intermitent, ~ă [At: MAIORESCU, L. 75 / V: (înv) ~tint / Pl: ~nți, ~e / E: fr intermitent] 1 a Care încetează și reîncepe la anumite intervale Cf periodic. 2 a Care acționează cu întreruperi Si: discontinuu. 3 a (Îs) Puls ~ Puls ale cărui bătăi încetează la intervale egale. 4 av Din când în când.

intermitență sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr intermittence] 1 Lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni. Si: discontinuitate. 2 (Med) Interval de timp care separă accesele de criză ale unei boli, când bolnavul se simte mai bine. 3 (Îs) ~a cordului (sau pulsului) Oprire momentană a inimii, ca urmare a unei stări emoționale, nervoase sau a unei boli de inimă. 4 (Îlav) Cu ~ Intermitent (4).

intermitint, ~ă a vz intermitent

intermitință sf vz intermitență

INTERMITENT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează sau se întrerupe pentru un timp, apoi își reia mersul, mișcarea sau desfășurarea; care acționează cu întreruperi. În alt compartiment, tot cu baie... doi urși polari fac o hidroterapie intermitentă și apoi ore întregi... fac ocolul bazinului. ANGHEL, PR. 114. ♦ (Adverbial) Din cînd în cînd. Era însă în ochii aceia ceva deosebit, o bucurie care scînteia spre străin, intermitent. SADOVEANU, Z. C. 140. Pe undeva, pe aproape, Pe unde noaptea se aud intermitent Loviri de sape. CAMIL PETRESCU, V. 67.

INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu intermitențe (sau intermitență) = (în mod) intermitent, cu întreruperi. Pînă la Iași ațipi și se trezi cu intermitență. C. PETRESCU, Î. II 133. De altfel eu numai iarna sînt bucureștean și încă ș-atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară, și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. REBREANU, R. I 20. Își exercită meseria, dar cu intermitențe mari. IBRĂILEANU, A. 37.

INTERMITENT, -Ă adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi. ♦ adv. Din cînd în cînd. [Cf. fr. intermittent, it. intermittente].

INTERMITENȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].

INTERMITENT, -Ă adj. care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi, discontinuu. ◊ (adv.) din când în când. (< fr. intermittent, lat. intermittens)

INTERMITENȚĂ s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)

intermitent, -ă s. m. f. Persoană care nu lucrează regulat într-un anumit serviciu ◊ „[...] Greva «intermitenților spectacolului» care sunt artiști dar și tehnicieni [...]” R.l. 23 X 92 p. 4 (din fr. intermittent; DEX – adj.)

INTERMITEN/T ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi; discontinuu. /<fr. intermittent, lat. intermittens, ~ntis

INTERMITENȚĂ ~e f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurtă durată în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces; lipsă de continuitate; întrerupere; pauză; discontinuitate. /<fr. intermittence, it. intermittenza

intermitent a. care încetează și reîncepe la intervale: friguri intermitente.

intermitență f. caracterul celor intermitente.

*intermitént, -ă adj. (lat. inter-mittens, -éntis, part. d. inter-mittere, a întrerupe). Care dispare și ĭar se arată: izvor intermitent, frigurĭ intermitente (palustre). Puls intermitent, care bate iregular. Adv. Se arată intermitent.

*intermiténță f., pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitența pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭă acțiunĭ: intermitențele uneĭ boale.

intermitent adj. m., pl. intermitenți; f. intermitentă, pl. intermitente

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

intermitent adj. m., pl. intermitenți; f. intermitentă, pl. intermitente

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

intermitent adj. m., pl. intermitenți, f. sg. intermitentă, pl. intermitente

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

INTERMITENT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plâns.~; respirație ~.) 3. v. ritmic.

INTERMITENȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)

INTERMITENT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plîns ~; respirație ~.) 3. ritmic, sacadat, (fig.) rupt. (Ton ~; mișcări ~.)

INTERMITENȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)

Intermitent ≠ încontinuu, neîntrerupt