SFÂȘIETOR, -OARE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitor, -oare adj.] – Sfâșia + suf. -tor.

sfâșietor, ~oare [At: PLEȘOIANU, T. III, 166/28 / V: (înv) ~iitor, ~șâitor / Pl: ~i, ~oare / E: sfâșia + -tor] 1 a (Mai ales d. animale sălbatice; prc; d. ghearele lor) Care desface în bucăți în mod dezordonat, cu brutalitate (prin smulgere, mușcare etc.). 2 a (Pex; mai ales d. animale sălbatice și d. câini) Care omoară prin sfâșiere (1). 3-4 a Care produce (sau exprimă, denotă) multă tristețe, mâhnire adâncă, deznădejde, disperare Si: dureros, jalnic. 5 a (Pex) Care produce o emoție puternică Si: copleșitor, covârșitor. 6 av (Ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Extraordinar (10).

SFÂȘIETOR, -OARE, sfâșietori, -oare, adj. Care sfâșie, care rupe în bucăți. ♦ Fig. Foarte trist; dureros, jalnic. [Pr.: -și-e-. – Var.: sfâșiitor, -oare adj.] – Sfâșia + suf. -tor.

sfâșietor a. care sfâșie sufletul.

SFÂȘIITOR, -OARE adj. v. sfâșietor.

sfâșâitor, ~oare a vz sfâșietor

sfâșiitor, ~oare a vz sfâșietor

SFÂȘIITOR, -OARE adj. v. sfâșietor.

SFÎȘIETOR, -OARE, sfîșietori, -oare, adj. (Și în forma sfîșiitor) Care sfîșie, rupe în bucăți, sfîrtică. Cînd să înfigă ghearele sale cele sfîșiitoare, fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul în mînă, de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. ♦ Fig. Care sfîșie inima cuiva; p. ext. dureros, jalnic. Dinăuntrul ferăstrăului se ridică țipetele sfîșietoare ale brazilor. BOGZA, C. O. 128. E atîta întuneric și neliniște în sufletul lui Dragomir vinovatul și atîta sfîșietoare amărăciune în ocnașul nebun. SADOVEANU, E. 147. Și cînd nimic nu se mai desluși în zare, o apucă pe fată un plîns sfîșietor. BART, E. 237. De sub nori negri de fum zbucnesc lungi, sfîșietoare țipete de groază și de jale. VLAHUȚĂ, R. P. 35. ◊ (Adverbial, înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. «de», le intensifică sensul) Era o scrisoare lungă și sfîșietor de tristă. VLAHUȚĂ, O. A. 125. – Variantă: sfîșiitor, -oare adj.

SFÎȘIITOR, -OARE adj. v. sfîșietor.

sfîșietór, -oáre adj. (d. sfîrșit). Care sfîșie: durere sfîșietoare. Adv. A plînge sfîșietor.

sfâșietor (desp. -și-e-) adj. m., pl. sfâșietori; f. sg. și pl. sfâșietoare

sfâșietor (-și-e-) adj. m., pl. sfâșietori; f. sg. și pl. sfâșietoare

sfâșietor adj. m. (sil. -și-e-), pl. sfâșietori; f. sg. și pl. sfâșietoare

sfîșietor

sfâșiu, -șie 3, -șiam 1 imp., -șiind ger., -șiere inf.s., -șietor adj. v.

SFÂȘIETOR adj., adv. 1. adj. jalnic, tânguios, tânguitor, (pop.) jelitor, jeluitor, (înv.) lăcrămos. (Plânsete ~oare.) 2. adj. copleșitor, covârșitor. (O impresie ~oare.) 3. adv. excepțional, extraordinar, grozav, nemaipomenit. (O melodie ~ de tristă.)

SFÎȘIETOR adj., adv. 1. adj. jalnic, tînguios, tînguitor, (pop.) jelitor, jeluitor, (înv.) lăcrămos. (Plînsete ~.) 2. adj. copleșitor, covîrșitor. (O impresie ~.) 3. adv. excepțional, extraordinar, grozav, nemaipomenit. (O melodie ~ de tristă.)