esigent, ~ă a vz exigent

esigență sf vz exigență

esigenție sf vz exigență

exigeant, ~ă a vz exigent

exigent, ~ă [At: CALENDAR (1861), 34/27 / V: (înv) esi~, (îvr) ~geant, ~igint / Pl: ~nți, ~e / E: fr exigeant, lat exigens, -ntis] 1 a Care pretinde mult de la alții și de la sine însuși Si: pretențios. 2 a (D. acțiuni) Care este realizat cu meticulozitate. 3 a (D. lucruri) Dificil de realizat. 4 a (D. plante) Care necesită condiții speciale de îngrijire.

exigență sf [At: CODRESCU, C. I, 239/14 / V: (înv) ~iginție, ~ție (pl: ~ii), ~igin~, esi~, esigenție^[1] (pl: ~ii), (îvr) ezigenție (pl: ~ii) / Pl: ~țe / E: fr exigence, lat exigentia] 1 (Mpl) Pretenție. 2 (Îvr; îf ezigenție) Obligație (1). 3 (Mpl) Nevoie (1). 4 Intransigență. 5 (Îlav) Cu ~ Riguros.

exigenție sf vz exigență

exigint, ~ă a vz exigent

exigință sf vz exigență

exiginție sf vz exigență

ezigenție sf vz exigență

*EXIGENT adj. Care nu se mulțumește cu puțin, pretențios, neîngăduitor: profesorii nu sînt destul de exigenți I. -GH. [fr.].

*EXIGENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Firea, pretențiunea celui exigent ¶ 2 pl. Trebuințe, nevoi: niște... instituțiuni ce nu mai corespund exigențelor moderne CAR. [fr.].

EXIGENT, -Ă, exigenți, -te, adj. (Despre oameni) Care cere mult de la alții și de la sine însuși; care pretinde mult; pretențios. Devine din ce în ce mai puțin exigent cu cei cari și cu ceea ce-l încunjură. CARAGIALE, O. VII 45. Bag... de seamă că deviu din ce în ce mai exigent și că nu fac alta decît a scoate mereu la mărunte ponoase cărții tale. ODOBESCU, S. III 38. ♦ (Despre lucruri) Care cere efort și măiestrie pentru a fi realizat. Prozodia complicată și exigentă a versului alexandrin. ODOBESCU, S. I 246.

EXIGENȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent, însușirea de a cere mult de la alții și de la sine însuși; ceea ce pretinde cineva de la altul, cerință, pretenție. Ca un semn al exigențelor mereu crescînde ale maselor iubitoare de muzică, a răsunat chemarea adresată compozitorilor de a crea cîntece cu un cît mai înalt nivel artistic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 2/2.

EXIGENT, -Ă adj. Care cere multă grijă, multă atenție, care pretinde îndeplinirea strictă a datoriei; pretențios. [Cf. fr. exigeant, lat. exigens].

EXIGENȚĂ s.f. Faptul de a fi exigent; pretenție, cerință. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].

EXIGENT, -Ă adj. care necesită multă grijă, strictețe; pretențios, sever; exiguu (1). (< fr. exigeant, lat. exigens)

EXIGENȚĂ s. f. faptul de a fi exigent; pretenție, cerință; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)

EXIGENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; aspru; dur; sever. 2) Care manifestă grijă sporită și corectitudine în îndeplinirea anumitor obligații sau în realizarea lucrurilor. /<fr. exigeant, lat. exigens, ~ntis

EXIGENȚĂ ~e f. 1) Caracter exigent. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; cerință. [G.-D. exigenței] /<fr. exigence, lat. exigentia

exigent a. care exige mult: ești prea exigent.

exigență f. 1. pretențiunea celui exigent; 2. trebuință, nevoie: exigențele timpului.

*exigént, -ă adj. (lat. éxigens, -éntis). Care exige mult: profesor exigent cu eleviĭ luĭ.

*exigénță f., pl. e (lat. exigentia). Calitatea de a fi exigent. Necesitate, cerință: exigențele timpuluĭ.

exigent adj. m., pl. exigenți; f. exigentă, pl. exigente

exigență s. f., g.-d. art. exigenței; pl. exigențe

exigent adj. m., pl. exigenți; f. exigentă, pl. exigente

exigență s. f., g.-d. art. exigenței; pl. exigențe

exigent adj. m., pl. exigenți; f. sg. exigentă, pl. exigente

exigență s. f., g.-d. art. exigenței; pl. exigențe

exigent.

EXIGENT adj. 1. pretențios, riguros, sever, (rar) pretensiv. (Un profesor ~.) 2. v. conștiincios.

EXIGENȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. v. cerință. 3. v. conștiinciozitate.

EXIGENT adj. 1. pretențios, riguros, sever, (rar) pretensiv. (Un profesor ~.) 2. conștiincios, meticulos, minuțios, scrupulos. (Un om ~.)

EXIGENȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. cerință, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 3. cerere, cerință, deziderat, dorință, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 4. acribie, conștiinciozitate, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, (fam. și peior.) tipicărie. (~ în îndeplinirea datoriei.)

Exigent ≠ indulgent, tolerant, liberal, îngăduitor

Exigență ≠ indulgență