instigare sf [At: GALAN, Z. R. 330 / Pl: ~gări / E: instiga] Incitare.

INSTIGARE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență, ațîțare, întărîtare.

INSTIGARE s.f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; instigație. [< instiga].

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

instiga vt [At: ODOBESCU, S. III, 416 / Pzi: instig, (rar) ~ghez / E: lat instigo, -are, fr instiguer, it instigare] A incita.

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. A întărâta, a incita, a provoca; a monta (la acțiuni dușmănoase). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», «împotriva», «contra») A ațîța, a îndemna la acțiuni dușmănoase, criminale; a incita. V. întărîta. Întîrzierea plății chiriei peste termenul din contract fusese instigată și convenită de proprietar. ARGHEZI, P. T. 95.

INSTIGA vb. I. tr. A ațîța, a împinge la fapte dușmănoase, la dezordine; a incita. [P.i. instig. / < fr. instiguer, cf. lat. instigare].

INSTIGA vb. tr. a ațâța, a îndemna la acțiuni dușmănoase, la violență; a incita. (< fr. instiguer, lat. instigare)

A INSTIGA instig tranz. (persoane) A aduce în mod intenționat la o stare de agitație, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a ațâța; a stârni; a incita; a provoca; a porni. [Sil. in-sti-] /<fr. instiguer, lat. instigare

instigà v. a împinge la ceva rău.

*instíg, a -á v. tr. (lat. instigo, -áre. V. instinct, stimul). Îndemn la revoltă.

*instigațiúne f. (lat. instigátio, -ónis). Îndemn la revoltă. – Și -áție și -áre.

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instiga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. instig, 2 sg. instigi, 3 instigă; conj. prez. 1 sg. să instig, 3 să instige

instiga (a ~) vb., ind. prez. 3 instigă

instiga vb., ind. prez. 1 sg. instig, 3 sg. și pl. instigă

instig.

INSTIGÁRE (<instiga) s. f. Acțiunea de a instiga; îndemn la violență; ațâțare, provocare. ♦ (Dr.) Acțiune prin care o persoană determină, cu intenție, o altă persoană să săvârșească o infracțiune. Ea poate fi: simplă, directă, indirectă, calificată etc. ◊ I. publică și apologia infracțiunilor = infracțiune constând în fapta de a îndemna publicul prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace la încălcarea legilor și la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni. Sin. instigație.

INSTIGARE s. ațâțare, incitare, instigație, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărâre, (fig.) asmuțire. (~ maselor.)

INSTIGARE s. ațîțare, incitare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)

INSTIGA vb. a agita, a ațâța, a incita, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)

INSTIGA vb. a agita, a ațîța, a incita, a întărîta, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)