2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

jeluitor, ~oare [At: HODOȘ, P. P. 222 / V: jăl~ / Pl: ~i, ~oare / E: jelui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se jelește (3) Si: jalnic (15-16). 3-4 smf, a (Persoană) care prezintă o reclamație. 5 sf Bocitoare. 6 av Cu tristețe.

JELUITÓR1, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj. Care se jeluiește, jalnic, tînguitor. (Cu pronunțare regională) Sunete prelungi, jăluitoare, se loveau de pereții stîncilor care le răsfrîngeau spre larg. BART, S. M. 57. ◊ (Adverbial) Ea se uita oarecum jeluitor în ochii lui. SLAVICI, O. I 357. – Pronunțat: -lu-i-.

JELUITÓR2, -OÁRE, jeluitori, -oare, s. m. și f. 1. (Rar, numai la f.) Bocitoare. Femeile curioase să vadă chipurile jeluitoarelor pe sub zăbranicul rar al doliului. ARDELEANU, D. 276. 2. (Învechit) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. Jeluitorii au îmblat fugari. ȘEZ. IV 18. – Pronunțat: -lu-i-.

jeluitor m. suplicant: dator e s’sculte pe orice jeluitor Al.

JELUITOÁRE ~f. înv. Femeie care îndeplinește ritualul bocitului la înmormântări; bocitoare. /a jelui + suf. ~toare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jeluitór (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. jeluitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jeluitoáre

jeluitór adj. m., s. m., pl. jeluitóri; f. sg. și pl. jeluitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JELUITÓR s. v. reclamant.

JELUITÓR adj. v. jalnic, sfâșietor, tânguios, tânguitor.

jeluitor adj. v. JALNIC. SFÎȘIETOR. TÎNGUIOS. TÎNGUITOR.

JELUITOÁRE s. bocitoare, (reg.) plângătoare. (~ la un mort.)

JELUITOARE s. bocitoare, (reg.) plîngătoare. (~ la un mort.)

Intrare: jeluitor (adj.)
jeluitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorul
  • jeluitoru‑
  • jeluitoare
  • jeluitoarea
plural
  • jeluitori
  • jeluitorii
  • jeluitoare
  • jeluitoarele
genitiv-dativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorului
  • jeluitoare
  • jeluitoarei
plural
  • jeluitori
  • jeluitorilor
  • jeluitoare
  • jeluitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: jeluitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorul
  • jeluitoru‑
plural
  • jeluitori
  • jeluitorii
genitiv-dativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorului
plural
  • jeluitori
  • jeluitorilor
vocativ singular
  • jeluitorule
plural
  • jeluitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jeluitor (adj.)

etimologie:

  • Jelui + sufix -tor.
    surse: DEX '98

jeluitor, -oare (persoană) jeluitoare

etimologie:

  • Jelui + sufix -tor.
    surse: DEX '98