IZBI (-besc) vb. tr. și refl. 1 A (se) lovi tare de ceva sau cu ceva: ramurile copacilor o izbeau peste față (ISP.); ~ cu capul de pereți; ~ cu palma peste obraz ¶ 2 A ataca: el scrise apoi lui Teuffenbach... spre a-și uni puterile cu ale lui și a ~ împreună pre vrăjmași (BĂLC.) ¶ 3 Ⓕ (franțuzism). A impresiona, a surprinde, a frapa: schimbarea lui m’a izbit [vsl. izbiti].