12 definiții pentru intrigant (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

intrigant, ~ă smf, a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 386 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intrigant] 1-2 (Persoană) care face sau bagă intrigi (1) Si: (nob) intrigaș.

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f. Persoană căreia îi place să facă intrigi (1), băgînd zîzanie între oameni. Acest intrigant face fel de fel de mișelii. CARAGIALE, O. III 14. Strivi acest furnicar de intriganți. NEGRUZZI, S. I 275. Curteni, adecă... intriganți, care știu pe monarh așa de bine a-l purta. BUDAI-DELEANU, Ț. 357. ◊ (Adjectival) Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. ♦ Tip de erou negativ într-o piesă de teatru. Intrigantul umblă ce umblă, patru acte d-a rîndul, dar în sfîrșit, în actul al cincilea, i se înfundă și lui. CARAGIALE, O. III 228.

INTRIGÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care face intrigi (1). [Cf. fr. intrigant, it. intrigante].

INTRIGÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care face intrigi (1). (< fr. intrigant)

INTRIGÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care face intrigi (pentru a-și atinge scopurile). /<fr. intrigant


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte

intrigánt s. m., adj. m., pl. intrigánți; f. sg. intrigántă, pl. intrigánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTRIGÁNT adj., s. (înv.) uneltitor, zavistios, zavistnic, zavistuitor, (fam. fig.) sforar.

INTRIGANT adj., s. (înv.) uneltitor, zavistios, zavistnic, zavistuitor, (fam. fig.) sforar.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

INTRIGANT fitiligiu, manevrant, pastilar, sforar.

Intrare: intrigant (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intrigant
  • intrigantul
  • intrigantu‑
plural
  • intriganți
  • intriganții
genitiv-dativ singular
  • intrigant
  • intrigantului
plural
  • intriganți
  • intriganților
vocativ singular
  • intrigantule
  • intrigante
plural
  • intriganților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intrigant, -ă intrigantă

  • 1. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1.).
    exemple
    • Acest intrigant face fel de fel de mișelii. CARAGIALE, O. III 14.
      surse: DLRLC
    • Strivi acest furnicar de intriganți. NEGRUZZI, S. I 275.
      surse: DLRLC
    • Curteni, adecă... intriganți, care știu pe monarh așa de bine a-l purta. BUDAI-DELEANU, Ț. 357.
      surse: DLRLC
    • Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Tip de erou negativ într-o piesă de teatru.
      exemple
      • Intrigantul umblă ce umblă, patru acte d-a rîndul, dar în sfîrșit, în actul al cincilea, i se înfundă și lui. CARAGIALE, O. III 228.
        surse: DLRLC

etimologie: