2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

infirmare sf [At: DA / Pl: ~mări / E: infirma] 1 Dovedire a nevalabilității. 2 Anulare a unei sentințe, a unui mandat de arestare. 3 Abrogare a unui act ilegal Si: infirmat1 (3). 4 Invalidare. corectată

INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma.

INFIRMÁRE s.f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; anulare. [< infirma].

INFIRMÁRE s. f. acțiunea de a infirma. ◊ (jur.) înlăturare a unui act al organelor de anchetă penală sau a unui mandat de către organele ierarhice superioare. (< infirma)

INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

infirma vt [At: DA / Pzi: ~firm / E: fr infirmer, lat infirmare] 1 (Îoc a confirma) A dovedi ca neadevărat. 2 A anula o sentință, un mandat de arestare etc. 3 A abroga un act, o măsură ca fiind nelegală. 4 A invalida.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.

INFIRMÁ vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărâre). [P.i. infírm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].

INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)

A INFIRMÁ infírm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.

2) *infírm, a v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V. a- și con-firm). Fig. Slăvesc, iaŭ puterea: a infirma o mărturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o sentență.

*infirmațiúne f. (lat. infirmátio, -ónis). Acțiunea de a infirma. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmării; pl. infirmări

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă

infirmá vb., ind. prez. 1 sg. infírm, 3 sg. și pl. infírmă

arată toate definițiile

Intrare: infirmare
infirmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirmare
  • infirmarea
plural
  • infirmări
  • infirmările
genitiv-dativ singular
  • infirmări
  • infirmării
plural
  • infirmări
  • infirmărilor
vocativ singular
plural
Intrare: infirma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • infirma
  • infirmare
  • infirmat
  • infirmatu‑
  • infirmând
  • infirmându‑
singular plural
  • infirmă
  • infirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • infirm
(să)
  • infirm
  • infirmam
  • infirmai
  • infirmasem
a II-a (tu)
  • infirmi
(să)
  • infirmi
  • infirmai
  • infirmași
  • infirmaseși
a III-a (el, ea)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirma
  • infirmă
  • infirmase
plural I (noi)
  • infirmăm
(să)
  • infirmăm
  • infirmam
  • infirmarăm
  • infirmaserăm
  • infirmasem
a II-a (voi)
  • infirmați
(să)
  • infirmați
  • infirmați
  • infirmarăți
  • infirmaserăți
  • infirmaseți
a III-a (ei, ele)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirmau
  • infirma
  • infirmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infirmare

etimologie:

  • vezi infirma
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

infirma

etimologie: