2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. 3. (Fil.) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice. – Fi + suf. -ință.

ființă sf [At: MSS. (a. 1654), ap. GCR. I, 164/28 / V: (reg) hi~ / Pl: ~țe / E: fi + -ință] 1 Existență. 2 Viață. 3 (Înv; îe) A avea ~ (pe lume) A se naște. 4 (Îae) A exista. 5 (Îla) În ~ Existent. 6 (Îlav) În ~ În realitate Si: aievea. 7 (Îe) A fi (sau a sta, (rar) a se ține) în ~ A exista. 8 (Îae) A se menține. 9 (Îae) A dăinui. 10 (Îe) A da ~ A naște. 11 (Îae) A realiza. 12 (Îae) A concretiza. 13 (Îuz; mai ales complinit prin „de față”) Prezență. 14 (Înv) Natură. 15 (Înv) Substanță. 16 (Înv) Fire (8). 17 (Înv; nob) Avere. 18 Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: creatură (2), vietate, viețuitoare, (îvp) făptură (9), (îvr) fire (32). 19 (Spc) Om. 20 (Spc) Persoană.

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149. ♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57. ♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102. 2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235. ◊ Expr. A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106. ♦ (Învechit; uneori determinat prin «de față») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.

FIÍNȚĂ ~e f. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ◊ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia

ființă f. 1. ceeace este, existență: treptat se pierde a neamului ființă AL.; 2. individ viu: ființele omenești; ființa supremă, D-zeu; 3. fig. realitate: n’are ființă pe lume CR.; 4. prezență: cercetarea se face în ființa procurorului. [Tras din a fi].

ființă f., pl. e (d. a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea.

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.

ființa vi [At: URICARIUL IV, 433/11 / P: fi-in~ / V: (înv) i / Pzi: ez / E: ființă] 1 A exista. 2 A-și desfășura activitatea.

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.

FIINȚÁ, ființez, vb. I Intranz. (Rar) A exista, a fi în ființă. În cadrul redacției noastre, ființează o secție de traducători. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/5.

A FIINȚÁ ~éz intranz. A se afla în realitate; a avea ființă; a fi; a exista. [Sil. fi-in-] /Din ființă

ființéz v. intr. (d. ființă). Exist, am ființă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fiínță (fi-in-) s. f., g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe

fiínță s. f. (sil. fi-in-), g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe

ființá (a ~) (fi-in-) vb., ind. prez. 3 ființeáză

ființá vb. (sil. fi-in-), ind. prez. 1 sg. ființéz, 3 sg. și pl. ființeáză

arată toate definițiile

Intrare: ființă
  • silabație: fi-in-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ființă
  • ființa
plural
  • ființe
  • ființele
genitiv-dativ singular
  • ființe
  • ființei
plural
  • ființe
  • ființelor
vocativ singular
plural
Intrare: ființa
  • silabație: fi-in-ța info
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ființa
  • ființare
  • ființat
  • ființatu‑
  • ființând
  • ființându‑
singular plural
  • ființea
  • ființați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ființez
(să)
  • ființez
  • ființam
  • ființai
  • ființasem
a II-a (tu)
  • ființezi
(să)
  • ființezi
  • ființai
  • ființași
  • ființaseși
a III-a (el, ea)
  • ființea
(să)
  • ființeze
  • ființa
  • ființă
  • ființase
plural I (noi)
  • ființăm
(să)
  • ființăm
  • ființam
  • ființarăm
  • ființaserăm
  • ființasem
a II-a (voi)
  • ființați
(să)
  • ființați
  • ființați
  • ființarăți
  • ființaserăți
  • ființaseți
a III-a (ei, ele)
  • ființea
(să)
  • ființeze
  • ființau
  • ființa
  • ființaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ființă

  • 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă).
    exemple
    • Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68.
      surse: DLRLC
    • Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256.
      surse: DLRLC
    • Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177.
        surse: DLRLC
      • Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130.
        surse: DLRLC
      • Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59.
        surse: DLRLC
      • Ființa i se scufundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24.
      surse: DLRLC
    • Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23.
        surse: DLRLC
    • 2.2. locuțiune adverbială În ființă = în realitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aievea attach_file un exemplu
      exemple
      • Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A avea ființă (pe lume) = exista
      exemple
      • De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194.
        surse: DLRLC
      • Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141.
        surse: DLRLC
    • 2.4. expresie A da ființă = a da viață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: naște
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.6. expresie A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = exista
      exemple
      • Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106.
        surse: DLRLC
    • 2.7. învechit Uneori determinat prin «de față»:
      exemple
      • Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18.
        surse: DLRLC
      • Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36.
        surse: DLRLC
      • Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.
        surse: DLRLC
  • 3. filosofie Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Fi + sufix -ință.
    surse: DEX '09 DEX '98

ființa

etimologie:

  • ființă
    surse: DEX '98 DEX '09