10 definiții pentru indo-european (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

indo-european, ~ă [At: DA ms / Pl: ~eni, ~ene / E: fr indo-européen] 1-2 sf, a (Șîs) Limbi ~ene Familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ istorice. 3 smp Denumire dată unui grup de populații care trăiau în mileniul III î. Hr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 4-5 a Care aparține (limbilor indo-europene (1) sau) indo-europenilor (3). 6-7 a Specific (limbilor indo-europene (1) sau) indo-europenilor (3). 8-9 a Care se referă (la limbile indo-europene (1) sau) la indo-europeni (3).

INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indoeuropéen.

INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. // adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-européen].

INDO-EUROPEÁN, -Ă I. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr. indo-européen)

*indo-eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene, indo-eŭropeŭ, -éĭe s., pl. eĭ, eĭe și indo-germán, -ă s. Om din familia indoeŭripeĭe, Ar (Aryas). Adj. Popoarele indo-eŭropeĭe (V. europeŭ). – Aceste popoare se numesc indo-eŭropeĭe fiind-că se întind din India pînă la extremitatea Eŭropeĭ. Germaniĭ le numesc indo-germane. Ele sînt: Indieniĭ (Hindu), Iranieniĭ (Perșiĭ), Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Italiĭ (Latiniĭ), Celțiĭ, Germaniĭ (Germanĭ, Anglo-Saxonĭ și Scandinavĭ), Litvaniĭ și Slaviĭ.

ÍNDO-: ~-EUROPEÁN2 m. pl. Termen folosit pentru a denumi un grup de populații care trăiau prin mileniul 3 î.e.n. în regiunile Asiei Centrale. [Sil. -e-u-ro-pean] /<fr. indo-européen


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indo-europeán adj. m., s. m. european


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INDO-EUROPEÁN, -Ă (< fr.) adj., s. m. pl. 1. Adj. Limbi indo-europene = cea mai mare familie de limbi vorbite din lume cuprinzând majoritatea limbilor din Europa și multe din Asia, răspândite în America și Australia, iar ca limbi secundare în Africa și Oceania. Sunt vorbite de c. jumătate din populația grobului. Reprezintă continuarea unei limbi neatestate, dar care a fost reconstituită, începând din sec. 19, prin metoda comparativ-istorică (Fr. Bopp fiind cel care i-a stabilit principalele trăsături). Numeroasele ei ramuri sunt grupate în două tipuri: kentum (greacă, italică – din principala ei reprezentantă, latina, derivă ramura romanică actuală – celtică, germanică, iliră, toharică, hitită) și satem (indo-iraniană, armeană, slavă, baltică, tracă, frigiană). Denumirea de i.-e. (dată de Th. Young, în 1814) este convențională; ea a fost consacrată prin tradiție și s-a bazat pe extensiunea ei geografică. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. 3 î. Hr. în regiunile Asiei Centrale, de unde au emigrat mai târziu spre V și SV. 3. Adj. Privitor la limbile indo-europene, care aparține acestor limbi.

Intrare: indo-european (s.m.)
indo-european2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
  • silabație: in-do-e-u-ro-pean
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indo-european
  • indo-europeanul
plural
  • indo-europeni
  • indo-europenii
genitiv-dativ singular
  • indo-european
  • indo-europeanului
plural
  • indo-europeni
  • indo-europenilor
vocativ singular
  • indo-europeanule
plural
  • indo-europenilor

indo-european, -ă (persoană) indo-europeană

  • 1. (la) plural masculin Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. (la) singular Persoană aparținând acestui grup.
      surse: DEX '09

etimologie: