2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.

intonare sf [At: ODOBESCU, S. III, 128 / V: (pop) în~ / Pl: ~nări / E: intona] 1 Dare a tonului pentru începerea unui cântec. 2 (Pgn) Cântare. 3 (Buc) Accentuare a unui cuvânt, a unei fraze etc. 4 (Fig; înv) Insistare asupra unui lucru.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. 1. Executare a unei compoziții muzicale. Intonarea unui imn. 2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuvînt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton; intonație. Avea o intonare tristă și blîndă, parcă voia să plîngă. SADOVEANU, O. V 529. Ca probă de știința și de sistema, sa filozofică, să-i toarne, cu o limbuție modulată pe intonări de cele mai convingătoare. ODOBESCU, S. III 128. – Variantă: întonáre (SAHIA, N. 91) s. f.

INTONÁRE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona].

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

ÎNTONÁ vb. IV v. intona.

ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

intona [At: NEGRUZZI, S. II, 123 / V: (pop) în~ / Pzi: ~nez / E: it intonare] 1 vt A da tonul pentru începerea unui cântec. 2 vt (Pgn) A cânta. 3 vt (Buc) A rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază etc. Si: a accentua. 4-5 vtr (Fig; înv) A (se) insista asupra unui lucru.

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.

INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

INTONÁ vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare)

A INTONÁ ~éz tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziții muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner[1]

  1. Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.

*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intonare s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări

intonáre s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări[1]

  1. Var. întonare (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

intona (a ~) vb., ind. prez. 3 intonea

intoná vb., ind. prez. 1 sg. intonéz, 3 sg. și pl. intoneáză[1]

  1. Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTONÁRE s. 1. v. interpretare. 2. v. inflexiune.[1]

  1. Var. întonare (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INTONARE s. 1. (MUZ.) executare, execuție, interpretare. (~ a unei melodii.) 2. inflexiune, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O plăcută ~ a cuvintelor.)

INTONÁ vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.)[1]

  1. Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INTONA vb. 1. (MUZ.) a cînta, a executa, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 2. a modula. (~ cuvintele.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

intonație (intonare) I. 1. Redare exactă a înălțimii* sunetelor în interpretarea vocală și instrumentală, în solfegiere*; fixarea i., mai ales în repetiții, este precedată de „darea tonului” de către dirijor și uneori de intonarea fragmentului inițial ce trebuie cântat de către întreg ansamblul (I, 2). 2. Contur al melodiei*, curbă a înălțimilor (2) în cadrul discursului muzical. 3. În cîntul greg.*, formulă (I, 1) cântată de oficiant și reluată de către cor* sau de către comunitate. 4. Muzică de orgă, având același rol de preludiere ca și i. (2) [v. preludiu (1)]. De scurtă durată, i. este un mijloc eficace de fixare a „tonului” și, în unele momente, a modulației*. I. poate fi scrisă (într-o formă aleasă de organistul-compozitor: introitus*, intrada*, preludiu*, toccata*) sau improvizată. Astfel de i. au fost transmise de cei doi Gabrieli (Intonazioni d’organo, 1593). Există țări (Franța, Anglia, Țările de Jos, Spania, Portugalia) în care termenul nu se întâlnește, fiind mai curând sin. cu ricercar*. În sec. 17, mai apare în Germania. II. 1. În muzicologia* sovietică, noțiunea generică pentru ansamblul trăsăturilor structurale și de ethos* ale unei muzici pop., trăsături transmise implicit artei culte naționale orientate spre această muzică (интоиаиня). 2. În muzicologia românească, i. pop., i. folclorică (sau biz.), suma caracteristicilor melodice-ritmice ale cântului pop. sau biz., desenul caracteristic al acestui cântec. Sin.: melos pop. (v. melodie).

Intrare: intonare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intonare
  • intonarea
plural
  • intonări
  • intonările
genitiv-dativ singular
  • intonări
  • intonării
plural
  • intonări
  • intonărilor
vocativ singular
plural
întonare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întonare
  • ‑ntonare
  • întonarea
  • ‑ntonarea
plural
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonările
  • ‑ntonările
genitiv-dativ singular
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonării
  • ‑ntonării
plural
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonărilor
  • ‑ntonărilor
vocativ singular
plural
Intrare: intona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intona
  • intonare
  • intonat
  • intonatu‑
  • intonând
  • intonându‑
singular plural
  • intonea
  • intonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intonez
(să)
  • intonez
  • intonam
  • intonai
  • intonasem
a II-a (tu)
  • intonezi
(să)
  • intonezi
  • intonai
  • intonași
  • intonaseși
a III-a (el, ea)
  • intonea
(să)
  • intoneze
  • intona
  • intonă
  • intonase
plural I (noi)
  • intonăm
(să)
  • intonăm
  • intonam
  • intonarăm
  • intonaserăm
  • intonasem
a II-a (voi)
  • intonați
(să)
  • intonați
  • intonați
  • intonarăți
  • intonaserăți
  • intonaseți
a III-a (ei, ele)
  • intonea
(să)
  • intoneze
  • intonau
  • intona
  • intonaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întona
  • ‑ntona
  • întonare
  • ‑ntonare
  • întonat
  • ‑ntonat
  • întonatu‑
  • ‑ntonatu‑
  • întonând
  • ‑ntonând
  • întonându‑
  • ‑ntonându‑
singular plural
  • întonea
  • ‑ntonea
  • întonați
  • ‑ntonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întonez
  • ‑ntonez
(să)
  • întonez
  • ‑ntonez
  • întonam
  • ‑ntonam
  • întonai
  • ‑ntonai
  • întonasem
  • ‑ntonasem
a II-a (tu)
  • întonezi
  • ‑ntonezi
(să)
  • întonezi
  • ‑ntonezi
  • întonai
  • ‑ntonai
  • întonași
  • ‑ntonași
  • întonaseși
  • ‑ntonaseși
a III-a (el, ea)
  • întonea
  • ‑ntonea
(să)
  • întoneze
  • ‑ntoneze
  • întona
  • ‑ntona
  • întonă
  • ‑ntonă
  • întonase
  • ‑ntonase
plural I (noi)
  • întonăm
  • ‑ntonăm
(să)
  • întonăm
  • ‑ntonăm
  • întonam
  • ‑ntonam
  • întonarăm
  • ‑ntonarăm
  • întonaserăm
  • ‑ntonaserăm
  • întonasem
  • ‑ntonasem
a II-a (voi)
  • întonați
  • ‑ntonați
(să)
  • întonați
  • ‑ntonați
  • întonați
  • ‑ntonați
  • întonarăți
  • ‑ntonarăți
  • întonaserăți
  • ‑ntonaserăți
  • întonaseți
  • ‑ntonaseți
a III-a (ei, ele)
  • întonea
  • ‑ntonea
(să)
  • întoneze
  • ‑ntoneze
  • întonau
  • ‑ntonau
  • întona
  • ‑ntona
  • întonaseră
  • ‑ntonaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intona, intonezverb

  • 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. prin generalizare A executa un cântec, o melodie solemnă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. DLRLC
      • format_quote Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. DLRLC
      • format_quote Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. DLRLC
  • 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. DEX '09 DEX '98 DN
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: inton. DLRLC DN
etimologie:

intonare, intonărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: intonație
    • 1.1. Executare a unei compoziții muzicale. Intonarea unui imn. DLRLC
    • 1.2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuvânt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton. DLRLC
      • format_quote Avea o intonare tristă și blîndă, parcă voia să plîngă. SADOVEANU, O. V 529. DLRLC
      • format_quote Ca probă de știința și de sistema, sa filozofică, să-i toarne, cu o limbuție modulată pe intonări de cele mai convingătoare. ODOBESCU, S. III 128. DLRLC
etimologie:
  • vezi intona DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.