3 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

iuti a vz iute

IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii.Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii.Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.

iute [At: PSALT. 68/10 / V: iut, ~ă, ~ti / Pl: iuți / E: vsl иютъ] 1 a (D. gust) Care produce o senzație gustativă usturătoare Si: picant, piperat. 2 a (D. băutură) Care dă senzația că arde. 3 a (D. miros) Tare și neplăcut. 4 a (D. leșie) Concentrat. 5 a (D. transpirație) Acidă și cu miros neplăcut. 6 a (Nob; d. sunete) Strident. 7 a (Nob; d. sunete) Răsunător. 8 a (D. durere) Violent. 9 a (D. durere) Puternică și apărută pe neașteptate. 10 a (Fig) Cumplit. 11 a (Fig) Dur. 12 av Tare. 13 a (D. lame de metal, mai ales de oțel) Tăios. 14 a (Fig; d. oameni, temperament; și îla ~ de oțele) Om care se enervează repede Si: coleric, (reg) iutac (1), iutegan (2), iuțos (1). 15 a (D. patimi, furie) Violent. 16 a (Fig; d. oameni; îe) ~ de fire Care nu se poate stăpâni. 17 a (Fig; d. oameni) Muncitor. 18 a (Fig; d. oameni) Activ. 19 a (Fig; d. animale folosite la tracțiune) Care aleargă repede. 20 a (Fig; d. ființe, acțiunile lor) Rapid. 21 a (Fig; d. ființe, acțiunile lor) Instantaneu. 22 a (Fig; d. picioare) Sprinten. 23 av Aspru. 24 av Rău. 25 av Greu. 26 av Fără întârziere. 27 a (Rep) În mare grabă. 28 sma (Mtp; îc) ~le-pământului Ființă fără brațe, care fuge atât de repede încât prinde iepurii din fugă. 29 sma (Îf iutele, iuțile) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape.

iuți [At: CORESI, EV. 198/33 / Pzi: esc / E: iute] 1-2 vtr (D. oameni) A (se) enerva. 3-4 vtr (Fig; d. oameni) A (se) ațâța. 5 vr (Reg; d. fenomene ale naturii) A se aspri. 6 vt (îlv) A ~ pasul (sau mersul) A se grăbi. 7 vr (Reg; d. oameni) A munci repede și serios. 8 vr (Reg; d. animale) A se neliniști. 9 vr (D. cursul apelor) A curge mai repede. 10 vt (Înv) A căli metalele. 11-12 vr (D. mâncăruri, băuturi etc) A deveni iute (1-2). 13 vr (Înv; d. boală) A se acutiza. 14 vr (Pop; d. oameni; îe) Se ~țește tărâța în borș A se înfuria. 15 vr (Pop; d. oameni; îe) A se ~ ca piperul A se supăra.

IÚTE, iuți, adj. 1. Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.

IÚTE2, iuți, adj. 1. (În opoziție cu domol) Care acționează și reacționează repede; (despre acțiunile ființelor) care se produce fără întîrziere, în puțină vreme, cu grabă, repede. Peștele acest, iute ca fulgerul, nu viețuiește decît aci, în apele getice de munte spumegoase, limpezi și reci. C. PETRESCU, R. DR. 5. Știi însuți: moldoveanul e iute la război, Tot omul e în stare a se lupta cu doi. ALECSANDRI, T. II 136. [Să fii] Tare Ca piatra, Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul, iute Ca oțelul. TEODORESCU, P. P. 159. ♦ (Despre forțele naturii) Violent. Un vînt iute îi desfășură toți faldurii pelerinei. CAMILAR, N. I 41. ♦ (Despre oameni și despre animale) Care fuge, care aleargă repede; sprinten. Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. Vin potop, potop cu toții Pe cai iuți ca rîndunele. ALECSANDRI, P. II 14. 2. (Despre oameni, în opoziție cu liniștit) Care-și iese ușor din fire, care se mînie ușor; irascibil, violent. Om iute la mînie și strașnic de ambițios în serviciu. BART, E. 290. Iar te-ai supărat? Da iute ești! ALECSANDRI, T. I 152. 3. (Despre unele plante și fructele lor, în special despre ardei, și despre feluri de mîncare preparate cu aceste plante) Cu gust înțepător, pișcător. Tocană iute. ◊ (Despre alimente care au căpătat un gust înțepător, mai ales prin alterare) V-a adus hangiul ouă fierte, brînză de burduf, iute ca ardeiul, roșii și castraveți. PAS, Z. I 45. ♦ (Despre miros) Tare și neplăcut. Șoimaru simți pătrunzîndu-i în nări mirosul iute al gunoiului de cai. SADOVEANU, O. VII 144. În fum cătrănit de tutun prost, în duhoarea iute de botfori și de sudoare, călătorea un asemenea tînăr. C. PETRESCU, C. V. 26. ♦ (Despre leșie) Tare, concentrat. S-o spălăm cu leșie iute. ȘEZ. IV 124.

IÚTE1 adv. Fără întîrziere, repede, în grabă; imediat, numaidecît. Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute! IOSIF, P. 36. Zboară încă o dată pînă la lună și iar se lasă în jos mai iute decît fulgerul. CREANGĂ, O. A. 226. Și ieșind pe ușă iute, Ei s-au prins de subsuoară. EMINESCU, O. I 154. Tu, murguțule-n putere, Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpînul tău. ALECSANDRI, P. P. 49.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A face să fie iute în mișcări. Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611. ♦ (Cu privire la mișcări) A grăbi, a accelera. Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132. Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87. ♦ Refl. A se grăbi, a se zori. Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. ♦ Refl. (Despre ființe) A deveni iute în mișcări. Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198. ♦ Refl. (Rar, despre cursul apelor) A curge mai repede. De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77. 2. Refl. (Despre oameni) A se mînia, a se aprinde de mînie, a nu se mai stăpîni. Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261. Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190. Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362. ♦ Tranz. A aprinde, a întărîta. Pătimirea Care-nghimpă și deșteaptă și iuțește toată firea. CONACHI, P. 4. 3. Refl. (Despre mîncări, brînzeturi etc.) A deveni iute, înțepător, pișcător. Brînza s-a iuțit.

IÚTE1 adv. Într-un timp scurt; în (cu) grabă; repede. /<sl. Ijutĕ

IÚTE2 iuți adj. 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte ușor. 3) Care are gust înțepător, pișcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri și băuturi) Care are miros și gust înțepător; picant. /<sl. Ijutĕ

A SE IUȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene) A crește în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuțit. 2) (despre oameni) A se mișca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute

A IUȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se iuțească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute

iute 1. care se mișcă repede: mai iute decât gândul; 2. ce pișcă: ardeiu iute; 3. fig. vehement: om iute. [Slav. LĬUTŬ]. ║ adv. cu repeziciune.

iuțì v. 1. a da zor, a (se) grăbi; 2. fig. a se supăra.

ĭúte adj. (vsl. lĭutŭ, ĭute, violent, vehement; bg. lĭut, ĭute; rus. lĭútyĭ, crud, feroce). Răpede, accelerat: mers ĭute. Care lucrează orĭ fuge răpede, vioĭ: om, cal ĭute. Violent, irascibil, care se supără ușor: om ĭute. Ardeĭat, care pișcă limba: ardeĭ ĭuțĭ. Adv. Cu ĭuțeală: a lucra, a fugi ĭute.

ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s’a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+iute-iute (foarte iute) adv.

iute adj. m., f. iute; pl. m. și f. iuți

iuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțesc, imperf. 3 sg. iuțea; conj. prez. 3 să iuțească

iúte adj. m., f. iúte; pl. m. și f. iúți

iuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iuțeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IÚTE adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteț, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mișcare ~.) 5. adj. v. rapid. 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 8. adv. v. imediat. 9. adv. v. curând. 10. adj., adv. v. des. 11. adj. v. violent. 12. adj. v. impetuos. 13. adj. v. picant. 14. adj. înțepător, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mâncări.)

IUȚÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteți. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.

URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.

IUTE adj., adv. 1. adj. sprinten, vioi, (rar) veloce, (înv.) pripelnic, (fig.) dezghețat. (Un om ~.) 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteț, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mișcare ~.) 5. adj. fulgerător, rapid. (Cu o mișcare ~...) 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga cînd mai ~, cînd mai încet.) 8. adv. grabnic, imediat, îndată, rapid, repede, urgent, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.) 9. adv. curînd, devreme, fuga, grabnic, imediat, îndată, neîntîrziat, numaidecît, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~!) 10. adj., adv. des, grăbit, rapid. (Respirație ~; respiră ~.) 11. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.) 12. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 13. adj. condimentat, picant, piperat, (reg.) papricat. (O mimare ~.) 14. adj. înțepător, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mîncări.)

IUȚI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a-și înteți. (Își ~ fuga.) 3. a accelera, a grăbi, a urgenta, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.) 4. a (se) ardeia. (Mîncarea s-a ~ tare.)

Iute ≠ agale, domol, greoi, încet, lent, lin, molatic, molâu

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iúte adj.1. Picant, cu gust înțepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreț, agil. – 5. Care acționează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom.Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreț); iuțar, s. m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuți, vb. (a deveni picant sau înțepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuțeală, s. f. (gust picant; rapiditate; viteză; violență); iuțime, s. f. (gust picant, rapiditate).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

iútele s.n. (reg.) numele unui dans țărănesc.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IUȚI2 s. m. pl. Neam germanic originar din Pen. Iutlanda, așezat în sec. 5 în reg. Kent din Anglia și în ins. Wight. După ce au dezvoltat o civilizație înfloritoare, au trecut treptat sub autoritatea anglilor.

Cita mors ruit (lat. „Moartea năvălește iute”) – vezi Les morts vont vite. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie.

focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.

Intrare: burete-iute
burete-iute substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burete-iute
  • buretele-iute
plural
  • bureți-iuți
  • bureții-iuți
genitiv-dativ singular
  • burete-iute
  • buretelui-iute
plural
  • bureți-iuți
  • bureților-iuți
vocativ singular
plural
Intrare: iute
iute adjectiv
adjectiv (A91)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iute
  • iutele
  • iute
  • iutea
plural
  • iuți
  • iuții
  • iuți
  • iuțile
genitiv-dativ singular
  • iute
  • iutelui
  • iuți
  • iuții
plural
  • iuți
  • iuților
  • iuți
  • iuților
vocativ singular
plural
iut adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iut
  • iutul
  • iu
  • iuta
plural
  • iuți
  • iuții
  • iute
  • iutele
genitiv-dativ singular
  • iut
  • iutului
  • iute
  • iutei
plural
  • iuți
  • iuților
  • iute
  • iutelor
vocativ singular
plural
adjectiv invariabil (I9)
  • iuti
Intrare: iuți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • iuți
  • iuțire
  • iuțit
  • iuțitu‑
  • iuțind
  • iuțindu‑
singular plural
  • iuțește
  • iuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • iuțesc
(să)
  • iuțesc
  • iuțeam
  • iuții
  • iuțisem
a II-a (tu)
  • iuțești
(să)
  • iuțești
  • iuțeai
  • iuțiși
  • iuțiseși
a III-a (el, ea)
  • iuțește
(să)
  • iuțească
  • iuțea
  • iuți
  • iuțise
plural I (noi)
  • iuțim
(să)
  • iuțim
  • iuțeam
  • iuțirăm
  • iuțiserăm
  • iuțisem
a II-a (voi)
  • iuțiți
(să)
  • iuțiți
  • iuțeați
  • iuțirăți
  • iuțiserăți
  • iuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • iuțesc
(să)
  • iuțească
  • iuțeau
  • iuți
  • iuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

iute, iuteadjectiv

  • 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Om iute. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Peștele acest, iute ca fulgerul, nu viețuiește decît aci, în apele getice de munte spumegoase, limpezi și reci. C. PETRESCU, R. DR. 5. DLRLC
    • format_quote Știi însuți: moldoveanul e iute la război, Tot omul e în stare a se lupta cu doi. ALECSANDRI, T. II 136. DLRLC
    • format_quote [Să fii] Tare Ca piatra, Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul, iute Ca oțelul. TEODORESCU, P. P. 159. DLRLC
    • 1.1. Care se produce fără întârziere. DEX '09 DLRLC
      sinonime: rapid
      • format_quote Replică iute. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mers iute. DEX '09
      • format_quote Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
      • format_quote Vin potop, potop cu toții Pe cai iuți ca rîndunele. ALECSANDRI, P. II 14. DLRLC
    • 1.3. (și) adverbial În grabă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote S-a dus iute acolo. DEX '09
      • format_quote Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute! IOSIF, P. 36. DLRLC
      • format_quote Zboară încă o dată pînă la lună și iar se lasă în jos mai iute decît fulgerul. CREANGĂ, O. A. 226. DLRLC
      • format_quote Și ieșind pe ușă iute, Ei s-au prins de subsuoară. EMINESCU, O. I 154. DLRLC
      • format_quote Tu, murguțule-n putere, Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpînul tău. ALECSANDRI, P. P. 49. DLRLC
    • 1.4. Care se produce cu tărie, cu forță. DEX '09 DLRLC
      sinonime: violent
      • format_quote Ploaie iute. DEX '09
      • format_quote Un vînt iute îi desfășură toți faldurii pelerinei. CAMILAR, N. I 41. DLRLC
  • 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Om iute la mînie și strașnic de ambițios în serviciu. BART, E. 290. DLRLC
    • format_quote Iar te-ai supărat? Da iute ești! ALECSANDRI, T. I 152. DLRLC
  • 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare. DEX '09 DLRLC
    sinonime: picant
    • format_quote Mâncare iute. Gust iute. Tocană iute. DEX '09 DLRLC
    • format_quote (Despre alimente care au căpătat un gust înțepător, mai ales prin alterare) V-a adus hangiul ouă fierte, brînză de burduf, iute ca ardeiul, roșii și castraveți. PAS, Z. I 45. DLRLC
    • 3.1. Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Șoimaru simți pătrunzîndu-i în nări mirosul iute al gunoiului de cai. SADOVEANU, O. VII 144. DLRLC
      • format_quote În fum cătrănit de tutun prost, în duhoarea iute de botfori și de sudoare, călătorea un asemenea tînăr. C. PETRESCU, C. V. 26. DLRLC
    • 3.2. Despre leșie: concentrat, tare. DLRLC
      • format_quote S-o spălăm cu leșie iute. ȘEZ. IV 124. DLRLC
etimologie:

iuți, iuțescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611. DLRLC
    • format_quote Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118. DLRLC
    • format_quote Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114. DLRLC
    • format_quote El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132. DLRLC
    • format_quote Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87. DLRLC
    • format_quote Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257. DLRLC
    • format_quote O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre ființe) A deveni iute în mișcări. DLRLC
      • format_quote Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A deveni mai tare, mai intens. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Vântul s-a iuțit. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. reflexiv rar (Despre cursul apelor) A curge mai repede. DLRLC
      • format_quote De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77. DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261. DLRLC
    • format_quote Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190. DLRLC
    • format_quote Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv Aprinde, întărâta. DLRLC
      • format_quote Pătimirea Care-nghimpă și deșteaptă și iuțește toată firea. CONACHI, P. 4. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mâncarea s-a iuțit. Brânza s-a iuțit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • iute DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.