ham interj. – Exprimă lătratul cîinelui. – Mr. ham. Creație spontană, cf. fr. (Cotes-du-Nord) „hamer” „a lătra” (Șeineanu, Chien, 113). – Der. hămăi, vb. (a lătra); hămăială, s. f. (lătrat); hămăit, s. f. (lătrat); hămui, vb. (a lătra).

ham¹/ham-ham interj.

ham s. n., pl. hamuri

ham/ham-ham interj.

ham-ham/ham, ham/ham! ham! v. ham¹ corectat(ă)

ham-ham v. ham¹

hm interj.

ham (hamuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.

!ham¹/ham-ham/ham, ham/ham! ham! interj.

HAM sistem de echipare (v.).

Ham, al doilea fiu al lui Noe, tatăl lui Canaan, din care, potrivit genealogiei biblice, descind amoriții, canaanenii, etiopienii și alții (Fac. 10, 6-20). „Țara lui Ham” este considerată ca fiind Egiptul (Ps. 77, 56).

HAM subst. 1. Hăma (Mar). 2. Hămug (16 B V 107). 3. Hamură, A. (Sd XI 77) din pl. hamuri.

ham, hamuri s. n. sutien.

a fi mâncat ca alba de ham expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.

a ține în ham expr. a avea (pe cineva) la mână, a șantaja (pe cineva).

HAM interj. (reg.) țah!

HAM interj. (reg.) țah!

ham², s.n. (reg., înv.) casă mare, goală, nelocuită.

ham¹, s.n. (reg., înv.) coș de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp.

ham, hamuri, s.n. Ansamblu de curele cu care se înhamă calul: „Da' cine știe câte tilegi și căruță o spart, câte hamuri și funii o rupt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). – Din magh. hám (DEX, MDA).

ham² s. n., pl. hamuri

ham² s. n., pl. hamuri

ham! int. prin care se imită lătratul câinilor: ham! ham!

ham¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 254/6 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: mg srb ham] 1 Curele (uneori sfori groase) necesare pentru înhămarea animalului de tracțiune. 2 (Îe) A-și lua ~ul (și praștia) A-și asuma o răspundere. 3 (Îoc cal de călărie; îs) Cal de ~ Cal de tracțiune.

ham² sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ham¹] 1 Bretele cu care se leagă copilul mic în spatele sau pe pieptul mamei. 2 (Olt) Împletitură de papură sau de cânepă în care se duce oala cu mâncare caldă la câmp.

ham³ sn [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pl: ~uri / E: ns cf han] Casă mare, nemobilată, nefolosită.

ham⁴ i [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / E: fo] Onomatopee care imită lătratul câinelui.

HAM!² interj. Imită lătratul cîinelui.

HAM¹, mai adesea pl. HAMURI sn. Toate curelele trebuincioase pentru înhămarea unuia sau mai multor cai (🖼 2507): cînd m’am deșteptat, caii erau prinși ~ (isp.); două mîrțoage de cai cu ~urile legate cu sfoară (I.-gh.); calul... slab, nețesălat, ros de ~ în toate părțile (br.-vn.); cai de ~, cal de trăsură sau de căruță, spre deosebire de „cal de șea” sau „cal de călărie”: gură de ~ 👉 GURĂ 17 [ung.].

HAM¹ interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă lătratul cîinelui.

HAM², hamuri, s. n. (La pl. uneori cu aceeași valoare ca la sg.) Ansamblu format din curelele (sau frînghiile) necesare pentru a înhăma calul la un vehicul. Caii aveau hamuri negre. STANCU, D. 227. Un cal sur, uriaș, cu coastele proeminente și ochii întotdeauna umezi, căra această căruță – opintindu-se fără vlagă, în hamul cu zeci de petice. SAHIA, N. 65. Mergînd Duca-vv. într-o sanie cu doi cai... înhămați cu hamuri de tei, ocărît neîncetat de polonezii ce-l duceau, se opri puțin la Suceava. BĂLCESCU, O. I 186. ◊ Fig. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi. COȘBUC, P. I 207. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și cea care se petrece după gîtul calului. ◊ Expr. A trage în ham = a trăi o viață grea, a o duce greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Acțiunea calului de a trage vehiculele. Alese la o parte doi căluți pagi, care se împărecheau bine la umblet și erau cei mai buni la ham. SADOVEANU, B. 66. ◊ Cal de ham = (spre deosebire de cal de călărie) cal care trage la căruță sau la trăsură.

HAM² ~uri n. Ansamblu de curele sau de frânghii cu ajutorul cărora se înhamă calul la un vehicul. ◊ A trage în ~ a munci din greu. A pune ~urile a înhăma. /<ung. hám

HAM¹ interj. (se folosește repetat pentru a reda lătratul câinelui). /Onomat.

ham n. (mai ales la pl. hamuri), toate curelele trebuincioase pentru înhămarea cailor, tacâm de cal: cal de ham, de trăsură, în opozițiune cu cal de șea, sau de călărie. [Ung. HÁM].

hám-hám, interj. care arată lătratu (hămăitu) cîneluĭ. V. haŭ-haŭ.

Ham m. al doilea fiu al lui Noe, ai cărui descendenți (ne spune Biblia) populară Africa.

2) ham interj. V. ham-ham.

1) ham n., pl. urĭ (ung. hám, ham [d. vgerm. hamo, căpăstru], de unde și sîrb. ham, rut. hamy, hamurĭ). Toate curelele care se pun pe calu de căruță. Cal de ham, cal de căruță, de trăsură (în opoz. cu cal de călărie).

hâm i vz hm

hm! i [At: ALECSANDRI, T. 226 / V: hâm, hum / E. fo] (Are) Cuvânt care exprimă: 1 Neîncredere. 2 Rezervă. 3 Nemulțumire. 4 Surpriză. 5 Îngândurare. 6 Nehotărâre.

hum¹ i vz hm

HÎM interj. v. hm.

HM interj. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă rezervă, contrarietate, nemulțumire, îndoială, neîncredere și bănuială. Numai cîte un «hm» scotea din cînd în cînd și, bătînd la spate tabacherea cu palma întreagă, o deschidea. HOGAȘ, DR. II 108. Hm, hm! zise ea suspinînd și dînd din cap; mă-ta nu vrea să te crească, ci să te prăpădească! SBIERA, P. 29. (Scris și: hîm) Hîm, hîm! Aici miroase a carne de om! ISPIRESCU, L. 86. – Scris și: hîm.

HM interj. (se folosește pentru a exprima îndoială, neîncredere, nemulțumire, ironie etc.). /Onomat.

hăm! int. exprimă o îndoială sau neîncredere: ce poftesc?... hăm! AL.

ham, hamuri, s.n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul: „Da’ cine știe câte tilegi și căruță o spart, câte hamuri și funii o rupt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). – Din magh. hám (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Berneker, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) < vgerm. chamo „căpăstru”, cf. it. camo, sp. camal (Scriban, DER).