2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

efectuare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 428 / Pl: ~uări / E: efectua] 1 Aducere la îndeplinire. 2 Punere în aplicare. 3 Creare (printr-o activitate oarecare). 4 (D. bunuri materiale, valori științifice sau artistice etc.) Realizare prin muncă. 5 Întreprindere a unei acțiuni (pentru atingerea unui scop). 6 (D. diverse feluri de munci, îndeletniciri, servicii etc.) Practicare.

EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua; înfăptuire, săvîrșire, realizare, îndeplinire, executare. Institutele participă activ la proiectarea și efectuarea traseurilor perdelelor forestiere. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 5/2. – Pronunțat: -tu-a-.

EFECTUÁRE s.f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei; facere, pregătire. [< efectua].

EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

efectua vt [At: VASICI, M. II, 253/2 / V: (înv) ~uí, ~eptuí / P: ~tu-a / Pzi: ~uéz / E: fr effectuer, lat effetuare] 1 A face să devină real, să existe (în urma unei activități prestate în acest scop). 2 A aduce la îndeplinire. 3 A pune în aplicare Si: a înfăptui, a realiza, a săvârși. 4 A face să se producă, să aibă loc. 5 A fi, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 6 (C.i. bunuri materiale, valori științifice sau artistice etc.) A crea (printr-o activitate oarecare). 7 A întreprinde o acțiune (pentru atingerea unui scop) Si: a executa, a face. 8 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A presta. 9 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A practica.

EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A înfăptui, a săvîrși, a realiza, a îndeplini, a executa. Țărănimea muncitoare a efectuat în mai bune condițiuni însămînțările și arăturile adînci de toamnă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. – Pronunțat: -tu-a.

EFECTUÁ vb. I. tr. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pron. -tu-a-, p. i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. effectuer].

EFECTUÁ vb. tr. a face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. (< fr. effectuer, lat. effectuare)

A EFECTUÁ ~éz tranz. 1) A transforma în fapt; a face să devină real; a înfăptui; a realiza. 2) A face în conformitate cu prevederile; a aduce la efectul urmărit; a îndeplini. [Sil. -tu-a] /<fr. effectuer, lat. effectuare

efectuà v. a pune în execuțiune, a săvârși: a efectua un proiect.

*efectuéz v. tr. (fr. effectuer, mlat. effectuare, d. lat. effectus, efect). Îndeplinesc, execut: a efectua un proĭect.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. efectuării (sil. -tu-ă-); pl. efectuări

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. efectuéz, 3 sg. și pl. efectueáză, 1 pl. efectuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. efectuéze (sil. -tu-e-); ger. efectuând (sil. -tu-ând)

arată toate definițiile

Intrare: efectuare
efectuare substantiv feminin
  • silabație: -tu-a-re info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • efectuare
  • efectuarea
plural
  • efectuări
  • efectuările
genitiv-dativ singular
  • efectuări
  • efectuării
plural
  • efectuări
  • efectuărilor
vocativ singular
plural
efectuire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: efectua
  • silabație: -tu-a info
verb (VT214)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • efectua
  • efectuare
  • efectuat
  • efectuatu‑
  • efectuând
  • efectuându‑
singular plural
  • efectuea
  • efectuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • efectuez
(să)
  • efectuez
  • efectuam
  • efectuai
  • efectuasem
a II-a (tu)
  • efectuezi
(să)
  • efectuezi
  • efectuai
  • efectuași
  • efectuaseși
a III-a (el, ea)
  • efectuea
(să)
  • efectueze
  • efectua
  • efectuă
  • efectuase
plural I (noi)
  • efectuăm
(să)
  • efectuăm
  • efectuam
  • efectuarăm
  • efectuaserăm
  • efectuasem
a II-a (voi)
  • efectuați
(să)
  • efectuați
  • efectuați
  • efectuarăți
  • efectuaserăți
  • efectuaseți
a III-a (ei, ele)
  • efectuea
(să)
  • efectueze
  • efectuau
  • efectua
  • efectuaseră
efectui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
efeptui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

efectuare efectuire

etimologie:

  • vezi efectua
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

efectua efectui efeptui

etimologie: