FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfece sn [At: (a. 1779) IORGA, S. D. VIII, 81 / V: foarfec sm, ~ecă, farfecă, farfică sf / Pl: ~ / E: ml forfex, -icis] 1 Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. 2 (Pex) Clește. 3 (Reg; spc) Clește de foc. 4 (Pan) Picioarele de dinainte ale racului. 5 (Îf foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi. 6 (Ecn; îs) ~eca sau ~le prețurilor Decalaj între diferite prețuri. 7 Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 8 (Îc) ~eca-bălții Plantă erbacee acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides).

FOÁRFECE, foarfece, s. n. 1. Unealtă sau mașină unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ (În forma foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). [Var.: foárfecă, foarfeci, s. f., foárfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

FOÁRFECE, foarfece, s. n. (Și în forma foarfecă s. f.) Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, compusă din două lame tăioase încrucișate, avînd fiecare cîte un mîner inelar și fiind unite între ele la mijloc printr-un șurub. Cuconu Grigore era gătit... cu barba îndreptată din țăcăneala foarfecelui lui Lupu-bărbierul. SADOVEANU, O. IV 89. Treci foarfecile tale prin barba lui de țap. MACEDONSKI, O. I 169. Am cerut o cățuie și foarfeci; am tăiat fărîmele scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 66. – Variante: foárfecă, foarfeci (SAHIA, U.R.S.S. 180, HOGAȘ, DR. II 172), s. f., foárfec, foarfeci (MARIAN, S. 61), s. m.

FOÁRFECE² n. mai ales art. 1) Dans popular executat de bărbați în semicerc într-un tempo rapid. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. foar-fe-] /<lat. forfex, ~icis

FOÁRFECE¹ ~ n. 1) Unealtă de tăiat, formată din două lame ascuțite, unite cruciș cu un șurub și prevăzute fiecare cu câte un mâner inelar. 2) Exercițiu care redă mișcarea lamelor unei asemenea unelte, constând în ridicarea pe rând a picioarelor. [Sil. foar-fe-] /<lat. forfex, ~icis

foárfece (oa dift.) n., pl. tot așa, ca nume, foale, clește (lat. fŏrfex, fórficis a.î, d. fŏrceps, fórcipis, clește, din *formiceps [fŏrmus, ferbinte, și capere, a apuca]; it. fórbici, fr. forces. V. forceps, principe, încap, încep). Un instrument compus din doŭă cuțite unite pintr’un cuĭ și care se strîng ca niște fălcĭ cînd tăĭem cu ele pînză, hîrtie, ĭarbă, ș. a. – Se zice ob. foarfecele mele (pl.), care a fost considerat ca un f. pl. Apoĭ, nearticulat, s’a zis foarfecĭ, și de aci un noŭ f. foarfecă, pl. ĭ (saŭ direct după lat. forfex [f.], ca salcă, nucă).

FOÁRFEC s. m. v. foarfecă.

FOÁRFECĂ, foarfeci, s. f. 1. Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unei foarfeci, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foárfece (pl. foarfece), s. n., foárfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

farfecă sf vz foarfece

farfică sf vz foarfece

foarfec sm vz foarfece

foarfecă sf vz foarfece

forfăca v vz forfeca

forfeca [At: CREANGĂ, P. 261 / V: (Mol) ~făca, ~foca / Pzi: foarfec / E: ml forficare] 1 vt A tăia în bucăți cu foarfecele sau cu un alt obiect tăios. 2 vt (Fig; fam) A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină nefavorabilă. 3 vt (Fig) A critica aspru. 4 vt (Fig) A mustra cu severitate. 5 vt (Rar) A bate. 6 vi A vorbi fără încetare (bârfind, clevetind) Si: a bodogăni.

forfoca v vz forfeca

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele sau alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni – Din lat. forficare.

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele, p. ext. cu alt obiect tăios. Femeiușca acestui insect foarfecă... cozile frunzelor de vie. MARIAN, INS. 87. Voinicul începu a forfeca scorpia cu paloșul. SEVASTOS, la TDRG. ◊ Fig. Luna de argint Pe-un cer de sticlă albăstrie Forfeca cu grație contururi Pentru fiecare ram și floare. CAMIL PETRESCU, V. 25. 2. Tranz. Fig. A cerceta cu minuțiozitate exagerată, cu intenții ostile, cu scopul de a distruge. Îl vezi rățoindu-se pe trei coloane și forfecînd în dreapta și în stînga nopțile de osteneală ale vreunui nenorocit de scriitor. VLAHUȚĂ, O. A. 211. A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. I-au scărmănat cum se cade și i-au forfecat de le-au mers peticele. MARIAN, O. I 125. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bîrfind, clevetind); a bodogăni. Baba se strecură pînă la mătușa Anghelina. Acolo, se așeză pe un scăunel și începu să foarfece din gură. SADOVEANU, O. II 100.

A SE FORFECÁ mă foárfec intranz. A face (concomitent) schimb de critici aspre (cu cineva). /<lat. forficare

A FORFECÁ foárfec 1. tranz. 1) A tăia cu foarfecele (sau cu un alt instrument ascuțit). ~ hârtia. 2) fig. (opere, persoane etc.) A supune unei critici acerbe. ~ un articol. 2. intranz. A vorbi mult (îndrugând minciuni, clevetind pe cineva). /<lat. forficare

foarfeci f. pl. unealtă compusă din două limbi tăioase, împreunate cu un șurup sau cuiu. [Lat. FORFICEM].

forfecà v. 1. a tăia cu foarfecele, a tăia în bucăți; 2. fig. a mustra, a bate. [Lat. vulg. FORFICARE].

foárfec, a -á v. tr. (lat. fórfico, -áre. – Foarfec, foarfecĭ, foarfecă, forfecăm, forfecațĭ; forfecam; să foarfec). Taĭ cu foarfecele. Fig. Critic aspru.

foárfecă, V. foarfece.

foárfece s. n., pl. foárfece; art. sg. și pl. foárfecele

foarfece, pl. foarfece

foarfecă s. f., g.-d. art. foarfecii; pl. foarfeci

forfeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. foarfec, 2 sg. foarfeci, 3 foarfecă; conj. prez. 1 sg. să foarfec, 3 să foarfece

foarfecă s. f., g.-d. art. foarfecii; pl. foarfeci

forfeca (a ~) vb., ind. prez. 3 foarfecă, 1 pl. forfecăm; conj. prez. 3 să foarfece

forfecá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. foárfecă, 1 pl. forfecăm; conj. prez. 3 sg. și pl. foárfece

foarfec, forfecăm 1 pl.

foarfeci pl. f. (două foarfeci).

FOÁRFECE s. v. clește.

FOARFECE s. (ANAT.) clește. (~ la rac, crab.)

foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra).

STRATIOTES L., STRATIOTES, FOARFECA BĂLȚII, fam. Hydrocharitaceae. Gen care are o singură specie: Stratiotes aloides L. Originară din Europa, Caucaz, Siberia de V, plantă erbacee, perenă, acvatică, pînă la 0,50 m înălțime. Frunze erecte, rigide, liniar-lanceolate, cu 3 muchii, dințat-spinoase pe margine, așezate în rozete bazilare, vîrfurile ies din apă. Înflorește vara. Flori dioice, albe, se deschid la suprafața apei. Plantele mascule au 2 sau mai multe flori pe un peduncul prelungit, 3 sepale lunguiețe, 3 petale mai mari, rotund-invers-ovate, 12 stamine înconjurate de cca 30 filamente galbene. Plantele femele au flori solitare, uneori cîte 2 scurt-stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente, pedunculate, ovar lunguieț aproape sesil, 6 stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente. Fruct, capsulă zemoasă, ovată, cu 4 muchii.

foarfecă, foarfece s. f. (în fotbal) lovire a mingii printr-o mișcare de forfecare a picioarelor.