INAMIC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Statul beligerant adversar în caz de război; p. ext. forțele armate și cetățenii acestui stat. ♦ Dușman în viața de fiecare zi. 2. Adj. Care aparține statului beligerant adversar sau cetățenilor săi. ♦ Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimic, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).

INIMIC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

inamic, ~ă [At: ȘINCAI, HR. III, 243/12 / V: inem~, inim~, înim~, nemic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat inimicus] 1-2 smf, a Dușman (1-2). 3-4 av, a (În mod) dușmănos. corectat(ă)

înimic, ~ă smf, a vz inamic

INAMIC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Dușman, vrăjmaș (în război, în viața de fiecare zi etc.). 2. Adj. Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimic, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).

INIMIC, -Ă, adj., s. m. și f. v. inamic.

INAMIC¹, -Ă, inamici, -e, adj. 1. Care aparține dușmanului; dușman. Țară inamică. Armate inamice. 2. (Și în forma învechită inimic) Dușmănos, ostil. Admiră această inimă țesută din atîtea fibre inimice. GALACTION, O. I 347. Măști rîzînde puse bine pe-un caracter inimic. EMINESCU, O. I 35. – Variantă: (învechit) inimic, -ă adj.

INAMIC², -Ă, inamici, -e, s. m. și f. Dușman, vrăjmaș. Și cred că vom fi prieteni... – De altminteri nici n-am fost inamici. Și chiar dacă am fi fost, cată să încheiem pace. SADOVEANU, P. M. 35. Dacă tu stai și inamicul pornește la atac, artileria ta trage. CAMIL PETRESCU, U. N. 410.

INIMIC, -Ă adj. v. inamic.

INAMIC, -Ă adj., s.m. și f. Dușman, potrivnic, vrăjmaș. ♦ (Cel) care este dușmănos, ostil. [Var. inimic, -ă adj., s.m.f. / < lat. inimicus].

INIMIC, -Ă adj., s.m. și f. v. inamic.

INAMIC, -Ă I. adj., s. m. f. (stat, putere etc.) dușman, vrăjmaș, adversar. II. adj. 1. dușmănos, ostil. 2. care aparține statului beligerant, adversar. (după lat. inimicus)

INAMIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care aparține dușmanului; propriu dușmanului; dușmănesc; vrăjmășesc. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus^[1]

inimic a. și m. dușman, vrăjmaș.

*ĭnamic, V. inimic.

*inimíc, -ă adj. și s. (lat. in-imicus, d. in-, ne, și amicus, amic). Dușman, adversar. – Ob. inamic (după amic).

inamic (desp. i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamici; adj. f., s. f. inamică, pl. inamice

!inamic (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamici; adj. f., s. f. inamică, pl. inamice

inamic adj. m., s. m. (sil. mf. in-) amic^[1]

inamic

INAMIC s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.^[1]

INAMIC s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.) 2. adj. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)

Inamic ≠ amic, prieten^[1]