ferii sfp [At: DA ms / E: lat feriae cf ger Ferien] (Îrg; în legătură mai ales cu unele sărbători religioase importante) Vacanță.

*fériĭ f. pl. (lat. feriae, de unde și germ. ferien). Trans. Vacanță școlară.

feri¹ [At: COD. VOR. 118/11 / Pzi: ~resc / Imt: (Trs; Buc) feri! / E: nct] 1 vt (Înv; c.i. o sărbătoare sau datinile obișnuite la zile anumite) A respecta (cu strictețe). 2 vt (Înv; complementul este o poruncă, un obicei etc.) A se conforma. 3 vt (Înv) A păstra ceva (neatins). 4-5 vtr (Urmat de o complinire introdusă prin pp „de” indicând primejdia) A (se) păzi. 6-7 vtr A (se) apăra. 8 vt A ocroti. 9 vta (Îe) Doamne ferește, Ferească (ferit-a) Dumnezeu (Domnul, Sfântul etc.) Exclamație prin care se invocă un sprijin, un ajutor etc. în fața primejdiei. 10-12 vta (Îae) Exclamație care exprimă surprinderea, opoziția, dezaprobarea. 13 vta (Îae; afirmativ) Foarte tare. 14 vta (Îae; mai ales negativ) Cu nici un preț Si: deloc, nici vorbă. 15 (Îe) A trăi ca Doamne ferește A trăi foarte rău. 16-17 vtr A (se) ascunde. 18 vt (Înv) A cruța (6). 19 vr A evita ceva sau pe cineva. 20 vr A fugi (1). 21-22 vtr (Șfg) A (se) da (iute) deoparte (pentru a evita ceva) Si: a (se) da în lături, a (se) da înapoi, a (se) da din drum, (înv) a se codi. 23 vt (Îrg) A se da la o parte pentru a proteja ceva. 24 vr (Înv) A se adăposti. 25 vr (Înv) A cere protecția cuiva.

ferie sf [At: ECONOMIA, 170/1 / P: ~ri-e și ~rie / V: fierâe, fierâie / E: nct] (Trs) Măsură de capacitate (pentru băuturi spirtoase) de conținutul unei vedre.

fierâe sf vz ferie

fierâie sf vz ferie

herie² sf vz ferie

DUMNEZEU, † DUMNE(D)ZĂU sm. ⛪ 1 Ființa unică, supremă, fără început și fără sfîrșit, creatoare și stăpînitoare a tot ce există: de ’nceput au facut Dumnezău ceriul și pămîntul (BIBL.); Domnul ~; bunul ~; întrebuințat dese ori în exclamațiuni (de uimire, de spaimă, de durere, de desnădejde): Dumnezeule! sau Doamne Dumnezeule! ¶ 2 În multe locuțiuni și expresiuni caracteristice: pentru ~! exclamațiune de rugăminte stăruitoare sau de desnădejde: pentru ~! fie-ți milă, nu mă lăsa pe drumuri! pentru ~! ce-ai făcut? – pe ~! meu! sau ~! mi-e martor! formulă de jurămînt, de afirmațiune; – ce ~! exclamațiune de necaz, cînd nu-și poate cineva explica un lucru: dar ce ~! parc’au intrat în pămînt, unde să fie...? (CRG.); – să dea ~! urare de a se împlini ceea ce dorește cineva; de-ar da ~, dac’ar fi să se întîmple, să mi se împlinească dorința; cum dă ~, cum se întîmplă, cum se poate; cu ce dă ~, cu tot ce se poate, cu ce se nimerește; ce-a da ~! întîmple-se ce trebuie să se întîmple, fie ce o fi! să ne ținem bine, ne ziserăm între noi, și ce-a da ~! (GN.); – du-te cu ~, a) urare celui ce-și ia rămas bun de plecare; b) se zice cerșetorului căruia nu vrem sau nu putem să-i facem pomană; – mai de ~, mai de Doamne-ajută (👉 AJUTA II. 5); – din mila lui ~, prin grația lui ~, formula cu care suveranii afirmă că în puterea de la Dumnzeu; – a nu avea nici un ~, a nu fi nici un ~, a nu avea nici o noimă nici un rost, a nu fi bine făcut; – ~! știe sau știe ~, numai unul ~ știe, arată încurcătura ce avem de a explica ceea, de a ne da seamă de rostul unui lucru, unei întîmplări; de-o vrea ~, formulă prin care exprimăm nădejdea că se va întîmpla ceva dorit; acolo l-a bătut ~, acolo a rămas, nu s’a mai întors de acolo; – ► AJUTA II. 1, 2, AUZI I. 5, BATE I. 3, BICIU 3, BOU 2, BUN I. 21, 22, DEGET, DREPT III. 12, FERI, II. 1 FRICĂ, IERTA, LUMINA, MIEL, MÎNIE, MULȚUMI, NĂDEJDE, OM, ORBI, PĂCAT, PĂSA, PĂZI, PÎİNE, PLATĂ, RUGA, SÎN. ȘTIRE, UITA, VARGĂ, VEDEA. ZI ¶ 3 În nenumărate proverbe, din care pomenim cîteva, fără a le mai explica, înțelesul lor fiind destul de clar: de unde nu-i, nici ~ nu cere (sau nu poate lua); cînd îi dă ~, nici dracul n’are ce-i face; ~! dă tot la cel ce are mai mult; ~! îți dă, dar nu-ți bagă în gură sau ~! dă omului, dar în traistă nu-i bagă; ~! că e ~, și nu poate mulțumi toată lumea; numai ~! face voia la toți; mare e ~; mare e ~, dar meșter e și dracul; la ~! și n țara românească toate sînt cu putință; 👉 AMĂGI I. 1, APUCA I. 8, BARDĂ 1, BĂȚ 1, BOALĂ, BUN I. 21, 22, COLAC 1, DATOR, DREPT I. 6, FĂGĂDUI, GĂINĂ, GURĂ, 'ÎNGER, LĂSA, LEGE, MINTE, MÎNĂ, NOROC, 'OCHIU, POSTI, PUȚIN, SFÎNT, SPARGE, STĂPÎN, UMPLEA ¶ 4 Divinitate pagînă, zeu: deschide... o carte la care spuie despre dumnezei cei elinești (ISP.); se ruga de toți dumnezei să-și dea ajutor (CRG.) ¶ 5 🐙 BOUL-LUI- ~ 👉 BOU 10 ¶ 6 🌿 PITA-LUI- ~ RÎȘCOV; SĂGEATA-LUI – ~ VERIGEL ¶ 7 💫 BRÎUL-LUI ~ 👉 BRÎU 8 [lat. dom (ĭne – deus)].

FERI (-resc) I. vb. intr. A se da la o parte, a se da în lături: De te-ating, să feri în lături EMIN.; feri, cîne de zmeu, din drumul meu! RET.; feri! de ți-i să mai mînci mămăligă BD. -DEL.. II. vb. tr. 1 A apăra, a ocroti, a păzi: pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului ISP.; Doamne ferește! ferească Dumnezeu! să ne păzească Dumnezeu! mai bine să facem cruce și să zicem: feri-ne, Doamne! RET. ¶ 2 A păzi o poruncă, un obiceiu, o datină; a ținea o sărbătoare, a o observa cu sfințenie. III. vb. refl. 1 A se da la o parte, în lături, spre a evita ceva: soarele și luna se feriră din calea ei RET. ¶ 2 A se păzi, a se apăra: ea se feri să nu o vază nimeni și fugi {`ISP.~}; omul de hoțul din casă nu se poate feri ZNN. [lat. vulg. *auferīre = clas;. auferre; comp. arom. afirire].

❍FERIE sf. Trans. 🏺 Măsură de capacitate de conținutul unei vedre.

FERIT adj. p. FERI.

FERI, feresc, vb. IV. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau exprimate prin propoziții cu verbul la conjunctiv) 1. Tranz. (Cu privire la ființe) A lua sub scutul său, a apăra, a proteja, a păzi de o împrejurare neplăcută, de o greșeală sau de o primejdie, reală sau posibilă. Boul acesta năzdrăvan păzea și ferea cirezile ca să nu le prindă și să nu le mănînce zmeii. SBIERA, P. 188. Aceștia [cîinii] trebuie să fie... cu coama măruntă pe grumaz, nu prea stufoasă, dar îndestulă ca să-i ferească de frig. ODOBESCU, S. III 65. Și te-oi coperi, De foc te-oi feri. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Mai ales la conjunctiv, în invocații; popular) Mi că nu va vrea să meargă, iar eu, ferească-mă d-zeu să-l fac cu puterea să se ducă. RETEGANUL, P. I 15. Se încinse o luptă de să te ferească dumnezeu. ISPIRESCU, L. 28. Dumnezeu să te ferească De cutremur și de foc. ALECSANDRI, T. I 127. ◊ Intranz. (La conjunctiv, cu valoare de interjecție). De-abia pot merge caii... lunecă, doamne ferește! ALECSANDRI, T. 306. (Cu valoare de negație) Ferească dumnezeu!... să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. Ferească dumnezeu, au răspuns căpitanul, de a lua mită de la voi. DRĂGHICI, R. 23. ♦ Refl. A se păzi, a se ascunde, a fugi. Tu mi-ai zis să viu la moară Pe-nsărat... Dar la moară dau de prieteni Și de prieteni mă feresc. COȘBUC, P. I 76. Ea se feri să nu o vază nimeni și fugi, și fugi pînă ce ieși din împărăția tatălui său. ISPIRESCU, L. 308. De agie Eu mă tem și mă feresc. ALECSANDRI, T. I 139. Ferește-te de proști și de nebuni! NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. reciproc. Umblau pe uliță... și se fereau unii de alții. DUMITRIU, N. 189. 2. Tranz. (Cu privire la un obiect sau la o persoană) A pune la adăpost; a evita sau a ocoli, pentru a scuti de un risc sau de o primejdie. Moș Chirilă, c-o mînă, își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Își ridică picioarele să le ferească de apă. C. PETRESCU, S. 58. Observînd îndărătnicia copilului, șoferul dădu să-l ferească la dreapta. REBREANU, R. II 32. Îl privi cam mirată și, fără grabă, își feri mîna într-o parte. HOGAȘ, DR. II 143. ♦ (Cu privire la un obiect, o situație etc. care prezintă o primejdie, un risc) A evita, a ocoli cu prudență. O voce se aude strigînd somnoroasă: ferește linia, ferește linia. SEBASTIAN, T. 188. Prin centrul orașului, ferește grupurile de tineri și se uită mereu în urmă. SAHIA, N. 94. ◊ Refl. Șireata de vulpe știe cum să se ferească de mînia ursului. CREANGĂ, O. A. 296. 3. Refl. A se da deoparte, a se trage înapoi. C-un ștergar acoperi masa și se feri la o parte. SADOVEANU, B. 28. Se feri un pas căutîndu-și batista. BART, E. 251. Soarele și luna să feriră din calea ei. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Refl. pas. Se face o turtă... și, ferindu-se focul de pe vatră, se pune turta acolo. ȘEZ. V 51. ◊ Tranz. Frunză feri portița într-o latură. CAMILAR, TEM. 29. ◊ Intranz. Agenți în goana cailor treceau strigînd: Feriți... feriți... Și ei abia apucau a se feri. CAMILAR, N. I 8. – Forme gramaticale: imperativ pers. 2 sg. ferește și (regional) feri (CAMILAR, N. I 215, EMINESCU, O. I 164.

A SE FERI mă ~esc intranz. A se da din cale. /<lat. ferire

A FERI ~esc tranz. (ființe, lucruri) A apăra pe toate căile (punând la adăpost); a păzi /<lat. ferire

ferì v. 1. a protege: o feria de lovituri; 2. a prezerva: ferească D-zeu! 3. a se da laoparte spre a evita o lovire: ferește-te! [Origină necunoscută].

ferésc v. tr. (lat. fĕrire, a lovi?). Apăr, protejez, depărtez de pericul: feresc corabia de stîncĭ. V. refl. Evit, mă păzesc: ferește-te de loviturĭ. Ferească Dumnezeŭ saŭ Doamne, ferește! Dumnezeŭ să apere, Doamne apără; nicĭ de cum (ca protestare): Aĭ fost la cîrcĭumă! – Ferească Dumnezeŭ saŭ Doamne ferește! – Imper. ferește și ferĭ se întrebuințează și ca o prescurtare îld. ferește-te!

feríe și heríe f. (d. fer, adică „cu cercurĭ de fer”, ca arămie d. aramă saŭ lemnie d. lemn. Cp. cu acov și demerlie, tot vase ferecate). Vechĭ. Vadră. Taxă anumită (care, la început, se va fi dat în natură cu vadra) pe care o plătea vistieriiĭ domneștĭ cel ce cîștiga un proces și dorea ca sentența să rămîie definitivă saŭ taxă pe care o plătea cel ce voĭa să se reînceapă un procers închis pin judecată saŭ împăcare, dar p. care nu se plătise această taxă (Bogdan Arh. 1, 631; Ghib. Traĭsta și Arh. 1909; Nădejde, VR. 1, 6, 414): ne-am împăcat și am dat și heria; vre-o patru-cincĭ heriĭ de mĭed (Ĭorga, Doc. Bistr. 1, 09, unde se văd amîndoŭă înțelesurile). Despăgubirea pe care o plătea cel ce părăsea breasla ca să treacă aĭurea (Ĭorga, Negoț. 178). – Și ferîĭe, herîĭe. Chear azĭ în Trans. (Agrb. Int. 247): ar fi băut o ferie de spirt, în Gorj ferîĭe, „oca de tinichea” (CL. 1922, 363), în Meh. „baniță ferecată de 20 de ocale” (Șez. 37, 42). La Acad. acc. férie, hérie (vadră), ceĭa ce-mĭ pare fals, și socotit ca cuv. deosebit de herîĭe, care nu e de cît o var. pop. ca amăriŭ, -îĭe saŭ moșîĭe față de amăriŭ, -ie, moșie. Într’un doc. (Ĭorga, Stud. și Doc. 13, 85) scris hieri (ceĭa ce cred că e îld. hĭeriĭ), ca fĭer față de fer. – În Trans. birșag, în doc. sl. zavescă (taxa). V. găleată.

ferîĭe, herîĭe, V. ferie.

heríe, herîĭe, V. feríe.

+Doamne ferește loc. interj.

+ferească Dumnezeu loc. interj.

+ferească Sfântul loc. interj.

+feri, Doamne (pop.) loc. interj.

feri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, 3 sg. ferește, imperf. 1 feream; conj. prez. 1 sg. să feresc, 3 să ferească corectat(ă)

feri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, imperf. 3 sg. ferea; conj. prez. 3 să ferească

feri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, imperf. 3 sg. ferea; conj. prez. 3 sg. și pl. ferească

feri (feresc, ferit), vb. – 1. A ține, a respecta. – 2. (Înv.) a sărbători, a prăznui. – 3. (Înv.) A păstra, a menține. – 4. A prezerva, a asigura, a salva. – 5. A proteja, a ocroti. – 6. A evita, a scăpa. – 7. (Refl.) A se adăposti, a se proteja. – 8. (Refl.) A se feri. – 9. (Refl.) A se îndepărta, a se retrage. Mr. (a)firescu, megl. mi fires. Lat. fĕrῑre, care apare cu sensul de „a ține, a respecta” în limba clasică, mai precis la Cicero, De fato, 17. Celelalte explicații sînt inutile: de la afară, prin intermediul unei forme *fări (Philippide, Principii, 148); din mag. őrizni (Cihac, II, 498); de la un lat. *auferῑre, în loc de auferre (Candrea, GS, III, 424; REW 3642; Giuglea, Dacor., IV, 1554 și X, 66); din lat. *fērῑre „a sărbători”, der. de la fēriae (DAR; Rosetti, I, 166). Trecerea semantică de la „a ține, a respecta”, la „a sărbători” se repetă ca la a serba. – Der. fereală, s. f. (acțiunea de a se feri; refugiu); ferință, s. f. (înv., gardă); feritor, adj. (protector); feritoare, s. f. (Trans., adăpost).

ferie (ferii), s. f. – 1. Măsură de capacitate, folosită în Trans., pentru băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 10 litri. – 2. (Înv.) Taxă pe care o plătea trezoreriei (sec. XV-XVII) partea care cîștiga un proces, pentru a transforma decizia unui tribunal în sentință definitivă, sau, dimpotrivă, partea care pierdea, pentru a deschide o nouă acțiune. – Var. herie, ferîie, herîie. Cu primul său sens, este fără îndoială mag. ferő „măsură de capacitate” (Drăganu, Dacor., V, 354-58). Nu este sigur, deși pare probabil, ca al doilea sens să aibă aceeși bază. Ar putea fi de asemenea pus în legătură cu pol. feruje, de la ferowač „a pronunța sentința” (Bogrea, Anuarul Instit. Cluj, II, 350), sau cu tc. vereje, dat. de la vera „acord” (Bogrea, Arhiva, I, 631; cf. M. Emerit, Revista istorică, X, 31, care pleacă de la tc. uhrie). Pentru instituție, cf. G. D. Longinescu, Feria, în Balcania, II, (1939), p. 199-318.

ferește-mă, Doamne! expr. (deț.) carceră.

FERI vb. 1. v. apăra. 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întâlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

FERI vb. v. respecta, ține.

FERI vb. 1. a apăra, a ocroti, a păzi, a proteja, (livr.) a prezerva, a salvgarda, (astăzi rar) a scuti, (înv. și pop.) a oblădui, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a veghea, (fig.) a acoperi. (Să-i ~ de primejdii.) 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. a evita, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încearcă să se ~ de primejdie.). 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întîlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. a eschiva, a para, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.) 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

feri vb. v. RESPECTA. ȚINE.

FERIE s.f. (Trans. SV) Măsură de capacitate; vadră. Doară le vor duce pă dealu cu viile Să poată bea cu ferile. OG, 390. Forme gramaticale: pl. feri (OG, 390). Etimologie necunoscută.

ferie², ferii, s.f. (înv.) sărbătoare.

ferie¹, ferii, s.f. (reg.) măsură de capacitate pentru băuturi spirtoase (cât o vadră).