haidea i vz haide

HAIDEA interj. v. haide.

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HUIDEO interj. (Pop.) Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Pr. și: huideo. Acc. și: huideo – Var.: uideo interj.] – Cf. bg., sb. ujdo.

aida i vz haide

aide i vz haide

haid i vz haide

haida i vz haide

haide [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 529/10 / V: aida, a~, haid, ~da, ~ea, ~di, ~iti, hida^[1] / Imt: 4 ~m, 5 ~ți / E: tc hajde] 1 i Exprimă voința de acțiune Si: hait¹ (1). 2 vi Exprimă un îndemn la o acțiune la care se poate asocia și vorbitorul Si: hait² (2). 3 vi Vino aici! Si: hait² (3). 4 vi Veniți cu mine! Si: hait² (4). 5 vi (Cu sens de prezent istoric) Merge. 6 vi (Rep) Merge mereu. 7 i (Precedând un conjunctiv cu valoare de imperativ) Exprimă nerăbdarea. 8 i (După exclamații) Exprimă surpriza neplăcută. 9 i (Îcs) Haida de! Exclamație de urare la ciocnirea paharelor. 10 (Îacs) Fie și așa. 11 i (Îacs) Exprimă dezaprobarea. 12 / (Îcs) ~ hai Exprimă mustrarea adresată cuiva care nu urmează sfaturile bune. 13 i (Îf ~iti) Exprimă nerăbdarea vorbitorului să se întâmple ceva. 14 i Exprimă regretul vorbitorului pentru ceva întâmplat.

haidi i vz haide

haiti i vz haide

hăidea i vz huideo

hâidea i vz huideo

hudeoa i vz huideo

huidea i vz huideo

huidea vz huideo

huideo i [At: ISPIRESCU, L. 79 / V: (strigăte porcilor) hăidea, hudeoa, ~ea, ~oa, ~du, u~ / E: srb ujdo] 1 Strigăt cu care se alungă porcii. 2 (Pex) Strigăt de ocară la adresa cuiva Si: huo. 3 (Îe) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu ~ A huidui (pe cineva).

huideoa i vz huideo

huidoa i vz huideo

huidu i vz huideo

uideo i vz huideo

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Var.: uideo interj.] – Cf. bg., scr. ujdo.

AIDA interj. v. halde.

HAIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, exprimînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului «a porni» la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide! te-ai supărat pentru niște glume de nimică? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș! vorbă să fie! mie îmi spui? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de! Coana Veta! Mie-mi spui? N-o știu eu? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai!... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți!... haide, haide!... Vă pare glumă? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional haidați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, haidea, (Munt.) aida, aide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj.

HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii sau alte animale; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu huideo sau a da (cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). Cui are să-i fie milă? Te-or lua cu huideo! CONTEMPORANUL, V_I 3. Cum văzu dar pe hatmanul, negru ca un bivol și cu coarnele-n cap, începu a-i da cu huideo. FILIMON, la TDRG. – Pronunțat: hui-deo. – Accentuat și: huideo. – Variantă: uideo (ISPIRESCU, L. 79).

HAIDE interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă sau un îndemn la acțiune) Hai. ◊ ~ -hai încet; anevoios; cu greu. ~-~ se spune cînd încercăm să îmbunăm pe cineva. /<turc. haydi, bg. haide

HUIDEO interj. (se folosește pentru a alunga porcii sau ca expresie de ocară pentru cineva). /cf. bulg., sb. ujdo

haide! int. ce exprimă: 1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice: haidem! haideți! 2. o concesiune: fie! [Turc. HÁIDE!].

huideo! int. strigăt de goană către porci și alte dobitoace (iar ironic către om). [Onomatopee].

uideo! int. V. huideo.

áĭda, áĭde, áĭdem, áĭdețĭ, V. haĭda ș. a.

háĭda și áĭda interj. de bucurie (var. din haĭde): Haĭda! Am ajuns! Haĭda de, interj. ironică: Haĭda de! Asta-ĭ nostim!

háĭde și áĭde, háĭdem și áĭdem, háĭdețĭ și áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc. haĭde, „haide”, haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg. haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb. hájde, hajdémo, hájdete; rus. áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb. haĭde, háĭdenĭ; ngr. áĭde, háĭde [scris áĭnte, háĭnte]. V. haĭ 1). Haĭde (haĭ, pornește!); haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]); haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine); haĭde (saŭ haĭ) să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!); haĭdem (să mergem!); haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și -ém, -éțĭ.

hîĭdeá (ea dift.), interj. de alungat porciĭ (var. din haĭde). V. huĭdeo.

huĭdeó (eo dift.), interj. de batjocură și alungare (var. din haĭde). V. hîĭdea, hŭo, tĭo.

haidem interj.

haideți interj.

!huideo (pop.) (desp. hui-deo) interj.

*haidem interj.

*haideți interj.

huideo/huideo (pop.) (hui-deo) interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha interj.

haide interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha (încet-încet) interj.

huideo interj. (sil. hui-deo)

haide.

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

haide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).

huideo interj. – Se folosește pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violentă a unui act reprobabil. – Var. huidea, hîido, huido. Coincide cu bg., sb. ujdo, ar putea fi de origine orientală. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera în semn de batjocură violentă; a condamna); huiduială, s. f. (acțiunea de a huidui); huiduitură, s. f. (huiduială); huidumă, s. f. (porc, canalie, ticălos), cuvînt care a fost glosat și explicat în diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, după DAR; de la hadîm, după DAR; de la hadîm, după Scriban); haidumă, s. f. (Arg., țăran).

a da cu huideo expr. a huidui, a alunga (pe cineva) cu huiduieli.

a lua cu huideo expr. a înjura, a sudui