iscusit, ~ă [At: NEAGOE, ap. GCR I, 169/18 / V: ins~, ~cos~ / Pl: ~iți, ~e / E: iscusi] 1-2 smf, a (Persoană) care are multă experiență Si: expert, priceput. 3-4 smf, a (Persoană) cu pregătire într-un anumit domeniu Si: învățat. 5-6 a, av (În mod) inteligent. 7-8 a, av (În mod) viclean. 9-10 a, av (Care este) făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. 11 a (Înv; d. oameni, națiuni) Cu o cultură avansată Si: civilizat. 12 a (Înv; irn; d. oameni) Infatuat. 13 a (Înv; d. oameni) Cu aspect fizic plăcut Si: arătos, chipeș. 14 a (Înv) Fin. 15 a (Înv) Bun pentru un anumit lucru Si: potrivit.

ISCUSIT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Îndemînatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. Între toate sistemele de prins raci... meșteșugul lui moș Hau mi se pare cel mai iscusit și mai vrednic de luat în samă. SADOVEANU, N. F. 89. Și, doamne, peste ce profesor înțelept și iscusit a dat. CREANGĂ, A. 18. Cerea cezarului Domițian să-i trimită meșteri iscusiți în orice măiestrii, pentru țara lui. NEGRUZZI, S. I 200. ◊ Fig. Mult iscusita vremii slovă Nu spune clipa milostivă, Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul Și veselia deopotrivă. GOGA, P. 15. ◊ (Adverbial). Ceea ce încurcă lucrurile e că n-ai procedat prea iscusit. VORNIC, P. 174. ♦ (Substantivat, rar) Înțelept. Din ce parte s-aducă vrun iscusit? Ca să-l poată-nvăța carte cu vrun metod osebit. PANN, P. V. II 6. 2. (Învechit, despre obiecte) Făcut cu pricepere, executat cu măiestrie, cu artă. După ce mi-oi strînge așa bani făr-de samă de mulți, m-oi duce la tîrg, mi-oi alege de pin dughene rochiile... cele mai iscusite și mai frumoase și m-oi îmbrăca cu ele. SBIERA, P. 250. Ceaiul vărsat prin pahare luă o văpsea purpurie... Toți sorbeau astă iscusită băutură – care face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei. NEGRUZZI, S. I 74.

ISCUSIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) (despre persoane) Care face totul cu ușurință și cu pricepere; abil; îndemânatic; dibaci. 2) Care este realizat cu dexteritate și inteligență. Critică ~tă. /v. a iscusi

iscusit a. priceput, dibaciu. [Slav. ISKUSITI, a cerca, a ispiti].

iscusít, -ă adj. (d. vsl. is-kusiti, a încerca, a ispiti. V. za-cuscă). Priceput, îndemănatic. Iscusit la minte, ager la minte.

inscusit, ~ă a vz iscusit

iscosi v vz iscusi

iscosit, ~ă a vz iscusit

iscusi [At: DOSOFTEI, MOL., ap. DA / V: ~cosi / Pzi: ~sesc / E: vsl искоусити] (Înv) 1 vt A pune la încercare Si: a ispiti, a tenta. 2-3 vtr A (se) învăța. 4 vr A căpăta experiență. 5 vr A deveni îndemânatic. 6 vr (Rar) A ajunge celebru. 7 vr A deveni șiret. 8 vr A scoate în evidență în mod exagerat propriile merite. 9 vr (Fig; d. oameni) A se rafina.

A ISCUSI ~esc tranz. A face mai ager, mai isteț. /<sl. iskusiti

iscusi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusesc, 3 sg. iscusește, imperf. 1 iscuseam; conj. prez. 1 sg. să iscusesc, 3 să iscusească

iscusi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusesc, imperf. 3 sg. iscusea; conj. prez. 3 să iscusească

iscusi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusesc, imperf. 3 sg. iscusea; conj. prez. 3 sg. și pl. iscusească

ISCUSIT adj. 1. v. îndemânatic. 2. îndemânatic, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor iscusit.) 3. ingenios. 4. v. inventiv. 5. v. artistic. 6. v. inteligent.

ISCUSIT adj. v. arătos, chipeș, frumos, înțelept.

ISCUSIT adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. îndemînatic, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. ingenios, inventiv, subtil. (Un procedeu ~.) 4. creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, născocitor, (înv.) scornaci. (Spirit ~.) 5. artistic, măiestrit, meșteșugit, (rar) măiestru. (O broderie ~.) 6. ager, deștept, dibaci, inteligent, isteț, indemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)

iscusit adj. v. ARĂTOS. CHIPEȘ. FRUMOS. ÎNȚELEPT.

Iscusit ≠ nepriceput, neiscusit, netalentat, stângaci

iscusi (iscusesc, iscusit), vb. – 1. A cerceta, a mina. – 2. A instrui, a educa. – 3. (Refl.) A se forma, a se instrui, a ajunge să stăpînească o disciplină. Sl. iskusiti „a încerca” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 150; Tiktin). Înv., cu toate sensurile, se folosesc numai formele iscusire, s. f. (capacitate, iscusință) și iscusit, adj. (dibaci, capabil). – Der. iscusitor, adj. (demon); iscusie (var. iscuseală, iscusime, iscusenie), s. f. (dibăcie, îndemînare), toate înv.; iscusință, s. f. (dibăcie).

iscusi, iscusesc, vb. IV (pop.) 1. a pune la încercare, a ispiti. 2. a învăța pe cineva, a-l deștepta. 3. a căpăta experiență, a deveni isteț, dibaci, îndemânatic; a se deștepta, a se deschide la minte, a-și ascuți mintea. 4. a se face vestit. 5. a deveni șiret. 6. a face pe deșteptul, pe învățatul. 7. a deveni mai fin, a se rafina, a se perfecționa.