gresa vt [At: DN / Pzi: ~sez / E: fr graisser] (Teh) A unge piesele în mișcare și în contact ale unui mecanism, ale unei mașini etc. pentru a reduce frecarea, uzura sau încălzirea lor, ori pentru a le proteja împotriva unor agenți externi.

GRESA, gresez, vb. I. Tranz. A introduce o cantitate de unsoare între piesele unui sistem tehnic care sînt în contact permanent; a unge.

GRESA vb. tr. a unge piesele unui mecanism. (< fr. graisser)

A GRESA ~ez tranz. (piese de mașini sau mecanisme) A unge în scop protector. /<fr. graisser

greasă sf vz gresie

gresă^[1] sf vz gresie

gresie sf [At: DAMÉ / P: ~si-e / V: greasă, grezie / Pl: ~ii / E: alb garese „răzuș de olar”] 1 Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2 Cute de ascuțit coasa făcută din gresie (1). 3 (Reg; pan) Bucată de lemn care vine deasupra osiei de dinainte a carului și care formează, împreună cu osia, corpul în care intră gruiul și inima carului Si: (reg) baargic, baingic, masă, perinoc, scaunul de dinainte. 4 (Reg) Spetează de lemn care se suprapune piscului de la car. 5 (Reg) Spetează de lemn suprapusă osiei pe care stă capul grindeiului de la plug. 6 (Reg; lpl) Cele două pietre care macină boabele la moară. 7 Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică.

greșa sf vz greșeală

greșală sf vz greșeală

greșeală sf [At: MINEIUL (1776), 35^v/2 / V: (iuz) ~șală, (reg) ~șa, grișea^[1] / Pl: ~șeli / E: greși + -eală] 1 (Înv) Păcat. 2 Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere). 3 (Ccr) Ceea ce rezultă în urma unei greșeli (2). 4 (Îlav) Fără ~ Perfect. 5 (Îlav) Din ~ Fără intenție. 6 (Înv) Defect (corporal). corectat(ă)

grezie sf vz gresie

grișea sf vz greșeală

GREZIE s. f. V. gresie.

GRESIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară, uneori foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor. În regiunile unde predomină gresiile și marnele, văile prezintă unele lărgiri. PROBL. GEOGR. II 182. Moții priveau munții. Erau colțuroși, prăpăstioși, acoperiți de zăpadă, tari, de gresie, formați din stînci aspre și învălmășite. BOGZA, Ț. 17. ◊ Gresie ceramică = produs ceramic compact, cu aspect sticlos, fabricat prin ardere din argile refractare cu adaos de feldspați și cuarț. 2. Cute de ascuțit coasa și alte instrumente tăioase, făcută din gresie (1). O ascuțise, o curățase cu gresia. DUMITRIU, N. 94. Scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi. ISPIRESCU, L. 25. – Variantă: grezie (JIANU, C. 132) s. f.

GREȘEALĂ, greșeli, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbul «a face») Abatere de la adevăr, de la normă, de la un principiu, de la ceea ce e drept sau bine (v. eroare); (concretizat) lucru făcut rău, cum nu trebuie (din nepricepere sau din neatenție). Greșeli de tipar. Greșeli de calcul. Greșeli de ortografie. ▭ Făcea mereu greșeli în construcția frazelor și era foarte nenorocit. SLAVICI, O. I 105. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele, adecă să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învățat peste săptămînă, și cîte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Acel ce recunoaște că a făcut greșeli Arată că e astăzi mai înțelept ca ieri. BOLINTINEANU, O. 158. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect, ireproșabil, fără defect. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur, și argint... Toate strălucesc fără greșeală. BENIUC, V. 66. 2. Faptă, de obicei neintenționată, care atrage după sine o neplăcere, un rău pentru cel ce a făcut-o sau pentru altcineva. Nu-mi puteam închipui că ai să pați și să suferi atîtea după urma unei glume; dar fiindcă eu am făcut greșeala, tot eu trebuie s-o îndreptez. CARAGIALE, O. III 83. Vină, zău, și-mi iartă Greșeala mea toată, Cît este de mare Și grea de iertare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 503. ◊ Loc. adv. Din greșeală = (în opoziție cu dinadins sau înadins) din nebăgare de seamă, fără voie, involuntar. Sar o dată voinicește de pe-un mal nalt în știoalnă, din greșeală, drept cu fața-n jos. CREANGĂ, A. 61. – Pl.și: (învechit) greșale (NEGRUZZl, S. I 9), greșele (ȘEZ. IX 151); gen. sg. și: (învechit) greșalei (NEGRUZZI, S. I 143).

GRESIE ~i f. 1) Rocă sedimentară dură, folosită, mai ales, în construcții. 2) Bucată din astfel de rocă, cu care se ascut unele obiecte tăioase (cuțitul, coasa, secera etc.); cute. [G.-D. gresiei; Sil. -si-e] /Cuv. autoht.

GREȘEALĂ ~eli f. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; eroare. ~eli în vorbire. ~ de tipar. ◊ Din ~ din neatenție; din întâmplare. [G.-D. greșelii] /a greși + suf. ~eală

gresie f. 1. piatră formată din grăunți de nisip; 2. un fel de argilă amestecată cu nisip fin; 3. varietate de gresie cu care se ascute coasele: și-a găsit coasa gresia PANN; 4. lemnul de pe osia carului, numit și scaunul dinainte, iar în Mold, perinoc. [Cf. albanez GĂRĂSĂ].

greșală f. 1. fapta de a greși: a face o greșală; 2. abatere dela o regulă: greșală de gramatică, de calcul.

grésie f. (probabil, aceĭașĭ răd. cu grisă și grunț, pin aluz. la asperitățile eĭ. V. gres). Vest. Cute, peatră de ascuțit.

greșeálă f., pl. elĭ (d. greșesc). Acțiunea de a greși. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ, eroare: carte plină de greșelĭ. Vechĭ. Păcat, defect. Răŭ făcut altuĭa. Din greșeală (în opoz. cu într’adins), fără să vreĭ: a răsturna un pahar din greșeală. Fără greșeală, ireproșabil, infalibil. – Ob. -șálă (pl. tot elĭ) chear în vest.

gresa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. gresez, 3 gresează; conj. prez. 1 sg. să gresez, 3 să greseze

gresa (a ~) vb., ind. prez. 3 gresează

gresa vb., ind. prez. 1 sg. gresez, 3 sg. și pl. gresează

gresie (desp. -si-e) s. f., art. gresia (desp. -si-a), g.-d. art. gresiei; pl. gresii, art. gresiile (desp. -si-i-)

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

gresie (-si-e) s. f., art. gresia (-si-a), g.-d. art. gresiei; pl. gresii, art. gresiile (-si-i-)

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

gresie s. f. (sil. -si-e), art. gresia (sil. -si-a), g.-d. art. gresiei; pl. gresii, art. gresiile (sil. -si-i-)

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

gresie

greșeală, pl. greșeli

gresie.

greșeală, -șeli.

GRESA vb. (TEHN.) a lubrifia, a unge. (A ~ piesele unei mașini.)

GRESA vb. (TEHN.) a lubrifia, a unge. (A ~ piesele unei mașini.)

GRESIE s. 1. v. cute. 2. v. perinoc.

GREȘEALĂ s. 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

GREȘEALĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

GRESIE s. (TEHN.) 1. cute, (reg.) arcer, (Ban.) brus. (~ pentru ascuțit coasa.) 2. perinoc, (reg.) baargic, masă, scăuniș, scaunul de dinainte. (~ la căruță.)

greșeală s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

GREȘEALĂ s. 1. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (A comis o ~ de mică importanță.) 2. ispită, păcat. (A căzut în ~.) 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

Greșeală ≠ corectitudine

gresie (gresii), s. f. – 1. Rocă sedimentară foarte dură. – 2. Piatră de moară. – 3. Roată de căruță. – Var. gre(a)să. Mr. greasă. Origine incertă. Se consideră în general der. din alb. gëresë „unealtă a olarului pentru nivelat” (Cihac, II, 718; Meyer 130; Pascu, II, 223; Philippide, II, 715; DAR; Pușcariu, Lr., I, 265; Rosetti, II, 117); însă această explicație nu pare suficientă, în ce privește semantismul; și nu se cunoaște, pînă în prezent, originea cuvîntului alb. După Scriban, din aceeași familie cu griș și grunț, opinie evident greșită; după Lahovary 330, cuvînt anterior indoeurop. După părerea noastră, trebuie să reprezinte un sl. *kresĭ sau *gresĭ, cf. sb. kresalo, kresivo „amnar”, kresati „a aprinde amnarul”, kresiti se „a scoate scîntei”. Nu este clară legătura acestor cuvinte cu sl. gręda › sb. greda „bîrnă”; cf. grindă; însă în sb. acest cuvînt înseamnă și „banc de nisip” și totodată „carcasă, osatură”, care ar putea avea o legătură cu sensul 3 din rom., cf. grindei.

gresie, (engl.= sandstone) rocă detritică terigenă, consolidată, formată din granule min. cu dimensiuni cuprinse între 2 și 0,063 mm și legate între ele prin intermediul unui liant; textura este psami- tică, iar structura construcțională, epiclastică. Principalul criteriu pentru sistematica și nomen- clatura g. are la bază participarea procentuală a principalilor constituenți: cuarț (Q), feldspați (F), fragmente litice (L), precum și natura liantului care determină două categorii importante: g. cu ciment (g. propriu-zise) și g. cu matrice (→ graywacke). G. cu ciment sunt reprezentate prin g. cuarțoase, g. litice și g. arcoziene; ele se întâlnesc în asociații litologice sedimentare de vârste foarte diferite, în reg. de fosă geosinclinală (g. litice, arcoze) sau în zone cratonice (plat. – g. cuarțoase). G. cuarțoase pure sunt utilizate în industria sticlei.

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.

Greșa v. Grigorie V A 1.

C’est plus qu’un crime, c’est une faute (fr. „E mai mult decît o crimă, e o greșeală”) – Frază celebră, rostită de Fouché, ministrul poliției sub Napoleon, cînd a aflat de executarea ducelui d’Enghien, acuzat pe nedrept de complot împotriva lui Bonaparte (anul 1804). Această nedreptate era mai mult decît o crimă, deoarece compromitea un regim și prevestea consecințe politice grave. Și fraza e folosită tocmai în asemenea circumstanțe, cînd asasinarea unui om politic poate avea ca repercusiune serioase zguduiri interne. Acesta-i înțelesul expresiei: „E mai mult decît o crimă, e o greșeală” adică, un act necugetat care poate duce mai tîrziu la crime și dezastre mai multe și mai mari. Paradoxul expresiei a asigurat în bună parte succesul ei. IST.

In vitium ducit culpae fuga [lat. în traducere strictă: „Fuga de greșeală duce la o greșeală și mai mare (viciul) – sau, mai explicit: ”Teama de o greșeală te face să cazi într-una mai mare„] – Horațiu, Ars poetica, versul 31. Cugetarea cuprinde o precizare care de obicei nu-i citată, și anume: si caret arte, adică ”dacă n-are meșteșug„. Într-o lucrare consacrată tot artei poetice (Art poétique), Boileau a tradus același gînd în versul 64 din cîntul I: Souvent la peur dun mal nous conduit dans un pire (Adesea teama de un rău ne duce la altul și mai rău). Și Horațiu și Boileau se refereau numai la domeniul poeziei. Dar fabulistul La Fontaine (contemporan cu Boileau), în cartea XII, fabula nr. 18 Vulpea și curcănașii, a parafrazat și a extins ideea, pentru toate domeniile: Le trop dattention quon a pour le danger Fait le plus souvent quon y tombe. (”Prea marea teamă de-un pericol Te face-ades să cazi în el"). Cu timpul, atît versul lui Horațiu cît și cel al lui Boileau au încetat și ele să mai aibă o aplicare limitată numai la cîmpul literelor. Ambele pot fi astăzi folosite în toate variatele împrejurări în care, de teama unui lucru ce-l socotești rău sau greșit, urît sau primejdios, faci alt lucru care, uneori, e încă și mai greșit, urît sau periculos. LIT.