instigare sf [At: GALAN, Z. R. 330 / Pl: ~gări / E: instiga] Incitare.

INSTIGARE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență, ațîțare, întărîtare.

INSTIGARE s.f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; instigație. [< instiga].

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

instiga vt [At: ODOBESCU, S. III, 416 / Pzi: instig, (rar) ~ghez / E: lat instigo, -are, fr instiguer, it instigare] A incita.

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. A întărâta, a incita, a provoca; a monta (la acțiuni dușmănoase). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

INSTIGA, instig, vb. I. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», «împotriva», «contra») A ațîța, a îndemna la acțiuni dușmănoase, criminale; a incita. V. întărîta. Întîrzierea plății chiriei peste termenul din contract fusese instigată și convenită de proprietar. ARGHEZI, P. T. 95.

INSTIGA vb. I. tr. A ațîța, a împinge la fapte dușmănoase, la dezordine; a incita. [P.i. instig. / < fr. instiguer, cf. lat. instigare].

INSTIGA vb. tr. a ațâța, a îndemna la acțiuni dușmănoase, la violență; a incita. (< fr. instiguer, lat. instigare)

A INSTIGA instig tranz. (persoane) A aduce în mod intenționat la o stare de agitație, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a ațâța; a stârni; a incita; a provoca; a porni. [Sil. in-sti-] /<fr. instiguer, lat. instigare

instigà v. a împinge la ceva rău.

*instíg, a -á v. tr. (lat. instigo, -áre. V. instinct, stimul). Îndemn la revoltă.

*instigațiúne f. (lat. instigátio, -ónis). Îndemn la revoltă. – Și -áție și -áre.

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instiga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. instig, 2 sg. instigi, 3 instigă; conj. prez. 1 sg. să instig, 3 să instige

instiga (a ~) vb., ind. prez. 3 instigă

instiga vb., ind. prez. 1 sg. instig, 3 sg. și pl. instigă

instig.

INSTIGARE s. ațâțare, incitare, instigație, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărâre, (fig.) asmuțire. (~ maselor.)

INSTIGARE s. ațîțare, incitare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)

INSTIGA vb. a agita, a ațâța, a incita, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)

INSTIGA vb. a agita, a ațîța, a incita, a întărîta, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)

INSTIGÁRE (<instiga) s. f. Acțiunea de a instiga; îndemn la violență; ațâțare, provocare. ♦ (Dr.) Acțiune prin care o persoană determină, cu intenție, o altă persoană să săvârșească o infracțiune. Ea poate fi: simplă, directă, indirectă, calificată etc. ◊ I. publică și apologia infracțiunilor = infracțiune constând în fapta de a îndemna publicul prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace la încălcarea legilor și la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni. Sin. instigație.