IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.

izolat, ~ă a [At: EMINESCU, N. 51 / Pl: ~ați, ~e / E: izola] 1 Separat total de obiectele învecinate. 2 (Spc; d. un bolnav contagios) Despărțit de oamenii sănătoși pentru a evita transmiterea bolii. 3 (D. corpuri sau medii) Care este împiedicat de un izolant (1) să primească frig, căldură, umezeală, zgomot etc. din corpurile sau mediile învecinate. 4 (D. un corp încărcat cu electricitate) Care nu transmite sarcini electrice corpurilor bune conducătoare din jur, deoarece este protejat de un izolant. 5 (Fig; d. oameni) Îndepărtat de semenii săi, care nu participă la viața socială.

IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț, ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola. Cf. fr. isolé, it. isolato.

IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. 1. Despărțit, fără legătură, separat. Oprirăm șalupa și ne uitarăm cu de-amănuntul. Era o tabără izolată de holerici. ARGHEZI, P. T. 42. ◊ (Adverbial) Luate izolat, un șir întreg de fapte de ale lui păreau a fi fără nici o importanță. MIHALE, O. 459. 2. Retras, singuratic. Trăia singură, izolată, într-o mansardă la București. BART, E. 392. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. EMINESCU, N. 51. Amîndoi se duseră într-o cameră izolată. BOLINTINEANU, O. 430. 3. Răzleț. Se auzea cîte o împușcătură izolată.

IZOLAT ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial v. A IZOLA. ◊ Parte de propoziție ~tă parte secundară a propoziției care se izolează prin semne de punctuație. 2) Care este unic în felul său. Caz ~. Problemă ~tă. /v. a izola

izolat a. 1. separat; 2. care trăiește în singurătate.

*izolát, -ă adj. (fr. isolé, it. isolato). Separat, răzleț, despărțit, fără comunicațiune cu lucrurile de acelașĭ fel: o insulă izolată în ocean, o casă izolată în cîmp, un copac izolat de pădure. Individual, a parte: un caz izolat. Fig. Fără contact cu un corp bun conductor de electricitate. Fig. A trăi izolat, fără multe relațiunĭ cu lumea. Adv. În mod izolat: a considera lucrurile izolat.

izola [At: C. PETRESCU, C. V. 50 / Pl: ~lez / E: fr isoler] 1 vt A separa total un lucru de cele învecinate. 2-3 vtr (Spc) A (se) despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși pentru a împiedica transmiterea bolii. 4 vt A împiedica trecerea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu sau dintr-un corp în altul, folosind materiale izolante. 5 vt A separa un corp prin care trece curent electric de alte corpuri bune conducătoare de electricitate, folosind materiale rău conducătoare de electricitate, pentru a evita pierderile de energie, electrocutarea sau scurt-circuitarea. 6-7 vtr (Fig) A (se) îndepărta de semenii săi, de viața socială.

IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul, a separa. Urechea, deprinsă acum să izoleze fiecare sunet, lămuri pași. C. PETRESCU, C. V. 50. Multe județe sînt complet izolate, fiindcă țăranii au tăiat firele telegrafice și telefonice. REBREANU, R. II 77. ♦ A împiedica transmiterea căldurii, umezelii, sunetelor etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante; a separa cu ajutorul unei materii izolante un corp prin care trece curentul electric, de alt corp, bun conducător de electricitate. Firele electrice le izolăm cu o cămașă de cauciuc. 2. Refl. (Despre oameni) A se retrage, a se îndepărta de ceilalți oameni, de societate, vădind o atitudine individualistă. Acești cărturari, potrivit înclinărilor personale, se izolează căutînd răgaz pentru preocupările lor. SADOVEANU, E. 30. De la moartea lui Matei Basarab (1654) și mai cu seamă de la Șerban-vodă Cantacuzino (1674- 1668), domnul și boierii se izolară de popor, aceea ce făcu pe acesta să fie indiferent la glasul lor. BĂLCESCU, O. I 93. ◊ Fig. Știința adevărată nu se izolează de popor, ci e în serviciul poporului.

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce înconjură. ♦ A împiedica trecerea unei forme de energie în alta sau a unor substanțe dintr-un mediu (sau dintr-un corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) îndepărta de viața socială. [< fr. isoler, it. isolare].

IZOLA vb. I. tr. 1. a despărți, a separa. 2. a împiedica trecerea unei forme de energie în alta, sau a unor substanțe dintr-un mediu (sau corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se îndepărta de viața socială. (< fr. /s’/isoler)

A IZOLA ~ez tranz. 1) (obiecte, ființe) A despărți de mediul înconjurător. 2) (persoane) A face să se izoleze; a sihăstri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagioși) A separa de oamenii sănătoși, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea căldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A despărți cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler

A SE IZOLA mă ~ez intranz. A se îndepărta de tumultul vieții, trăind în singurătate; a se retrage; a se închide; a se pustnici. /<fr. isoler

izolà v. 1. a separa cu totul un lucru de altul: a izola o casă; 2. a pune, a (se) ținea afară din societate; 3. Fiz. a așeza un corp așa ca să fie separat de corpurile ce conduc electricitatea.

*izoléz v. tr. (fr. isoler, it. isolare, d. isola, insulă). Separ de obĭectele din prejur. Depărtez de lume. Fig. Consider în parte, despărțit de altele. Chim. Scot din combinațiune, separ. Fiz. Fac ca electricitatea să nu poată trece maĭ în colo (de ex., opunîndu-ĭ o bucată de sticlă).

izola (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. izolez, 3 izolează; conj. prez. 1 sg. să izolez, 3 să izoleze

izola (a ~) vb., ind. prez. 3 izolează

izola vb., ind. prez. 1 sg. izolez, 3 sg. și pl. izolează

izolez.

IZOLAT adj., adv. 1. adj. v. răzlețit. 2. adv. v. deoparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. retras. 5. adj. v. răzleț. 6. adj. v. răzleț. 7. adj. răzleț, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 8. adv. răzleț, sporadic, (înv.) sporadicește. (Se ivește ~.) 9. adj. v. stingher. 10. adj. v. dosnic.

IZOLAT adj., adv. 1. adj. despărțit, răzlețit, separat, (pop.) răznit, (înv.) osebit. (Pasăre ~ de stol.) 2. adv. deoparte, retras, (înv.) osebi. (Stă ~.) 3. adj. despărțit, separat. (Camere complet ~.) 4. adj. retras, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 5. adj. pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 6. adj. disparat, răzleț. (Elemente ~; amintiri ~.) 7. adj. răzleț, sporadic. (Cîteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 8. adv. răzleț, sporadic, (înv.) sporadicește. (Se ivește ~.) 9. adj. stingher, străin. (Se simțea ~ în sala de bal.) 10. adj. ascuns, dosit, dosnic, ferit, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.)

Izolat ≠ neizolat, împreună

IZOLA vb. 1. v. despărți. 2. v. răzleți. 3. a (se) despărți, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. v. îndepărta. 5. v. retrage. 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. v. individualiza.

IZOLA vb. 1. a (se) despărți, a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. a se despărți, a se răzleți, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. a (se) despărți, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. a (se) îndepărta. (De ce s-a ~ de noi în ultima vreme?) 5. a se retrage. (S-a ~ în mijlocul naturii.) 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. a (se) individualiza, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)

IZOLÁT, -Ă (< izola) adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Fără legătură, despărțit, separat, deoparte; p. ext. îndepărtat; retras, singuratic. ♦ (MAT.) Element i. al unei mulțimi = element pentru care există o vecinătate a lui ce nu conține alt element al mulțimii. ♦ Răzleț. 2. S. n. (ANTROP., GENET.) Populație cu efectiv relativ redus, apărută datorită unor bariere, geografice, religioase, etnice, culturale etc., ai cărei componenți sunt constrânși, cu timpul, la o relativă consangvinizare.