izbi [At: PSALT. (1651), 175 / V: izghi / Pzi: ~besc / E: vsl изƃити] 1-2 vtr A (se) lovi cu putere. 3 vt(a) A lovi tare cu piciorul. 4 vt(a) A trânti. 5 vr (D. inimă) A bate cu putere. 6 vr A se lovi cu pumnii în piept din desperare. 7 vt (Îrg; c. i. pereți) A vărui. 8 vt (Îrg; c. i. pereți) A lipi cu pământ. 9 vt (Înv; îlv) A ~ cu foc A trăsni. 10 vt (Fig; d. lumină) A străluci puternic. 11 vt (Fig; d. lumină) A cădea drept în fața cuiva. 12 vt (Fig; d. nenorociri, necazuri) A apărea pe neașteptate și a lovi cumplit. 13 vt (Fig; d. cuvinte, fapte) A-și atinge scopul. 14 vr A se lovi cu putere de un obiect. 15 vr A se zbate. 16 vr A se arunca în toate părțile. 17 vt(a) A ataca. 18 vt (D. proiectile) A atinge ținta. 19 vt (Înv) A pedepsi. 20 vt (Înv) A bate. 21 vt (Fig) A impresiona puternic Si: a frapa. 22 vt (Îrg; îlv) A ~ în trecere A întrece. 23 vr (Pop) A semăna cuiva. corectat(ă)

IZBI, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. A lovi cu putere. Cum pătrunserăm în Dunăre prin gura canalului, ne izbi vîntul rece. DUNĂREANU, CH. 94. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind și cît pe ce să izbească pe stăpînu-său. CREANGĂ, P. 185. Ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență-l izbesc. ALEXANDRESCU, M. 13. (Fig.) Lumina soarelui... îmi izbi ochii. DELAVRANCEA, la TDRG. Razele lunei... izbeau fața sa palidă. EMINESCU, N. 47. ◊ Intranz. De o viață de om izbesc cu sapa... izbesc... degeaba!... Unde-i mămăliga? Unde-i pînea? CAMILAR, TEM. 16. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69. Începu a izbi cu clonțul în ea. ȘEZ. III 187. (Fig.) Cuvîntul izbi bine. SANDU-ALDEA, D. N. 238. ◊ Refl. Afară vîntul vîjăia mereu; stropi mari și grei se izbeau de fereastră. DAN, U. 25. În zadar viforul, vijelia și uraganele se izbiseră oarbe în clădirea zburlită de crengi uriașe a întăriturilor mele, căci nu izbutiră decît să se sfîșie și să urle de durere și de ciudă. HOGAȘ, M. N. 177. Buzduganul... se izbi de o poartă. EMINESCU, N. 6. (Fig.) Să-i spui că m-ai lăsat rănit Pe umedele paie... Că de dureri eu mă izbesc Și urlu ziua-ntreagă. COȘBUC, P. I 79. Cerbul cînd mi-i zărea Să izbea și să plîngea. RETEGANUL, P. 1 49. ♦ A trînti. Bău paharul dintr-o dată, îl ridică și îl izbi de podele. SADOVEANU, O. I 456. Și-n pămînt că mi-l izbea. ALECSANDRI, P. P. 100. 2. Tranz. A arunca cu putere, a azvîrli. Un vînt... izbește pe bietul băiat departe-n pădure. SBIERA, P. 35. Căci ei sînt arcașii vrednici a lui Ștefan domn cel mare Ce-și gătește-acum săgeata, s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. ♦ Refl. A (se) arunca cu putere, a sări. Murgul sălbatic și răzleț... Încruntă ochiul, bate copita de pămînt, Zburlește coama, saltă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. A. 166. 3. Intranz. A ataca. Din raia, din cetatea Turnului, se repezeau turcii pîlcuri, călări, după jaf. Izbeau cu osebire duminica dimineața. STANCU, D. 10. Acel căpitan... umblă și izbește cu iuțeala trăsnetului. BĂLCESCU, O. II 286. ♦ (Rar) A da o lovitură, a face o spargere. Stați feciori și vă gîndiți, La vin nu vă lăcomiți. Desară unde-o să izbiți? SEVASTOS, C. 299. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic; a bate la ochi. Pe bulevardul Colței îl izbește pe Moș Gheorghe mai întîi lărgimea lui, apoi alinierea caselor. SP. POPESCU, M. G. 57. Acest neașteptat răspuns îl izbi pe Radu. VLAHUȚĂ, N. 44. Frumosul poate să existe acolo unde el nu izbește, chiar de îndată, vederile? ODOBESCU, S. III 58.

A IZBI ~esc tranz. 1) (persoane, obiecte) A face să se izbească. 2) (despre becuri, lumină etc.) A bate drept în ochi. 3) (inamicul) A lovi pornind un atac; a ataca. 4) (persoane) A impresiona puternic. /<sl. izbiti

A SE IZBI mă ~esc intranz. 1) (despre ființe) A se lovi cu putere. 2) (despre persoane) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a năvăli; a se repezi; a tăbărî; a năpădi. /<sl. izbiti

izbì v. 1. a (se) lovi tare; 2. fig. (galicism) a impresiona puternic: priveliștea ne-a izbit foarte. [Slav. IZBITI, a ucide: noțiunile de ucidere și izbire sunt înrudite (cf. vechiu-rom. a ucide, a lovi tare); sensul 2 după fr. frapper].

izghi v vz izbi corectat(ă)

izbésc v. tr. (vsl. iz-biti, a ucide, d. biti, a lovi, biti sen, a se lupta. V. răz-besc). Lovesc: a izbi pe cineva c’o peatră, cu cotu. Fig. (după fr. frapper). Impresionez, surprind, fac să se mire, atrag atențiunea: roșu izbește ochiĭ, aceste vorbe ne-aŭ izbit foarte mult.

izbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbesc, 3 sg. izbește, imperf. 1 izbeam; conj. prez. 1 sg. să izbesc, 3 să izbească

izbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbesc, imperf. 3 sg. izbea; conj. prez. 3 să izbească

izbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbesc, imperf. 3 sg. izbea; conj. prez. 3 sg. și pl. izbească

izbi

izbesc, -beam 1 imp.

IZBI vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. v. lovi. 3. v. plesni. 4. v. trânti. 5. a repezi, a trânti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. v. ciocni. 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 10. v. îmbrânci. 11. a (se) trânti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. v. ataca. 14. v. zvârli.

IZBI vb. v. contraria, frapa, surprinde, șoca, vexa.

izbi vb. v. CONTRARIA. FRAPA. SURPRINDE. ȘOCA. VEXA.

IZBI vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. a lovi, (înv. și reg.) a răzbi, (reg.) a toca. (Îl ~ în cap.) 3. a lovi, a plesni, a pocni. (Acum te ~!) 4. a lovi, a trînti. (~ cu pumnul în masă.) 5. a repezi, a trînti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. a se ciocni, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stînci.) 10. a (se) ghionti, a (se) îmboldi, a (se) îmbrîncî, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg). a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 11. a (se) trînti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. (MIL.) a ataca, a lovi, (înv.) a tăia. (~ flancurile armatei inamice.) 14. a arunca, a azvîrii, a lovi, a zvîrli. (Calul nărăvaș ~ cu copitele.)

izbi (izbesc, izbit), vb. – 1. A lovi cu putere. – 2. A ciocni, a se repezi cu violență. – 3. A cădea, a se proiecta. – 4. A arunca, a lansa. – 5. A ataca, a asalta. – 6. A atrage atenția. – 7. (Refl.) A se lovi puternic de ceva, a se poticni de un obstacol. – 8. (Refl.) A semăna cu cineva. Sl. izbiti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 153; Tiktin; DAR), dar cu schimbare semantică, deoarece în sl. izbiti (der. de la biti „a lovi”) înseamnă „a omorî în bătaie”. Probabil semantismul este cel din sŭbiti „a lovi”, cf. aceeași confuzie semantică în iscodi și posibil în isprăvi. Cf. Șeineanu, Semasiol., 224. Der. izbă, s. f. (Bucov., Mold., izbitură, lovitură), postverbal; izbitură, s. f. (lovitură, ciocnire); izbeliște, s. f. (loc sau poziție expusă, la voia întîmplării).

FLUCTUAT NEC MERGITUR (lat.) e izbit de valuri, dar nu se scufundă – Inscripție pe emblema Parisului: o corabie înfruntând valurile.

Fluctuat nec mergitur (lat. „Străbate valurile, dar nu se scufundă”) – deviza orașului Paris, care are ca emblemă o corabie plutind pe valuri. Despre o persoană care e lovită de vicisitudini ca și nava bătută de talazuri, dar care nu abandonează poziția și merge înainte, se poate spune: „fluctuat nec mergitur”. SIT.