investi¹ vt [At: DA / Pzi: ~tesc / E: fr investir, lat investire] 1 (Jur; înv) A prevedea cu toate formele legale. 2 (Ecn) A plasa un fond, un capital într-o întreprindere cu scopul de a obține profit.

investi² v vz învesti

INVESTI, investesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un fond, un capital etc.) A plasa, a aloca într-o întreprindere. Statul democrat-popular investește an de an sume din ce în ce mai mari pentru protecția muncii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2800. ◊ Fig. Investise, după părerea lui, în copil, un anumit capital. VORNIC, P. 9.

INVESTI vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].

INVESTI vb. tr. a face o investiție. (< fr. investir, lat. investire)

A INVESTI ~esc tranz. (sume, capitaluri) A da ca investiție; a plasa. /<fr. investir, engl. invest

investì v. 1. a pune în posesiunea unui titlu, a unei demnități; 2. a împresura din toate părțile cu armata.

ÎNVESTI, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

învesti vt [At: COD. PEN. R. P. R., 23 / Pzi: ~tesc / E: fr investir, lat investire] 1 A pune pe cineva în mod oficial în posesia unui drept. 2 A conferi cuiva o demnitate. 3 (C. i. acte publice) A prevedea cu toate formele legale. 4 (Înv) A acorda cuiva învestitura (2). 5 (Cmr; imp) A aloca un fond într-o întreprindere Si: a investi. 6 (Înv) A asedia.

înveșca v vz învește

învește [At: CORESI, PS. 87 / V: (cscj) ~șca, ~ti / Pzi: ~esc, învăsc, (sst) ~eștiu; Ps: înveștii, învăscui / E: ml investire] (îrg) 1-2 vtr A (se) înveșmânta (1-2). 3 vr A se împodobi. 4-5 vtr A (se) acoperi.

învești v vz învește

ÎNVESTI, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

ÎNVESTI, învestesc, vb. IV. Tranz. A împuternici (pe cineva) în mod oficial, a acorda (cuiva) un drept, o autoritate, o demnitate; (în evul mediu) a da cuiva învestitura. Domnii țărilor romîne învesteau pe boieri cu funcțiunile lor. ▭ Comisarul învestit cu mandat... are drept s-o elibereze, dacă el găsește asta de cuviință. CAMIL PETRESCU, O. II 308.

ÎNVESTI vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

ÎNVESTI vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

A ÎNVESTI ~esc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcție, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire

ÎNVEȘTE vb. (Mold., Trans. SV) A (se) îmbrăca. A: Te scoală de te-nveaște și te-ncinge. DOSOFTEI, VS. Cu hainele meale te învești. CD 1698, 27^r; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, LITURGHIER; CD 1698, 9^v; CI, 101; CD 1770, 10^v. ◊ Fig. Ca-n Selmon cînd cade omătul de albeaște, așea toată țara cu tine s-a înveaște. DOSOFTEI, PS; cf. DOSOFTEI, MOL.; N. COSTIN; CANTEMIR. IST. C: Și în mare frîmseațe înveștite. PS. SEC. XVIII, 53^r. Variante: învești (PS. SEC. XVIII, 53^r). Etimologie: lat. investire.

ÎNVEȘTI vb. v. învește.

*investésc v. tr. (fr. investir, d. lat. in-vestire, a înconjura [d. vestis, haĭnă]: it. investire. V. învăsc). Pun solemn în posesiunea unuĭ feud saŭ uneĭ demnitățĭ pin ceremonia alegorică a investituriĭ (cînd, în evu mediŭ, se dăruĭa un veșmînt, cum li se dăruĭa domnilor fanarioțĭ un caftan): principiĭ îĭ investeaŭ pe episcopĭ dîndu-le cîrja și inelu. Fig. Pun, cu oare-care formalitățĭ, în posesiunea uneĭ puterĭ, uneĭ autoritățĭ: la Roma dictatoriĭ eraŭ investițĭ cu o autoritate absolută. Arm. Impresor, înconjor: oastea dușmănească era investită în tabăra eĭ.

învăsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

veștésc, V. învăsc.

investi¹ (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investesc, 3 sg. investește, imperf. 1 investeam; conj. prez. 1 sg. să investesc, 3 să investească

investi² v. învesti

investi (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investesc, imperf. 3 sg. investea; conj. prez. 3 să investească

investi (a plasa un capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investesc, imperf. 3 sg. investea; conj. prez. 3 sg. și pl. investească

investi (economie)

!învesti/investi² (a ~) (a conferi o demnitate) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestesc/investesc, 3 sg. învestește/investește, imperf. 1 învesteam/investeam; conj. prez. 1 sg. să învestesc/investesc, 3 să învestească/investească

învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 3 sg. învește, perf. s. 1 sg. învăscui, m.m.c.p. 1 pl. învăscuserăm; conj. prez. 1 sg. să învesc, 3 să învească; ger. învăscând; part. învăscut

învesti (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestesc, imperf. 3 sg. învestea; conj. prez. 3 să învestească

învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 2 sg. învești, perf. s. 1 sg. învăscui; conj. prez. 3 să învească; part. învăscut

învesti (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestesc, imperf. 3 sg. învestea; conj. prez. 3 sg. și pl. învestească

învește vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 2 sg. învești, perf. s. 1 sg. învăscui; conj. prez. 3 sg. și pl. învească; part. învăscut

învesti («a da un titlu»)

INVESTI vb. a băga, a plasa, a vârî. (A ~ un capital în ceva.)

INVESTI vb. a băga, a plasa, a vîrî. (A ~ un capital în ceva.)

ÎNVESTI vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. autoriza. 4. (înv. și pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)

ÎNVEȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

ÎNVESTI vb. 1. a înscăuna, a întrona, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 2. a alege, a desemna, a pune. (Poporul în urale îl ~ conducător al lui.) 3. a autoriza, a delega, a împuternici, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...) 4. (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a revesti, a rîndui. (A ~ ceva cu forme legale.)

învește vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

învești (înveștesc, înveștit), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

învești vb. IV (reg., înv.) V. învește.^[1]

învești, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

învești, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).