infirmare sf [At: DA / Pl: ~mări / E: infirma] 1 Dovedire a nevalabilității. 2 Anulare a unei sentințe, a unui mandat de arestare. 3 Abrogare a unui act ilegal Si: infirmat¹ (3). 4 Invalidare. corectat(ă)

INFIRMARE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma.

INFIRMARE s.f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; anulare. [< infirma].

INFIRMARE s. f. acțiunea de a infirma. ◊ (jur.) înlăturare a unui act al organelor de anchetă penală sau a unui mandat de către organele ierarhice superioare. (< infirma)

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

infirma vt [At: DA / Pzi: ~firm / E: fr infirmer, lat infirmare] 1 (Îoc a confirma) A dovedi ca neadevărat. 2 A anula o sentință, un mandat de arestare etc. 3 A abroga un act, o măsură ca fiind nelegală. 4 A invalida.

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.

INFIRMA vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărîre). [P.i. infirm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].

INFIRMA vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)

A INFIRMA infirm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.

2) *infírm, a -á v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V. a- și con-firm). Fig. Slăvesc, iaŭ puterea: a infirma o mărturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o sentență.

*infirmațiúne f. (lat. infirmátio, -ónis). Acțiunea de a infirma. – Și -áție, dar ob. -áre.

infirmare s. f., g.-d. art. infirmării; pl. infirmări

infirmare s. f., g.-d. art. infirmării; pl. infirmări

infirmare s. f., g.-d. art. infirmării; pl. infirmări

infirma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. infirm, 3 infirmă; conj. prez. 1 sg. să infirm, 3 să infirme

infirma (a ~) vb., ind. prez. 3 infirmă

infirma vb., ind. prez. 1 sg. infirm, 3 sg. și pl. infirmă

infirm.

INFIRMARE s. 1. anulare, (fig.) răsturnare. (~ unei teorii.) 2. v. abrogare.

INFIRMARE s. 1. anulare, (fig.) răsturnare. (~ unei teorii.) 2. (JUR.) abrogare, anulare, desființare, invalidare, suprimare. (~ unui act normativ.)

INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga.

INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.)

Infirmare ≠ adeverire, confirmare

A infirma ≠ a adeveri, a afirma, a confirma