14 definiții pentru intermitență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

intermitență sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr intermittence] 1 Lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni. Si: discontinuitate. 2 (Med) Interval de timp care separă accesele de criză ale unei boli, când bolnavul se simte mai bine. 3 (Îs) ~a cordului (sau pulsului) Oprire momentană a inimii, ca urmare a unei stări emoționale, nervoase sau a unei boli de inimă. 4 (Îlav) Cu ~ Intermitent (4).

INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu intermitențe (sau intermitență) = (în mod) intermitent, cu întreruperi. Pînă la Iași ațipi și se trezi cu intermitență. C. PETRESCU, Î. II 133. De altfel eu numai iarna sînt bucureștean și încă ș-atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară, și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. REBREANU, R. I 20. Își exercită meseria, dar cu intermitențe mari. IBRĂILEANU, A. 37.

INTERMITENȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].

INTERMITENȚĂ s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)

INTERMITENȚĂ ~e f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurtă durată în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces; lipsă de continuitate; întrerupere; pauză; discontinuitate. /<fr. intermittence, it. intermittenza

intermitență f. caracterul celor intermitente.

*intermiténță f., pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitența pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭă acțiunĭ: intermitențele uneĭ boale.

intermitință sf vz intermitență

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

intermitență s. f., g.-d. art. intermitenței; pl. intermitențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTERMITENȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)

INTERMITENȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)

Intrare: intermitență
intermitență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intermitență
  • intermitența
plural
  • intermitențe
  • intermitențele
genitiv-dativ singular
  • intermitențe
  • intermitenței
plural
  • intermitențe
  • intermitențelor
vocativ singular
plural
intermitință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intermitență, intermitențesubstantiv feminin

  • 1. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. DEX '09 DEX '98 DN
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu intermitență (sau intermitențe) = în mod intermitent. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pînă la Iași ațipi și se trezi cu intermitență. C. PETRESCU, Î. II 133.
      • format_quote De altfel eu numai iarna sînt bucureștean și încă ș-atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară, și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. REBREANU, R. I 20.
      • format_quote Își exercită meseria, dar cu intermitențe mari. IBRĂILEANU, A. 37.
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.