14 definiții pentru expeditiv

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.

EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.

expeditiv, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) esp~, (nob) sp~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expeditif] 1 a (D. oameni) Care rezolvă cu ușurință lucrurile Si: iute, prompt, operativ. 2 a (D. oameni) Care tratează superficial lucrurile. 3 a (Pex; d. gesturi, vorbire) Grăbit. 4 a (D. fenomene, procese etc.) Care se produce cu repeziciune. 5-6 a, av (D. modul de a acționa al oamenilor sau mijloacele folosite de ei) Rapid.

EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Despre oameni) Care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gînduri; iute, prompt. Bubi al nostru s-a lăsat pe tînjeală și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen la Facultatea de drept. VLAHUȚĂ, O. A. 455. Procederile expeditive ce întrebuința autocratul produceau... conflicte și turburări. ODOBESCU, S. III 522. ◊ Fig. Nu întotdeauna norii sînt atît de grăbiți și de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. ◊ (Adverbial) În antichitate... [boala] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII 46.

EXPEDITIV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucrează repede, care rezolvă prompt, ușor lucrurile. [< fr. expéditif].

EXPEDITIV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif)

EXPEDITIV ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care lucrează repede, cu ușurință. 2) Care rezolvă lucrurile repede și fără ezitări. /<fr. expéditif

*expeditív, -ă adj. (d. lat. expeditus cu sufixu -iv). Care lucrează, expediază prompt: om expeditiv în afacerĭ. Adv. În mod expeditiv.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

expeditiv adj. m., pl. expeditivi; f. expediti, pl. expeditive

expeditiv adj. m., pl. expeditivi; f. expeditivă, pl. expeditive

expeditiv adj. m., pl. expeditivi; f. sg. expeditivă, pl. expeditive

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

EXPEDITIV adj. operativ, prompt. (O rezolvare ~.)

Intrare: expeditiv
expeditiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expeditiv
  • expeditivul
  • expeditivu‑
  • expediti
  • expeditiva
plural
  • expeditivi
  • expeditivii
  • expeditive
  • expeditivele
genitiv-dativ singular
  • expeditiv
  • expeditivului
  • expeditive
  • expeditivei
plural
  • expeditivi
  • expeditivilor
  • expeditive
  • expeditivelor
vocativ singular
plural
espeditiv
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

expeditiv, expeditiadjectiv

  • 1. adesea adverbial Care rezolvă cu ușurință lucrurile. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Bubi al nostru s-a lăsat pe tînjeală și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen la Facultatea de drept. VLAHUȚĂ, O. A. 455. DLRLC
    • format_quote Procederile expeditive ce întrebuința autocratul produceau... conflicte și turburări. ODOBESCU, S. III 522. DLRLC
    • format_quote figurat Nu întotdeauna norii sînt atît de grăbiți și de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. DLRLC
    • format_quote În antichitate... [boala] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII 46. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.