IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit.

iezuit, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET². I, 440 / V: (înv) ezovit, iesuvit / Pl: ~iți, ~e / E: fr jezuite, ger Jesuit, rs иезуит] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din ordinul catolic „Societatea lui Iisus”, fondat în 1534 de Ignațiu de Loyola. 3-4 smf, a (Om) ipocrit. 5-6 a Care se referă (la iezuiți (1) sau) la ordinul iezuiților Si: iezuitic (1-2). 7-8 a Specific (iezuiților (1) sau) ordinului iezuiților Si: iezuitic (3-4). 9-10 a Care provine (de la iezuiți (1) sau) de la ordinul iezuiților Si: iezuitic (5-6). 11-12 a Care aparține (iezuiților (1) sau) ordinului iezuiților Si: iezuitic (7-8).

IEZUÍT, iezuiți, s. m. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit.^[1]

IEZUÍT, iezuiți, s. m. Membru al unui ordin de călugări catolici întemeiat în evul mediu de Ignațiu de Loyola; (prin aluzie la unele procedee ale acestui ordin de călugări) om ipocrit, viclean, perfid. Interesați politicește să cîștige pe romîni la catolicism, Habsburgii au intensificat propaganda, folosind în acest scop pe călugării iezuiți. IST. R.P.R. 230. Aceste scrisori aruncară în deosebite păreri sfatul împărătesc, sau mai bine aceea camarilă de femei și de iezuiți ce cîrmuiau împărăția în locul slabului și leneșului Rudolf al II-lea. BĂLCESCU, O. II 271.

IEZUÍT s.m. Membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de Ignațiu de Loyola pentru a lupta împotriva mișcărilor populare și gândirii progresiste. ♦ (Fig.) Ipocrit, viclean, perfid. // adj. De iezuit, al iezuiților, specific iezuiților; perfid. [Cf. fr. jésuite, germ. Jesuit].

IEZUÍT s. m. 1. membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. 2. (fig.) om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. (< fr. jésuite, germ. Jesuit)

IEZUÍT ~ți m. 1) Membru al unui ordin de călugări catolici. 2) Persoană lipsită de sinceritate; fățarnic; prefăcut. /<fr. jésuite, germ. Jesuit

iezuit m. 1. membru al Societății lui Isus, ordin religios fundat de Sf. Ignațiu de Loyola în 1534, distrus de Clement XIV în 1773 sub presiunea Curților europene și restabilit de Piu VII în 1814; 2. fig. ipocrit.

*ĭezuít, -ă m. Membru al societățiĭ luĭ Isus (lat. Iesus), un ordin religios fundat contra ereziiĭ de sfîntu Ignațiu de Loyola la 1534, suprimat de papa Clement XIV la 1773 și restabilit de papa Piu VII la 1814. Fig. Ipocrit și șiret (după dușmaniĭ lor). Adj. Ĭezuitic.

ezovit sm vz iezuit

iesuvit, ~ă smf, a vz iezuit

jezuit sm vz iezuit

Iezuiți m. pl. V. Vocabular.

!iezuit adj. m., s. m., pl. iezuiți; adj. f. iezuită (atitudine ~), pl. iezuite

iezuit s. m., pl. iezuiți

iezuít s. m. (sil. ie-), pl. iezuíți

iezuit.

IEZUÍT s, adj. v. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

IEZUÍT adj. v. duplicitar, fals, fariseic.

iezuit s., adj. v. FĂȚARNIC. IPOCRIT. MINCINOS. PERFID. PREFĂCUT. ȘIRET. VICLEAN.

iezuit adj. v. DUPLICITAR. FALS. FARISEIC.

iezuít (iezuíți), s. m. – 1. Membru al ordinului de călugări catolici întemeiat în 1534 de Ignacio de Loyola. – 2. Epitet dat unui om ipocrit, intrigant. – Var. (înv.) iezovit, jezuit. Lat. Iesuita (sec. XVIII), cf. sb. ježovit. – Der. iezuitic, adj. (care aparține iezuiților); iezuitism, s. n. (concepție morală, religioasă și politică a iezuiților).

IEZUÍT (< germ., fr.) s. m. Membru al Ordinului călugăresc catolic, întemeiat la Paris, în 1534, de mici nobili spanioli, adepți fanatici ai lui Ignațiu de Loyola și confirmat de papa III sub denumirea de „Societas Jesù” („Compania lui Iisus”) în 27 sept. 1540. Încă de la început, principalele sale trăsături definitorii au fost sărăcia, castitatea și ascultarea absolută față de papă. Răspândit în Europa, America de Sud și Extremul Orient a cunoscut o mare înflorire. Desființat în 1773 de papa Clement al XIV-lea, ordinul a fost reînființat în 1884, de papa Pius al VII-lea, ajungând să reprezinte una dintre cele mai semnificative forțe intelectuale ale bisericii catolice contemporane. ♦ Fig. Om ipocrit, intrigant, perfid, viclean, fățarnic.