2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.

ființa vi [At: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-in~ / V: (înv) i / Pzi: ez / E: ființă] 1 A exista. 2 A-și desfășura activitatea.

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.

FIINȚÁ, ființez, vb. I Intranz. (Rar) A exista, a fi în ființă. În cadrul redacției noastre, ființează o secție de traducători. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/5.

A FIINȚÁ ~éz intranz. A se afla în realitate; a avea ființă; a fi; a exista. [Sil. fi-in-] /Din ființă

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. 3. (Fil.) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice. – Fi + suf. -ință.

ființă sf [At: MSS. (a. 1654), ap. GCR. I, 164/28 / V: (reg) hi~ / Pl: ~țe / E: fi + -ință] 1 Existență. 2 Viață. 3 (Înv; îe) A avea ~ (pe lume) A se naște. 4 (Îae) A exista. 5 (Îla) În ~ Existent. 6 (Îlav) În ~ În realitate Si: aievea. 7 (Îe) A fi (sau a sta, (rar) a se ține) în ~ A exista. 8 (Îae) A se menține. 9 (Îae) A dăinui. 10 (Îe) A da ~ A naște. 11 (Îae) A realiza. 12 (Îae) A concretiza. 13 (Îuz; mai ales complinit prin „de față”) Prezență. 14 (Înv) Natură. 15 (Înv) Substanță. 16 (Înv) Fire (8). 17 (Înv; nob) Avere. 18 Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: creatură (2), vietate, viețuitoare, (îvp) făptură (9), (îvr) fire (32). 19 (Spc) Om. 20 (Spc) Persoană.

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149. ♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57. ♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102. 2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235. ◊ Expr. A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106. ♦ (Învechit; uneori determinat prin «de față») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.

FIÍNȚĂ ~e f. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ◊ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia

ființă f. 1. ceeace este, existență: treptat se pierde a neamului ființă AL.; 2. individ viu: ființele omenești; ființa supremă, D-zeu; 3. fig. realitate: n’are ființă pe lume CR.; 4. prezență: cercetarea se face în ființa procurorului. [Tras din a fi].

ființă f., pl. e (d. a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea.

ființéz v. intr. (d. ființă). Exist, am ființă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ființá (a ~) (fi-in-) vb., ind. prez. 3 ființeáză

ființá vb. (sil. fi-in-), ind. prez. 1 sg. ființéz, 3 sg. și pl. ființeáză

fiínță (fi-in-) s. f., g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe

fiínță s. f. (sil. fi-in-), g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe

arată toate definițiile

Intrare: ființa
  • silabație: fi-in-ța info
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ființa
  • ființare
  • ființat
  • ființatu‑
  • ființând
  • ființându‑
singular plural
  • ființea
  • ființați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ființez
(să)
  • ființez
  • ființam
  • ființai
  • ființasem
a II-a (tu)
  • ființezi
(să)
  • ființezi
  • ființai
  • ființași
  • ființaseși
a III-a (el, ea)
  • ființea
(să)
  • ființeze
  • ființa
  • ființă
  • ființase
plural I (noi)
  • ființăm
(să)
  • ființăm
  • ființam
  • ființarăm
  • ființaserăm
  • ființasem
a II-a (voi)
  • ființați
(să)
  • ființați
  • ființați
  • ființarăți
  • ființaserăți
  • ființaseți
a III-a (ei, ele)
  • ființea
(să)
  • ființeze
  • ființau
  • ființa
  • ființaseră
Intrare: ființă
  • silabație: fi-in-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ființă
  • ființa
plural
  • ființe
  • ființele
genitiv-dativ singular
  • ființe
  • ființei
plural
  • ființe
  • ființelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ființa

etimologie:

  • ființă
    surse: DEX '98 DEX '09

ființă

  • 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă).
    exemple
    • Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68.
      surse: DLRLC
    • Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256.
      surse: DLRLC
    • Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177.
        surse: DLRLC
      • Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130.
        surse: DLRLC
      • Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59.
        surse: DLRLC
      • Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24.
      surse: DLRLC
    • Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23.
        surse: DLRLC
    • 2.2. locuțiune adverbială În ființă = în realitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aievea attach_file un exemplu
      exemple
      • Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A avea ființă (pe lume) = exista
      exemple
      • De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194.
        surse: DLRLC
      • Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141.
        surse: DLRLC
    • 2.4. expresie A da ființă = a da viață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: naște
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.6. expresie A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = exista
      exemple
      • Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106.
        surse: DLRLC
    • 2.7. învechit Uneori determinat prin «de față»:
      exemple
      • Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18.
        surse: DLRLC
      • Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36.
        surse: DLRLC
      • Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.
        surse: DLRLC
  • 3. filosofie Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Fi + sufix -ință.
    surse: DEX '09 DEX '98