazăr Șăineanu (Jocul păpușilor și raporturile sale cu farsa karaghioz) stabilind unele corelații între Jocul păpușilor de la noi și teatrul popular oriental. Dealtfel multă vreme Jocul păpușilor era cunoscut înainte sub denumirea de Karagkioz-pervé. Termenul karagkioz este pomenit și de D. Cantemir în Istoria ieroglifică. Originar din China, Jocul păpușilor pătrunde în folclorul turc, prin intermediul perșilor, contaminîd și această formă de teatru popular. Despre existența Jocului păpușilor pomenește și dascălul beizadelelor lui Nicolae Mavrogheni, Del Chiaro, care, pe la 1715, văzuse la București o asemenea farsă jucată fără perdea pe care o caracterizează ca o mascherata troppo scandalosa (mascaradă din cale-afară de scandaloasă). Unii cercetători (Mihail Vulpescu, Poezia păpușilor) găsesc o corelație între acest joc și anticele farse atelane ale romanilor. Personajele caricaturale – tipuri reprezentative sociale – mînuite de păpușari iscusiți au delectat în trecut, prin glumele și aluziile lor satirice, spuse, după cum arată și V. Alecsandri în Ion Păpușarul, unele de-a dreptul, altele pe de lături, multă vreme masele populare. Cel mai vechi text din acest joc al păpușilor a fost dat la iveală de Gh. Dem. Teodorescu, în Poezii populare, această manifestare teatrală circulă însă în numeroase variante. Nu numai la noi, dar și în alte țări Păpușile au circulat ca jocuri dramatice populare. În Moldova, păpușarii își vesteau sosirile strigînd: „Păpuși! Păpuși! Păpuși, păpuși de la Huși Cu capetele cît un căuș, Păpușile franțuzești Tot să stai să le privești.” iar păpușile erau prezentate în interiorul unei cutii de scînduri numită lada păpușilor. Personajele, ca tipuri și număr, variază (Moș Ionică, fata lui Moș Ionică, iaurgiul, bragagiul, turcul, evreul, cazacul, popa, dascălul, cucoana Marița ș.a.), rolul principal avîndu-l însă Paiața.

JOC subst., vb. 1. Jocu, fam., act. 2. Joacă-bine, ard., 1726 (Paș); – N., mold., act.; 2. Gioacă-bine, Șt., stolnic (Sur XV 259; Isp VI²); Radul fiul Giocăi (Acte Sc). 3. Gioacăș. vecin (Sd V 51); Giocăș, V., șoltuz în Baia, 1676 (Sd VII 104, 379). 4. + -otă, Giocotă, V. (Tec I). 5 Giocheni s. (Tec I).

ACTA EST FABULA (lat.) piesa a fost jucată! – Formulă care anunța sfârșitul unei reprezentații în teatrul antic. Ultimele cuvinte ale lui August: „Plaudite, acta este fabula!” („Aplaudați, piesa s-a terminat”) și ale lui Rabelais: „Tirez le rideau, la farce este jouée!” („Trageți cortina, comedia s-a sfârșit!”). V. È finita la commedia.

PANEM ET CIRCENSES (lat.) pâine și jocuri de circ – Iuvenal, „Satirae”, X, 81. În perioada de decadență a Romei imperiale, mulțimilor plebee nemulțumite li se ofereau spectacole de circ în arene, la sfârșitul cărora li se împărțeau gratuit alimente. În atmosfera de corupție generală, însăși gloata reclama aceste spectacole. În sens general, a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenția de la problemele lor reale.

Acta est fabula (lat. „Piesa a fost jucată, s-a sfîrșit”) – În teatrul din antichitate nu existau programe care să anunțe subiectul, actele și distribuția piesei. Publicul nu-și dădea seama că spectacolul s-a terminat și, păstrindu-și locurile, aștepta ca actorii să-și continue jocul. De aceea se încetățenise în acea vreme obiceiul ca, la sfîrșitul reprezentației, să se anunțe: „Acta est fabula”, adică „Piesa s-a sfîrsit”. Expresia s-a răspîndit repede, trecînd, de pe scena teatrului, pe scena vieții, unde și-a păstrat același sens care indică un final, o încheiere. „Acta est fabula” au fost ultimele cuvinte pe care împăratul Augustus le-a rostit, pe patul de moarte, – adică „piesa e terminată, viața mea s-a încheiat!” „La farce est jouée” (farsa s-a isprăvit) a spus și marele scriitor francez Rabelais în cele din urmă clipe ale vieții. Cuvintul farce apare aici cu sensul său medieval, de reprezentație teatrală comică (La farce de maître Pathelin, de exemplu). Și astăzi, expresia Acta est fabula se întrebuințează spre a anunța un sfîrșit, un deznodămînt (vezi Der Vorhang fällt… și E finita la commedia!). TEA.

Faire bonne mine à mauvais jeu (fr. „A face mină bună la un joc rău, adică: a ascunde adevărul”). Populara zicală exprimă atitudinea omului care, într-o situație neplăcută, își disimulează adevăratele sentimente: tristețea, plictiseala, aversiunea, nemulțumirea etc., arborînd în mod artificial, după împrejurare, o figură veselă, amabilă, satisfăcută… Madame Bovary, eroina lui Flaubert, în jocul dintre visurile ei romantice și aspectele amare ale realității, era deseori nevoită să facă bonne mine à mauvais jeu. „Fiecare surîs – cum scrie Flaubert – ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere – dezgustul ei”. FOL.

Fairplay (engl. „Joc deschis, franc”, cum s-ar zice pe românește: Cu cărțile pe față). Cuvîntul „fair” care în englezește are înțelesul de: corect, onest, cinstit, și-a însușit aici o nuanță în plus, și anume de lealitate, de cavalerism, de comportare sportivă. În acest spirit și-a făcut drum expresia „fairplay”. Se mai spune și: „A juca fair.”

Panem et circenses (lat. „Pîine și jocuri”) – Iuvenal, satira a X-a (81). El reproșează Romei în decadență că nu mai are altă ambiție decît a se hrăni și a se distra. Mai tîrziu expresia a fost interpretată ad litteram, și nu în adevăratul ei înțeles, spre a susține că poporului îi trebuie numai pîine și distracții. Și aceasta a devenit un fel de deviză a cîrmuitorilor care își închipuiau că pot astfel să doarmă liniștiți. Mișcările revoluționare ale popoarelor au devedit limitele istorice ale acestui panem et circenses. LIT.

Tirez le rideau; la farce est jouée! (fr. "Trageți cortina, farsa s-a jucat!) – cele din urmă cuvinte ale lui Rabelais. Vezi: Acta est fabula. LIT.

a face jocul cuiva expr. a servi (conștient sau nu) interesele cuiva.

a ieși din joc expr. 1. (cart.) a renunța la continuarea unei partide de cărți. 2. (d. o firmă, o companie, o grupare mafiotă) a ieși din competiție; a da faliment.

a juca (pe cineva) pe degete expr. a manipula (pe cineva), a profita de comportamentul docil al cuiva.

a juca (cuiva) o festă expr. 1. (d. obiecte) a se defecta exact când este mai mare nevoie de ele. 2. a păcăli (pe cineva).

a juca cartea cea mare expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva.

a juca cu cărțile pe față expr. a acționa cinstit, a fi corect în relațiile cu alții.

a juca la ciupeală expr. (în sport) a profita prompt de fiecare greșeală a adversarului; a juca mediocru, speculând orice greșeală a adversarului.

a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.

a juca popice expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

a juca table expr. a se masturba.

a juca teatru expr. a se preface.

a juca țonțoroiul expr. (d. oameni) a sări, a țopăi, a sălta.

a scoate (pe cineva) din joc expr. 1. (d. antrenori) a înlocui un jucător cu rezerva acestuia. 2. (d. arbitri) a elimina din joc un jucător. 3. (d. sportivi) a accidenta grav un jucător. 4. (fig.) a elimina un concurent dintr-o competiție.

a se juca cu focul expr. a se expune în mod inutil unui risc; a-și asuma riscuri mari.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii!

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.

jocul de pix expr. (glum., șc.) scrieți mai repede!