3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubit1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: dubi] (Reg; rar) 1-2 Dubire (1-2).

dubit2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL V, 427 / Pl: ~iți, ~e / E: dubi] (Reg) 1 (D. piei) Argăsit2. 2 (D. in, cânepă etc.) Destrămat2.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. 1. Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre plante) Muiat, topit, destrămat. Cînepă dubită. ♦ Cojit, jupuit. Frunză verde lemn dubit. ALECSANDRI, T. 912.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

dubí [At: DEX / Pzi: ~bésc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.

A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].

dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUBÍT s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.

DUBÍT adj. v. argăsit, tăbăcit.

dubit s. v. ARGĂSEALĂ. ARGĂSIRE. TĂBĂCEALĂ. TĂBĂCIRE. TĂBĂCIT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dubít, -ă, dubiți, -te, adj. – (reg.) 1. Argăsit. 2. Lovit, zdrobit. – Din dubit (MDA).

arată toate definițiile

Intrare: dubit (adj.)
dubit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubit
  • dubitul
  • dubitu‑
  • dubi
  • dubita
plural
  • dubiți
  • dubiții
  • dubite
  • dubitele
genitiv-dativ singular
  • dubit
  • dubitului
  • dubite
  • dubitei
plural
  • dubiți
  • dubiților
  • dubite
  • dubitelor
vocativ singular
plural
Intrare: dubit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubit
  • dubitul
  • dubitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • dubit
  • dubitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: dubi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dubi
  • dubire
  • dubit
  • dubitu‑
  • dubind
  • dubindu‑
singular plural
  • dubește
  • dubiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dubesc
(să)
  • dubesc
  • dubeam
  • dubii
  • dubisem
a II-a (tu)
  • dubești
(să)
  • dubești
  • dubeai
  • dubiși
  • dubiseși
a III-a (el, ea)
  • dubește
(să)
  • dubească
  • dubea
  • dubi
  • dubise
plural I (noi)
  • dubim
(să)
  • dubim
  • dubeam
  • dubirăm
  • dubiserăm
  • dubisem
a II-a (voi)
  • dubiți
(să)
  • dubiți
  • dubeați
  • dubirăți
  • dubiserăți
  • dubiseți
a III-a (ei, ele)
  • dubesc
(să)
  • dubească
  • dubeau
  • dubi
  • dubiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dubit (adj.) regional

etimologie:

  • vezi dubi
    surse: DEX '98 DEX '09

dubit (s.n.)

dubi regional

etimologie: