modulare sf [At: AGÂRBICEANU, A. 350 / Pl: ~lări / E: modula] 1 Trecere de la o tonalitate la alta, după regulile armoniei Si: modulație (1). 2 Emitere cu modulații Si: modulație (2). 3 Imitare a unei modulații Si: modulație (3). 4 (Rar) Armonizare a culorilor, a nuanțelor. 5 (Fiz) Operație de modificare a anumitor elemente caracterisice ale unei oscilații, pentru a transmite astfel semnale purtătoare de informații.

MODULARE, modulări, s. f. Acțiunea de a modula și rezultatul ei.

MODULARE s.f. Acțiunea de a modula și rezultatul ei; modulație. [< modula].

MODULARE s. f. 1. acțiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a construcțiilor, folosind modulul de bază. 3. introducere în opera de artă plastică sau arhitecturală a unei unități de măsură unică, care prin repetarea sau subîmpărțirea ei să servească la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca și a întregului. 4. (biol.) rediferențiere a celulelor în procesul lor de formare definitivă. ◊ modificare produsă în celule de stimulii din mediu. (< modula)

modulare s. f., g.-d. art. modulării; pl. modulări

modulare s. f., g.-d. art. modulării; pl. modulări

modulare s. f., g.-d. art. modulării; pl. modulări

MODULARE s. v. inflexiune.

MODULARE s. inflexiune, intonare, intonație, mlădiere, modulație, ton, tonalitate. (O ~ plăcută a cuvintelor.)

MODULARE s. f. (< modula < fr. moduler, cf. lat. modulari). v. inflexiune.

MODULARE s. f. Acțiunea de a (se) m o d u l a. 1. Modulație (1). Popescu îi cunoștea acuma toate mișcările, toate privirile, toate modulările vocii. AGÎRBICEANU, A. 350. Comandă răsunător . . . cu modulare de călăreț. BRĂESCU, A. 151. ♦ (Rar) Armonizare a culorilor, a nuanțelor. Clarobscurul lui Leonardo operase ca un dizolvant al calităților celor mai caracteristice ale picturii florentine: desenul și modularea. OȚETEA, R. 286. 2. (Fiz.),Operație de modificare a anumitor elemente caracteristice ale unei oscilații, pentru a transmite astfel semnale purtătoare de informații. Cf. LTR². – Pl.: modulări. – V. modula.