jena [At: MAIORESCU, CR. II, 341 / Pzi: ~nez / E: fr gêner] 1 vt (Fig) A pricinui cuiva o jenă (1) Si: a deranja, a incomoda, a stingheri. 2 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) A strânge. 3 vt (Pex) A apăsa. 4 vt (D. obiecte) A provoca leziuni în timpul utilizării incomode. 5 vt (Pex) A împiedica mișcările unei părți a corpului. 6 vt (C. i. un obiect străin) A supăra. 7 vr A simți o jenă (1). 8 vr (Înv) A se supăra. 9 vr A se teme. 10 vr A avea un sentiment de reținere față de ceva sau de cineva. 11 vr A se rușina. 12 vr A se sfii. 13 vr (La imperativ negativ) Invitație, adesea ironică, adresată cuiva ca să procedeze liber, deschis, fără scrupule etc.

JENA, jenez, vb. I. 1. Tranz. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A împiedica mișcările unei părți a corpului, a apăsa, a roade (nefiind croit pe măsură). Mă jenează gulerul. Mă jenează pantoful. ♦ Fig. A stînjeni, a stingheri, a deranja, a incomoda. O indiferență... care pe Maria... o jenează. C. PETRESCU, Î. II 57. 2. Refl. (Despre persoane) A simți jenă, rușine, a se sfii. Domnișoara... nu s-a jenat de loc și a plîns. SAHIA, N. 180. Dan se jena-ntotdeauna să ceară-nainte [bani]. VLAHUȚĂ, O. A. III 29.

JENA vb. I. 1. tr. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) A roade, a strînge, a apăsa. ♦ (Fig.) A stînjeni, a supăra, a incomoda; (sport) a împiedica. 2. refl. A se sfii. [< fr. gêner].

JENA vb. I. tr. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) a roade, a strânge, a apăsa. ◊ (fig.) a stânjeni, a incomoda; (sport) a împiedica. II. refl. a se sfii. (< fr. gêner)

A SE JENA ~ez intranz. (despre persoane) A fi cuprins de jenă; a se rușina; a se sfii; a se stingheri; a se stânjeni; a se intimida. /<fr. gêner

A JENA mă ~ez tranz. 1) A face să se jeneze; a stânjeni; a stingheri; a incomoda. 2) (despre încălțăminte și îmbrăcăminte) A încurca la mișcare, cauzând jenă fizică; a supăra; a deranja; a incomoda. /<fr. gêner

jenà V. 1. a (se) constrânge; 2. a strânge, vorbind de încălțăminte.

JENĂ, jene, s. f. 1. Sentiment de sfială de care este cuprins cineva când se află într-o situație penibilă; stinghereală. ♦ Situație grea, neplăcută; încurcătură, strâmtoare. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani. 2. Senzație supărătoare, durere organică ușoară; sâcâială. – Din fr. gêne.

jenă sf [At: VLAHUȚĂ, D. 15 / Pl: (rar) ~ne / E: fr gêne] 1 Sentiment de sfială de care este cuprins cineva când se află într-o situație penibilă Si: stinghereală. 2 Situație grea, neplăcută Si: încurcătură, strâmtorare. 3 (Îs) ~ financiară Lipsă de bani. 4 Senzație supărătoare. 5 Durere organică ușoară Si: sâcâială.

JENĂ s. f. 1. Sentiment de sfială de care este cuprins cineva când se află într-o situație penibilă; stinghereală. ♦ Situație grea, neplăcută; încurcătură, strâmtoare. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani. 2. Senzație supărătoare, durere organică ușoară; sâcâială. – Din fr. gêne.

JENĂ s. f. Sentiment de sfială de care este cuprins cineva cînd se află într-o situație penibilă. Nu pusese mîna în pungă, numai fiindcă îi fusese jenă de tovarăși. C. PETRESCU, Î. II 139. Comăneșteanu avu pornirea de a-l întreba de soarta celorlalți, dar un ciudat sentiment de jenă îl opri. D. ZAMFIRESCU, R. 273. Tocmai această jenă și neîndemînare a lui îl făceau mai... simpatic. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani.

JENĂ s.f. 1. Sfială produsă de o situație penibilă. 2. Constrîngere supărătoare; situație neplăcută, penibilă. ◊ Jenă financiară = lipsă de bani; criză financiară ușoară. 3. Senzație supărătoare. [< fr. gêne].

JENĂ s. f. 1. sfială produsă de o situație penibilă. 2. constrângere supărătoare; situație neplăcută. ♦ ~ financiară = lipsă de bani; criză financiară ușoară. 3. senzație supărătoare. (< fr. gêne)

JENĂ f. 1) Situație sau factor care cauzează o stare (fizică sau morală) neplăcută, penibilă; constrângere supărătoare. ◊ ~ financiară lipsă de bani; criză financiară ușoară. 2) Sentiment cauzat de asemenea situație sau factor; sfială; timiditate. 3) Comportare de om stăpânit de un sentiment de incomoditate. Fără ~ fără a se neliniști de opinia sau de comoditatea cuiva. 4) Durere organică ușoară; senzație dureroasă, neplăcută. [G.-D. jenei] /<fr. gêne

Iena f. oraș în Germania: 48.000 loc. Universitate fundată la 1558.

jenă f. 1. constrângere supărătoare, situațiune penibilă: a simți o jenă în fața cuiva; 2. lipsă de bani (= fr. gêne).

* jénă f., pl. e (fr. gêne, din geine, vfr. gehine, d. vfr. gehir, a mărturisĭ în torturĭ, d. vgr. de sus jehan, a declara. Gehine a fost de timpuriŭ confundat cu gehenne, gheena). Situațiune penibilă saŭ incomodă (de ex. cînd te strînge gheata saŭ țĭ-e cald). Fig. Sfiĭală, încurcătură: prezența mea acolo constituĭa o jenă pentru eĭ. Strîmtoare, lipsă de banĭ. Fără jenă, fără sfiĭală.

jenéz v. tr. (fr. gêner, d. gêne, jenă). Constrîng mișcările corpuluĭ, strîng: un guler strîmt jenează respirațiunea, te jenează. Fig. Împedec, încurc, stînjinesc: această lege jenează industria, prezența luĭ mă jenează.

jena¹ (a ~) (a incomoda) vb., ind. prez. 3 jenează, imperf. 3 pl. jenau; conj. prez. 3 să jeneze

+jena² (a se ~) (a se rușina) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă jenez, 3 se jenează; conj. prez. 1 sg. să mă jenez, 3 să se jeneze; imper. 2 sg. afirm. jenează-te; ger. jenându-mă

jena (a ~) vb., ind. prez. 3 jenează

jena vb., ind. prez. 1 sg. jenez, 3 sg. și pl. jenează

jenă s. f., g.-d. art. jenei; pl. jene

!jenă s. f., g.-d. art. jenei; pl. jene

jenă s. f., g.-d. art. jenei

JENA vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica. 3. v. supăra. 4. v. sfii.

JENA vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a stingheri, a stînjeni. (Îl ~ în mișcări.) 3. a supăra. (Îl ~ ficatul.) 4. a se rușina, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scandăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

JENĂ s. 1. rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stânjeneală, stânjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.) 2. v. bună-cuviință. 3. încurcătură, (înv.) stenahorie. (~ financiară.)

JENĂ s. 1. rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stînjeneală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.) 2. decență, manieră, pudoare, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.) 3. încurcătură, (înv.) stenahorie. (~ financiară.)

Jenă ≠ îndrăzneală

jenă (jene), s. f. – Neplăcere, sîcîială. Fr. gêne. – Der. jena, vb. (a deranja, a importuna), din fr. gêner; jenant, adj. (neplăcut), din fr. gênant.

JENA [jéna], oraș în partea central-estică a Germaniei (Turingia), la E de Erfurt, pe râul Saale; 100,4 mii loc. (1993). Mecanică de precizie; ind. electronică, optivă (uzinele „Carl Zeiss”) și chimico-farmaceutică. Fabrică de sticlă (lentile, sticlărie de laborator). Universitate (1557). Planetariu. Grădină botanică. Biserica Sankt Michael (1390-1506); primărie (1775). Muzee. Menționat documentar pentru prima oară între 881 și 899; statut de oraș din 1284. În apropierea orașului, la 14 oct. 1806, armatele franceze conduse de Napoleon I au învins armatele prusiene, conduse de prințul de Hohenhole. ◊ Sticla de J. = sticlă de bună calitate, având rezistență mărită la căldură și șocuri, cu aplicații în domeniul chimiei (termometre), al opticii (lentile), industrial ori de uz casnic. Produsă pentru prima oară de chimistul german F.O. Schott, care, împreună cu E. Abbe și C. Zeiss, a întemeiat la J. un atelier de sticlărie (1884).

a avea o jenă expr. (iron.) a invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini

jenă financiară expr. lipsă de bani.