3 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului; mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, prin intermediul căruia se articulează coastele pe stern. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Incorect ca intonație; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut: a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.

FALS2, -Ă, falși, -se, adj. 1. Contrar adevărului (v. mincinos, plăsmuit, neîntemeiat); care are numai aparența adevărului (v. neautentic, imitat, artificial). Nu există iluzie mai falsă și mai dăunătoare decît aceea că autocritica ar scădea prestigiul conducătorilor, că nu e de demnitatea lor să recunoască lipsurile și greșelile din activitatea lor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799. O imagine falsă, ștearsă, inofensivă a dușmanului este demobilizatoare. V. ROM. mai 1953, 215. [Înainte de 23 August] suferința noastră a fost sporită de falsa cultură, de aparența de cultură a clasei noastre conducătoare. SADOVEANU, C. 15. Niciodată n-am citit ceva mai fals și mai neomenesc spus în fraze mai îngrijite și mai armonioase. VLAHUȚĂ, O. A. 459. ◊ Coastă falsă = fiecare din cele cinci coaste inferioare care nu ajung pînă la stern. Ușă falsă, fereastră falsă = ușă, fereastră zidită, făcută numai pentru simetrie. Cheie falsă = cheie potrivită de care se servește o persoană (de obicei cu intenții rele) spre a deschide broasca unei uși străine; șperaclu. Dantură falsă v. dantură.Expr. Falsă aparență = înfățișare înșelătoare. 2. Prefăcut, fățarnic, ipocrit. Falsa lui modestie nu-i poate ascunde orgoliul.Avea pe buze un zîmbet fals. V. ROM. noiembrie 1953, 244. Pronunță o frază rămasă celebră în rîndurile marinei: «Ce sincer e poporul, ce falși sînt amiralii!» BART, E. 199. I se părea falsă toată bucuria și expansiunea omului acestuia. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. ◊ (Adverbial) Oamenii s-au purtat fals cu noi. Nu ne-au spus nimic și au păstrat secret. SADOVEANU, P. M. 288. 3. (Muz.) Care sună contrar legilor armoniei. Ochii bătrînului nu mai zăresc notele; uneori mîna tremură și atunci de pe coardele vioarei scapără acorduri false. DEMETRESCU, O. 142. ◊ (Adverbial; în expr.) A cînta fals = a nu emite sunetele unei melodii la înălțimea justă. – Variantă: falș, -ă (SADOVEANU, Z. C. 249, CAMIL PETRESCU, T. II 185, EMINESCU, N. 35) adj.

FALS1, falsuri, s. n. (Jur.) Alterare a adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, substituire de persoane etc. Nu-i vinovat, că n-a făcut nici un fals în acte publice. SADOVEANU, P. M. 54. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații.

fals1 adj. m., pl. falși; f. fálsă, pl. fálse

fals adj. m., pl. falși; f. sg. fálsă, g.-d. art. fálsei, pl. fálse

FALS adj., s., adv. 1. adj. contrafăcut, falsificat, imitat, neautentic, plăsmuit, (înv.) mincinos. (Document ~.) 2. s. v. falsificare. 3. adj. artificial, (livr.) postiș, (reg.) prepus. (Păr ~; dinți ~și.) 4. adj. falsificat, (pop.) rău, (înv.) calp. (Bani ~și.) 5. adj. contrafăcut, (înv.) strâmb. (Aur ~.) 6. adj. v. artificial. 7. adj. v. greșit. 8. adj. eronat, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, (înv. fig.) rătăcit. (O știre ~.) 9. adj. v. mincinos. 10. adj. v. denaturat. 11. adj. (PSIH.) falsă recunoaștere v. paramnezie. 12. adv. (pop. fig.) strâmb. (Jură ~.) 13. adj. (înv.) mincinos. (Un profet ~.) 14. adj. pretins. (Un ~ inspector.) 15. adj. v. ipocrit. 16. adj. v. afectat. 17. adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.) 18. adj. nearmonios. (Note ~.)

Fals ≠ adevărat, autentic, original, sincer, neprefăcut

FALS, -Ă adj. 1. Care nu este adevărat, care nu este veritabil; contrafăcut. ♦ Neautentic, neadevărat, nereal, nenatural. ♦ Neîntemeiat. 2. (Fig.; despre oameni) Prefăcut, ipocrit. 3. (Muz.) Care sună contrar legilor armoniei; greșit. [Var. falș, -ă adj. / < lat. falsus, cf. germ. falsch, it. falso].

FALS s.n. Neadevăr, contrafacere. ♦ Schimbare a adevărului într-un act scris prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. [< lat. falsum, cf. it. falso, germ. Falsch].

FALS, -Ă I. adj. 1. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat. ◊ care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial. 2. (despre oameni) prefăcut, ipocrit. 3. (muz.) care sună contrar legilor armoniei. II. s. n. 1. neadevăr, contrafacere. 2. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. (< lat. falsus, it. falso)

fals (fálsă), adj. – Care este contrar adevărului, mincinos. – Var. falș. Lat. falsus (sec. XIV). Pronunțarea falș (‹ germ. falsch, cf. ceh. faleš, pol. falsz, rus. fališ, Miklosich, Fremdw., 88; Berneker 279) se consideră drept incorectă. – Der. fals, s. n. (neadevărat); falsar, s. m. (înv., falsificator), din lat. falsarius (sec. XIX); falset, s. m., din it. falsetto; falsifica, vb., din lat. falsificare (sec. XIX); falsificator, s. m., din fr. falsificateur; falsitate, s. f., din lat. falsitas (sec. XIX).

FALS2 ~uri n. 1) Lucru contrafăcut. 2) Act care denaturează adevărul, conținând adaosuri, ștersături sau imitarea semnăturii în scopuri frauduloase. /<lat. falsus, it. falso

FALS1 ~să (~și, ~se) 1) Care induce în eroare; contrar adevărului. Mărturie ~să. 2) Care constituie un adevăr aparent; lipsit de autenticitate; contrafăcut. Document ~. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de sinceritate; fără sinceritate; prefăcut; nesincer; artificial; ipocrit; fățarnic. 4) și adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorectă. /<lat. falsus, it. falso

fals a. 1. contrar adevărului: știre falsă; 2. neîntemeiat: judecată falsă; 3. discordant: notă falsă; 4. mincinos: martur fals; 5. imitat: diamant fals; 6. prefăcut: om fals. ║ n. 1. ceeace-i fals: a discerne falsul de adevăr; 2. imitarea unei semnături, alterarea unui act: a comite un fals. ║ adv. în contra adevărului: a jura fals.

*fals, -ă adj. (lat. falsus, d. fállere, a înșela; it. falso, fr. faux. V. faliment). Inexact, mincinos, greșit, neadevărat: calcul, drum fals; informațiune, greutate falsă. Prefăcut, perfid: rîs, amic fals; vorbe false. Fără motiv, fără temeĭ: frică falsă. Van, iluzoriŭ: speranță falsă. Artificial: diamant fals. Falsificat, imitat, contrafăcut, calp: monetă [!], unt fals. Discordant: voce falsă. Aparent, ireal: fericire falsă. Inexact: greutate falsă, calcul fals. Nume fals, nume schimbat, pseŭdonim. S. n., pl. urĭ. Falsitate, lucru fals: a distinge falsu de adevărat. Falsificarea (imitarea) unuĭ act, uneĭ semnaturĭ [!]: a comite un fals în acte publice. A te înscrie în fals, 1) a nega, 2) a denunța ca fals. Adv. În mod fals: a rîde fals. – Greșit falș, care e rus. falĭš, mincĭună, germ. falsch, fals.

Intrare: fals (adj.)
fals (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fals falsul falsă falsa
plural falși falșii false falsele
genitiv-dativ singular fals falsului false falsei
plural falși falșilor false falselor
vocativ singular
plural
Intrare: fals (act; -uri)
fals (act; -uri) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fals falsul
plural falsuri falsurile
genitiv-dativ singular fals falsului
plural falsuri falsurilor
vocativ singular
plural
Intrare: falș
falș
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fa falșul falșă falșa
plural falși falșii falșe falșele
genitiv-dativ singular fa falșului falșe falșei
plural falși falșilor falșe falșelor
vocativ singular
plural