8 definiții pentru jeluitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

jeluitor, ~oare [At: HODOȘ, P. P. 222 / V: jăl~ / Pl: ~i, ~oare / E: jelui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se jelește (3) Si: jalnic (15-16). 3-4 smf, a (Persoană) care prezintă o reclamație. 5 sf Bocitoare. 6 av Cu tristețe.

JELUITÓR2, -OÁRE, jeluitori, -oare, s. m. și f. 1. (Rar, numai la f.) Bocitoare. Femeile curioase să vadă chipurile jeluitoarelor pe sub zăbranicul rar al doliului. ARDELEANU, D. 276. 2. (Învechit) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. Jeluitorii au îmblat fugari. ȘEZ. IV 18. – Pronunțat: -lu-i-.

jeluitor m. suplicant: dator e s’sculte pe orice jeluitor Al.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jeluitór (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. jeluitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jeluitoáre

jeluitór adj. m., s. m., pl. jeluitóri; f. sg. și pl. jeluitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: jeluitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorul
  • jeluitoru‑
plural
  • jeluitori
  • jeluitorii
genitiv-dativ singular
  • jeluitor
  • jeluitorului
plural
  • jeluitori
  • jeluitorilor
vocativ singular
  • jeluitorule
plural
  • jeluitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jeluitor, -oare (persoană) jeluitoare

etimologie:

  • Jelui + sufix -tor.
    surse: DEX '98