european, ~ă [At: CHREST. ROM. 9/22 / V: (înv) evr~ (Pl: evropeni, ~ne) / P: e-u-ro-pean / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: fr européen] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Europei sau este originară de acolo Si: europeu (1-2). 3-4 a Care aparține Europei sau europenilor (1) Si: europeu (3-4), (înv) europenesc. 5-6 a Referitor la Europa sau europeni (1) Si: europeu (5-6), (înv) europenesc. 7 a Originar din Europa Si: europeu (7), europesc, (înv) europenesc. 8 smp Populația continentului Europa. 9 sfp Campionate la care participă țări europene (3). corectată

EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau europenilor (1), privitor la Europa ori la europeni; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen.

EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau populației ei, privitor la Europa sau la populația ei; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen.

EUROPEÁN², -Ă, europeni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Europa. – Pronunțat: e-u-ro-pean.

EUROPEÁN¹, -Ă, europeni, -e, adj. Din Europa, referitor la Europa. Popor european. – Pronunțat: e-u-ro-pean.

EUROPEÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Europa. II. adj. care aparține Europei; referitor la comunitatea ecomonică și politică a Europei unificate. (< fr. européen)

EUROPEÁN¹ ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Europei sau populației ei; din Europa. [Sil. e-u-ro-pean] /<fr. européen

EUROPEÁN² ~eánă (~éni, ~éne) Persoană care face parte din populația de bază a Europei sau este originară din Europa. [Sil. e-u-ro-pean] /<fr. européen

*eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene (d. Eŭropa), și eŭropéŭ, -ée, s., pl. eĭ, ee (lat. Europaeus, vgr. Europaîos). Locuitor din Eŭropa. Adj. Popoarele eŭropene saŭ eŭropee. (Ca adj., cu județean).

est-european, ~ă [At: LOVINESCU, C. VIII, 205 / Pl: ~eni, ~ene / E: est + european] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Europei de Est. 3-4 smf, a (Om) originar din Europa de Est. 5 smp Populația care locuiește în Europa de Est. 6-7 a Care aparține Europei de Est sau est-europenilor (5). 8-9 a Privitor la Europa de Est sau la est-europeni (5). 10-11 a Care este specific Europei de Est sau est-europenilor (5). 12 a Care provine din Europa de Est Si: estic, oriental, răsăritean.

europeancă sf [At: CADE / P: e-u-ro-pean-că / Pl: ~ence / E: european + -că] 1-2 Femeie originară din Europa sau care locuiește în Europa.

evropean, ~ă smf, a vz european

indo-european, ~ă [At: DA ms / Pl: ~eni, ~ene / E: fr indo-européen] 1-2 sf, a (Șîs) Limbi ~ene Familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ istorice. 3 smp Denumire dată unui grup de populații care trăiau în mileniul III î. Hr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 4-5 a Care aparține (limbilor indo-europene (1) sau) indo-europenilor (3). 6-7 a Specific (limbilor indo-europene (1) sau) indo-europenilor (3). 8-9 a Care se referă (la limbile indo-europene (1) sau) la indo-europeni (3).

INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indoeuropéen.

INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj. (Lingv.; mai ales în expr.) Limbă indo-europeană = limbă neatestată în texte și considerată ca bază a familiilor de limbi romanice, slave, germanice, indo-iraniene etc.

INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. // adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-européen].

INDO-EUROPEÁN, -Ă I. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr. indo-européen)

ÍNDO-: ~-EUROPEÁN² m. pl. Termen folosit pentru a denumi un grup de populații care trăiau prin mileniul 3 î.e.n. în regiunile Asiei Centrale. [Sil. -e-u-ro-pean] /<fr. indo-européen

INDO-: ~-EUROPEÁN¹ ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține familiei de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte, dar reconstituită în esență. /<fr. indo-européen