efectuare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 428 / Pl: ~uări / E: efectua] 1 Aducere la îndeplinire. 2 Punere în aplicare. 3 Creare (printr-o activitate oarecare). 4 (D. bunuri materiale, valori științifice sau artistice etc.) Realizare prin muncă. 5 Întreprindere a unei acțiuni (pentru atingerea unui scop). 6 (D. diverse feluri de munci, îndeletniciri, servicii etc.) Practicare.

EFECTUARE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua; înfăptuire, săvîrșire, realizare, îndeplinire, executare. Institutele participă activ la proiectarea și efectuarea traseurilor perdelelor forestiere. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 5/2. – Pronunțat: -tu-a-.

EFECTUARE s.f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei; facere, pregătire. [< efectua].

efectuire sf vz efectuare

efectuare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuării (desp. -tu-ă-); pl. efectuări

efectuare (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuării (-tu-ă-); pl. efectuări

efectuare s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. efectuării (sil. -tu-ă-); pl. efectuări

EFECTUARE s. 1. v. desfășurare. 2. v. executare. 3. executare, îndeplinire, prestare. (~ serviciului militar.)

EFECTUARE s. 1. executare, îndeplinire, prestare, prestație. (~ unei munci utile.) 2. executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 3. executare, îndeplinire, prestare. (~ serviciului militar.)