2 intrări
35 de definiții

Explicative DEX

ÎNTĂRA vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRA vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRÂTA, întărât, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întăra, întârta vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRÂTA, întărât, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întăra, întârta vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRÂTARE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

ÎNTĂRÂTARE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

ÎNTĂRTA vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRTA vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTA vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTA vb. I v. întărâta.

interita v vz întărâta

interitare sf vz întărâtare

întărâta [At: COD. VOR. 33/21 / V: interita, ~rta / Pzi: întărât / E: ml *interritare] 1 vt A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare. 2 vt A instiga la violență un grup de oameni. 3 vt A asmuți un animal. 4 vr (D. animale; șfg; d. oameni) A se înfuria. 5-6 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 7 vr (Fig) A se ambiționa. 8 vr A se agita. 9 vt A incita pe cineva să facă un lucru. 10 vr A se porni cu pasiune violentă. 11 vru (D. intemperii) A se intensifica.

întărâtare sf [At: MINEIUL (1776) 2ăj / V: (înv) ~rit~, ~rt~, ~terit~ / Pl: ~tări / E: întărâta] 1-2 (Aducere a cuiva într-o) stare de enervare, de surescitare Si: (înv) întărâtăciune (1-2), întărâtătură (1-2). 3 Instigare la violență a unui grup de oameni Si: (înv) întărâtăciune (3), întărâtătură (3). 4 Asmuțire a unui animal Si: (înv) întărâtăciune (4), întărâtătură (4). 5 Înfuriere. 6 Entuziasmare. 7 Ambiționare. 8 Agitare. 9 Incitare a cuiva să facă un lucru. 10 Pornire a unei pasiuni violente. 11 Intensificare a unei intemperii.

întărtare sf vz întărâtare

întâritare sf vz întărâtare

înteritare sf vz întărâtare

ÎNTĂRÎTA, întărît, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărta, întart, întîrta vb. I.

ÎNTĂRÎTARE s. f. Acțiunea de a (se) întărîta; iritare, înverșunare, ațîțare. Sîngele mi se rădică și se suie în obraz De ciudă, de-ntărîtare, de durere, de necaz! HASDEU, R. V. 79.

ÎNTĂRTA vb. I v. întărîta.

ÎNTÎRTA vb. I v. întărîta.

A ÎNTĂRÂTA întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

A SE ÎNTĂRÂTA mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

întárt, V. întărît.

întărît și (Ps. S.) înterít, a -á v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, îar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.

înteritáre f. Ps. S. Întărîtare (acțiunea de a întărîta). Îngînare. Răpegĭune.

Ortografice DOOM

întărâtare s. f., g.-d. art. întărâtării; pl. întărâtări

întărâta (a ~) vb., ind. prez. 3 întărâtă

întărâtare s. f., g.-d. art. întărâtării; pl. întărâtări

întărâta vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă

întărâtare s. f., g.-d. art. întărâtării; pl. întărâtări

Etimologice

întărîta (întărîtat, întărîtat), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).

Argou

a-și întărâta ghiocelul expr. (er. – d. femei) a se masturba.

Sinonime

ÎNTĂRÂTA vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.

ÎNTĂRÂTARE s. 1. v. asmuțire. 2. v. instigare.

ÎNTĂRÎTA vb. 1. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 2. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 3. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~ și tu!)

ÎNTĂRÎTARE s. 1. asmuțire, ațîțare, provocare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.) 2. ațîțare, incitare, instigare, instigație, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)

Antonime

A (se) întărâta ≠ a (se) liniști, a (se) domoli, a (se) potoli

Intrare: întărâtare
întărâtare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întărâtare
  • ‑ntărâtare
  • întărâtarea
  • ‑ntărâtarea
plural
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtările
  • ‑ntărâtările
genitiv-dativ singular
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtării
  • ‑ntărâtării
plural
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtărilor
  • ‑ntărâtărilor
vocativ singular —
plural —
interitare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
înteritare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
întăritare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
întărtare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întărtare
  • ‑ntărtare
  • întărtarea
  • ‑ntărtarea
plural
  • întărtări
  • ‑ntărtări
  • întărtările
  • ‑ntărtările
genitiv-dativ singular
  • întărtări
  • ‑ntărtări
  • întărtării
  • ‑ntărtării
plural
  • întărtări
  • ‑ntărtări
  • întărtărilor
  • ‑ntărtărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: întârtare
întârtare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întârtare
  • ‑ntârtare
  • întârtarea
  • ‑ntârtarea
plural
  • întârtări
  • ‑ntârtări
  • întârtările
  • ‑ntârtările
genitiv-dativ singular
  • întârtări
  • ‑ntârtări
  • întârtării
  • ‑ntârtării
plural
  • întârtări
  • ‑ntârtări
  • întârtărilor
  • ‑ntârtărilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întărâta, întărâtverb

  • 1. tranzitiv A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. DLRLC
    • format_quote Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. DLRLC
    • format_quote Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. DLRLC
    • format_quote reflexiv Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. DLRLC
  • 2. tranzitiv A incita pe cineva să facă un lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. DLRLC
    • format_quote Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. DLRLC
  • 3. reflexiv A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. DLRLC
etimologie:

întărâtare, întărâtărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi întărâta DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.