opțiuni
  • info

3 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBIT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

DUBIT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubit1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: dubi] (Reg; rar) 1-2 Dubire (1-2).

dubit2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL V, 427 / Pl: ~iți, ~e / E: dubi] (Reg) 1 (D. piei) Argăsit2. 2 (D. in, cânepă etc.) Destrămat2.

DUBIT, -Ă, dubiți, -te, adj. 1. Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre plante) Muiat, topit, destrămat. Cînepă dubită. ♦ Cojit, jupuit. Frunză verde lemn dubit. ALECSANDRI, T. 912.

DUBI, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBI, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

dubi [At: DEX / Pzi: ~besc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.

DUBI, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.

A DUBI ~esc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].

dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dubi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, 3 sg. dubește, imperf. 1 dubeam; conj. prez. 1 sg. să dubesc, 3 să dubească

dubi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, imperf. 3 sg. dubea; conj. prez. 3 să dubească

dubi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, imperf. 3 sg. dubea; conj. prez. 3 sg. și pl. dubească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUBIT s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.

DUBIT adj. v. argăsit, tăbăcit.

dubit s. v. ARGĂSEALĂ. ARGĂSIRE. TĂBĂCEALĂ. TĂBĂCIRE. TĂBĂCIT.

dubit adj. v. ARGĂSIT. TĂBĂCIT.

DUBI vb. v. argăsi, tăbăci.

dubi vb. v. ARGĂSI. TĂBĂCI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dubi (dubesc, dubit), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dubit, -ă, dubiți, -te, adj. – (reg.) 1. Argăsit. 2. Lovit, zdrobit. – Din dubit (MDA).

dubi, dubesc, (dubdi), vb. tranz. – (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR, 1956: 531). 2. A vopsi (Maram. din dreapta Tisei). 3. (refl.) A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) < dub „stejar”, substanța utilizată pentru argăsit se procură din scoarța stejarului (Șăineanu, Scriban).

dubi, dubesc, (dubdi), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dubit, -ă, dubiți, -te adj. arestat, închis.

dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.

Intrare: dubit (adj.)
dubit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubit
  • dubitul
  • dubitu‑
  • dubită
  • dubita
plural
  • dubiți
  • dubiții
  • dubite
  • dubitele
genitiv-dativ singular
  • dubit
  • dubitului
  • dubite
  • dubitei
plural
  • dubiți
  • dubiților
  • dubite
  • dubitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: dubit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubit
  • dubitul
  • dubitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • dubit
  • dubitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: dubi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dubi
  • dubire
  • dubit
  • dubitu‑
  • dubind
  • dubindu‑
 singular plural
  • dubește
  • dubiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dubesc
 (să)
  • dubesc
  • dubeam
  • dubii
  • dubisem
a II-a (tu)
  • dubești
 (să)
  • dubești
  • dubeai
  • dubiși
  • dubiseși
a III-a (el, ea)
  • dubește
 (să)
  • dubească
  • dubea
  • dubi
  • dubise
plural I (noi)
  • dubim
 (să)
  • dubim
  • dubeam
  • dubirăm
  • dubiserăm
  • dubisem
a II-a (voi)
  • dubiți
 (să)
  • dubiți
  • dubeați
  • dubirăți
  • dubiserăți
  • dubiseți
a III-a (ei, ele)
  • dubesc
 (să)
  • dubească
  • dubeau
  • dubiră
  • dubiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dubit, dubităadjectiv

regional
  • 1. Despre piei: argăsit, tăbăcit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: argăsit tăbăcit
  • 2. Despre in, cânepă etc.: destrămat, muiat, topit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: destrămat muiat topit
    • format_quote Cânepă dubită. DLRLC
    • 2.1. Cojit, jupuit. DLRLC
      sinonime: cojit jupuit
      • format_quote Frunză verde lemn dubit. ALECSANDRI, T. 912. DLRLC
etimologie:
  • vezi dubi DEX '98 DEX '09

dubitsubstantiv neutru

dubi, dubescverb

regional
  • 1. tranzitiv Argăsi, tăbăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: argăsi tăbăci
    • 1.1. figurat Bate. DLRLC
      sinonime: bate
      • format_quote Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. DLRLC
    • chat_bubble A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: destrăma dospi muia topi
    • format_quote Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.