INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu intermitențe (sau intermitență) = (în mod) intermitent, cu întreruperi. Pînă la Iași ațipi și se trezi cu intermitență. C. PETRESCU, Î. II 133. De altfel eu numai iarna sînt bucureștean și încă ș-atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară, și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. REBREANU, R. I 20. Își exercită meseria, dar cu intermitențe mari. IBRĂILEANU, A. 37.