BOCITOARE (pl. -toare) sf. Femeie (rudă a mortului, sau plătită anume) care bocește la înmormîntări, recitînd sau cîntînd bocete: ~ exitau și la vechil Romani (🖼 524) [boci]

BOCITOARE, bocitoare, s. f. Femeie (rudă a mortului sau plătită anume) care bocește la o înmormîntare (potrivit unui vechi obicei popular).

BOCITOARE, bocitoare, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări. – Din boci + suf. -(i)toare.

BOCITOARE ~oare f. Femeie care îndeplinește ritualul bocitului la înmormântări. /a boci + suf. ~toare

bocitoare f. femeie care plânge la un mort.

bocitoáre f., pl. orĭ ca privighetorĭ, ursitorĭ, țiitorĭ, maĭ bine decît oare. Femeĭe plătită ca să bocească un mort pe care n’are cine să-l bocească.

BOCITOR, -OARE, bocitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care bocește. 2. S. f. Femeie care plânge la înmormântarea cuiva. – Boci + suf. -tor.

bocitor, ~oare [At: BACOVIA, O. 94 / Pl: ~i, ~oare / E: boci¹ + -tor] 1-5 a Care bocește (1-5). 6 sf Femeie care se îndeletnicește cu bocitul morților.

bocitor, -oare adj., s.f. 1 adj. Care bocește. 2 s.f. Femeie care bocește la înmormîntări (potrivit unui vechi obicei popular). • pl. -ori, -oare. /boci + -tor.

BOCITOR, -OARE, bocitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care bocește. 2. S. f. Femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormântări. – Boci + suf. -tor.

bocitoare s. f., g.-d. art. bocitoarei; pl. bocitoare

bocitoare s. f., g.-d. art. bocitoarei; pl. bocitoare

BOCITOARE s. jeluitoare, (reg.) plângătoare.

BOCITOARE s. jeluitoare, (reg.) plîngătoare. (~ la un mort.)

bocitoare, bocitori, s.f. Femeie care plânge la înmormântarea cuiva. – Din boci + suf.-toare (DLRM).