Definiția cu ID-ul 915214:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. A lovi cu putere. Cum pătrunserăm în Dunăre prin gura canalului, ne izbi vîntul rece. DUNĂREANU, CH. 94. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind și cît pe ce să izbească pe stăpînu-său. CREANGĂ, P. 185. Ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență-l izbesc. ALEXANDRESCU, M. 13. (Fig.) Lumina soarelui... îmi izbi ochii. DELAVRANCEA, la TDRG. Razele lunei... izbeau fața sa palidă. EMINESCU, N. 47. ◊ Intranz. De o viață de om izbesc cu sapa... izbesc... degeaba!... Unde-i mămăliga? Unde-i pînea? CAMILAR, TEM. 16. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69. Începu a izbi cu clonțul în ea. ȘEZ. III 187. (Fig.) Cuvîntul izbi bine. SANDU-ALDEA, D. N. 238. ◊ Refl. Afară vîntul vîjăia mereu; stropi mari și grei se izbeau de fereastră. DAN, U. 25. În zadar viforul, vijelia și uraganele se izbiseră oarbe în clădirea zburlită de crengi uriașe a întăriturilor mele, căci nu izbutiră decît să se sfîșie și să urle de durere și de ciudă. HOGAȘ, M. N. 177. Buzduganul... se izbi de o poartă. EMINESCU, N. 6. (Fig.) Să-i spui că m-ai lăsat rănit Pe umedele paie... Că de dureri eu mă izbesc Și urlu ziua-ntreagă. COȘBUC, P. I 79. Cerbul cînd mi-i zărea Să izbea și să plîngea. RETEGANUL, P. 1 49. ♦ A trînti. Bău paharul dintr-o dată, îl ridică și îl izbi de podele. SADOVEANU, O. I 456. Și-n pămînt că mi-l izbea. ALECSANDRI, P. P. 100. 2. Tranz. A arunca cu putere, a azvîrli. Un vînt... izbește pe bietul băiat departe-n pădure. SBIERA, P. 35. Căci ei sînt arcașii vrednici a lui Ștefan domn cel mare Ce-și gătește-acum săgeata, s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. ♦ Refl. A (se) arunca cu putere, a sări. Murgul sălbatic și răzleț... Încruntă ochiul, bate copita de pămînt, Zburlește coama, saltă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. A. 166. 3. Intranz. A ataca. Din raia, din cetatea Turnului, se repezeau turcii pîlcuri, călări, după jaf. Izbeau cu osebire duminica dimineața. STANCU, D. 10. Acel căpitan... umblă și izbește cu iuțeala trăsnetului. BĂLCESCU, O. II 286. ♦ (Rar) A da o lovitură, a face o spargere. Stați feciori și vă gîndiți, La vin nu vă lăcomiți. Desară unde-o să izbiți? SEVASTOS, C. 299. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic; a bate la ochi. Pe bulevardul Colței îl izbește pe Moș Gheorghe mai întîi lărgimea lui, apoi alinierea caselor. SP. POPESCU, M. G. 57. Acest neașteptat răspuns îl izbi pe Radu. VLAHUȚĂ, N. 44. Frumosul poate să existe acolo unde el nu izbește, chiar de îndată, vederile? ODOBESCU, S. III 58.