jerăgai sn vz jărăgai

jerăgáĭ și (rar) jegăráĭ n., pl. urĭ (d. vsl. žegon, ard, infl. poate de jeratec. V. jig, jigălă). Munt. est. Jig, arsură pe esofag. Munt. vest. Jaratic. – În Olt. jeregaĭ (NPl. Ceaur, 42, 72 și 82) și jărăgáĭ. jaratic. V. jigăraĭ.

jărăgai sn [At: BOCEANU, GL. 12 / V: jer~, jere~ / Pl: ~uri / E: slv жєгати] 1 (Reg) Jar (1). 2 Foc mare. 3 (Îe) A sta (parcă sau ca) pe ~ A fi foarte nerăbdător. 4 (Pop) Arsuri pe gât, la câteva ore după masă Si: (înv) jegăl, (reg) jeg (3), jeguială. 5 (Pop; spc) Arsuri după o beție.

jeregai sn vz jărăgai

❍JĂRĂGAIU, JERĂGAIU sbst. 1 Jăratec de la un foc mare: Să vii și la poarta mea... Să-ti dau un blid de mălaiu Și două de jărăgaiu (mar.); fetișcana... svîrle pe babă în sobă, în mijlocul jerăgaiului (r.-cod.) ¶ 2 Pr. ext. Arsuri pe gît (r.-cod.) [jar].

JERĂGAIU 👉 JĂRĂGAIU.

JĂRĂGAI s. n. 1. Jar. Văzduhul e fierbinte. Cînd respir parcă aș sorbi jărăgai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795. În fiecare zi a mîncat o pasăre friptă pe care a tăiat-o, a jumulit-o, a părpălit-o pe jărăgai singur. STANCU, D. 423. 2. Fig. Arsură pe gît și pe esofag (din cauza băuturii, a unor mîncăruri etc.); jeg (3). – Variantă: jeregai s. n.

JĂRĂGAI n. pl. pop. 1) Cărbuni incandescenți care ard fără flacără; jar; jăratic. 2) Senzație de arsură în gât sau în esofag. /Orig. nec.

jeregáĭ V. jerăgaĭ.

jărăgai (pop.) s. n., pl. jărăgaiuri

jărăgai (pop.) s. n., pl. jărăgaiuri

jărăgai s. n., pl. jărăgaiuri

jeregai

JĂRĂGAI s. v. jar.

jărăgai s.n. (pop.) 1 v. jar. Jăratic. 2 (med.) <pop.> jărăgaie, <reg.> jeg, ojig. Jărăgaiul este o senzație de arsură pe gât și pe esofag.

JĂRĂGAI s. jar, jeratic, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)