18 definiții pentru strâmtorare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRÂMTORARE, strâmtorări, s. f. Faptul de a (se) strâmtora; înghesuire, restrângere. [Var.: (înv.) strâmtorire s. f.] – V. strâmtora.

STRÂMTORARE, strâmtorări, s. f. Faptul de a (se) strâmtora; înghesuire, restrângere. [Var.: (înv.) strâmtorire s. f.] – V. strâmtora.

strâmtorare sf [At: DOC. EC. 231 / V: (înv) ~rămptorire, ~rămtorire, ~mptorire, ~rire, ~rim~, ~rimtorire / Pl: ~rări / E: strâmtora] 1 (Înv; îoc lărgire) Strâmtare (1). 2 (Îoc întindere) Îngrămădire într-un spațiu (extrem de) redus. 3 (Rar; pex; fig) Încolțire. 4 (Înv) Constrângere (1). 5 (Asr; fig) Strâmtoare (7).

STRÂMTORIRE s. f. v. strâmtorare.

STRÂMTORIRE s. f. v. strâmtorare.

strămtorire sf vz strâmtorare[1] corectat(ă)

  1. În original, tipărit incorect: vz strâmtoare LauraGellner

STRÎMTORARE, strîmtorări, s. f. Faptul de a (se) strîmtora. 1. Înghesuire, restrîngere. 2. Fig. Situație grea, încurcătură; lipsă (de bani). Așa în strîmtorare și în neliniște cum am trăit și tot mi-a fost dragă viața. VLAHUȚĂ, O. A. II 287. Am fost părtași la pericole și de bun ajutor la vreme de grea strîmtorare. ODOBESCU, S. III 561. Aici în Paris a fost și e mare neavere și strîmtorare. GHICA, A. 788. – Variantă: (învechit) strîmtorire (DRĂGHICI, R. 78) s. f.

strîmtoráre f., pl. ărĭ. Nevoĭe de banĭ: a fi în strîmtorare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRÂMTORARE s. v. dificultate, impas, încurcătură, îngustime.

strîmtorare s. v. DIFICULTATE. IMPAS. ÎNCURCĂTURĂ. ÎNGUSTIME.

Intrare: strâmtorare
strâmtorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strâmtorare
  • strâmtorarea
plural
  • strâmtorări
  • strâmtorările
genitiv-dativ singular
  • strâmtorări
  • strâmtorării
plural
  • strâmtorări
  • strâmtorărilor
vocativ singular
plural
strâmtorire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strâmtorire
  • strâmtorirea
plural
  • strâmtoriri
  • strâmtoririle
genitiv-dativ singular
  • strâmtoriri
  • strâmtoririi
plural
  • strâmtoriri
  • strâmtoririlor
vocativ singular
plural
strămptorire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strămtorire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strâmptorire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strimtorire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strimtorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strimtorare
  • strimtorarea
plural
  • strimtorări
  • strimtorările
genitiv-dativ singular
  • strimtorări
  • strimtorării
plural
  • strimtorări
  • strimtorărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strâmtorare, strâmtorărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) strâmtora. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. figurat Situație grea; lipsă (de bani). DLRLC
    • format_quote Așa în strîmtorare și în neliniște cum am trăit și tot mi-a fost dragă viața. VLAHUȚĂ, O. A. II 287. DLRLC
    • format_quote Am fost părtași la pericole și de bun ajutor la vreme de grea strîmtorare. ODOBESCU, S. III 561. DLRLC
    • format_quote Aici în Paris a fost și e mare neavere și strîmtorare. GHICA, A. 788. DLRLC
etimologie:
  • vezi strâmtora DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.