muiat², ~ă [At: LB / V: (reg) moi~ / Pl: ~ați, ~e / E: muia] 1 a Care s-a umezit, care s-a udat prin introducerea într-un lichid. 2 a Care a devenit moale¹ (1) prin îmbibare cu un lichid. 3 a Care este lipsit de duritate. 4 smp (Reg; îf muieți) Bucăți de pâine tăiate în cuburi mici, care se moaie (1), în lapte, ceai, supă etc. 5 a Cu hainele îmbibate cu apă Si: plouat, udat. 6 a (D. materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. 7 a (Fig) Lipsit de vigoare, de energie Si: moleșit (1), vlăguit. 8 a (Fig) Abătut. 9 a (D. glas, vorbire) Cu intensitate scăzută Si: domolit, încet, potolit. 10 a (D. țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) întrețesut cu fire de aur. 11 a (Pex; d. oameni) Îmbrăcat cu haine din țesături cu fire de aur. 12 a (Pgn; d. oameni) Îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. 13 a (Fon; d. consoane) Palatalizat.

MUIAT², -Ă, muiați, -te, adj. 1. (În concurență cu înmuiat) Introdus într-un lichid, îmbibat (cu apă sau cu alt lichid). (Cu pronunțare regională) Ia, întreabă că muieți-s posmagii? CREANGĂ, P. 331. ◊ (Despre ochi) Agapița mea a să fie cocoană mare, zicea ea cu ochii muiați în lacrimi de bucurie. NEGRUZZI, S. I 72. 2. Fig. (Despre oameni) îmbrăcat în..., împodobit cu... S-au dat de părete ușile, și toți ofițerii cei mari, muiați din cap pînă-n picioare numa-n mătăsuri și-n fireturi, au intrat. CARAGIALE, O. III 70. Văzu..o jună fată muiată într-o haină albă. EMINESCU, N. 46. Ei stau în linii drepte și armele prezentă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, P. III 336. 3. Fig. (Despre oameni) Moleșit, lipsit de vlagă, stors de puteri, fără energie. Noul sultan era un prinț crud, afemeiat și muiat de tot prin plăcerile care îl făcură să piarză înfocarea ce avea. BĂLCESCU, O. II 63. ♦ Abătut, descurajat. Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II 258. 4. (Despre glas sau vorbire; rar) Care abia se aude. domol, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV 203. 5. (În expr.) Consoană muiată = consoană cu timbru palatal obținut prin extensiunea zonei de contact dintre limbă și palat. În pluralul «scumpi» se rostește un «p» muiat.

muiat a. îmbrăcat: muiați numa în mătăsuri și fireturi CAR.

moiat, ~ă a vz muiat²

MUIAT adj. 1. v. scăldat. 2. v. moleșit. 3. v. palatalizat.

muiat, -ă adj. I 1 (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, ud, udat², umezit², <pop.> întins³. Rufele muiate se spală mai ușor. 2 (despre pâine, mămăligă, pesmeți etc.) înmuiat, muiat, <pop.> întins³. Îi plac pesmeții muiați. 3 (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) înmuiat, plin, scăldat². Are ochii muiați de lacrimi. II 1 (despre zăpadă) fleșcăit, <reg.> moiștit. 2 (ind. text.; despre plante textile) descompus, topit², <reg.> dubit², murat². Cânepa muiată urmează să fie prelucrată. 3 (fon.; în opoz. cu „dur”; despre consoane) moale, palatalizat. În graiurile nordice se vorbește cu labialele muiate. III 1 (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) moleșit, toropit, vlăguit, <pop.> fleoș, <înv. și reg.> bătogit, <fig.> amorțit, blegit, înmuiat, <fig.; pop. și fam.> fleșcăit, turtit. Se simte muiat din cauza caniculei. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin², mic, moale, molatic, molcom, potolit², scăzut, slab, stins², tainic, ușor², <astăzi rar> scoborât, <înv. și reg.> linicel, <înv.> tăinicit, <fig.> leșinat², plăpând, somnoros, <fig.; rar> confuz, înecat, <fig.; înv. și pop.> slăbănogit, sleit², <fig.; fam.> slăbănog. Vorbește cu vocea muiată. De departe se aude freamătul muiat al pădurii. IV fig. (despre oameni) 1 afectat¹, emoționat, impresionat, înduioșat, tulburat, <fig.> atins, înmuiat, mișcat, tușat. Muiată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 abătut, afectat¹, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, <fig.> acru, cătrănit², cernit², fiert², îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, neguros, opărit, otrăvit², pâclos, pleoștit, plouat², rănit², ulcerat, <fig..; fam.> avariat, dezumflat², rebegit, tuflit, <fig.; reg.> mosorât, negurat, <fig.; înv.> ofilit. Muiat după vestea primită, s-a închis în sine.

MUIAT adj. 1. înmuiat, plin, scăldat. (Cu ochii ~ de lacrimi.) 2. moleșit, vlăguit. (Om ~.) 3. (FON.) moale, palatalizat. (Consoană ~.)

MUIAT², -Ă adj. 1. Care s-a umezit, s-a udat prin introducerea într-un lichid; care a devenit moale¹ (I 1) (prin îmbibare cu un lichid); care este lipsit de duritate. Cf. m u i a (1). Cf. LB, POLIZU. Întreabă că muieți-s posmagii. CREANGĂ, P. 331. ♦ (Substantivat, pl.; regional; în forma muieți) Bucăți de pîine tăiate în formă de cuburi mici, care se moaie (1) în lapte, ceai, supă etc. Soacra mică ducea tinerilor luni de dimineață, . . tăieței cu lapte or muieți cu lapte, pe care îi mînca ginerele cu mireasa. PITIȘ, ȘCH. 155, cf. DR. VI, 240. A doua zi dă nuntă, ducea plocon o găină friptă dă la mama ńiresii, un zupar cu muieți cu yin [= vin] urez cu lapte. GR. S. V, 35. 2. Cu hainele ude, îmbibate cu apă; ud plouat. Cf. m u i a (2). M-am covrigit în clopotniță cu dinții clănțănind și muiat pînă la piele. EMINESCU, G. P. 42. 3. (Despre materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. Cf. m u i a (3). Făină de mălai moietă, la pui. ALR II 4 106/64, cf. 4 106/105, 279, 310. 4. Lipsit de vigoare, de vlagă, de energie, m o l e ș i t (1), v l ă g u i t; p. e x t. a b ă t u t, d e s c u r a j a t. Cf. m u i a (6). Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II, 258. ♦ (Despre glas, vorbire) Cu intensitate scăzută, domolit, potolit, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV, 203. 5. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte; de obicei urmat de determinările „ fir”, „în aur” etc.) Întrețesut cu fire de aur ; p. e x t. (despre oameni) îmbrăcat cu haine din astfel de țesături; p. g e n e r. îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. Ciocoiul se arătă mulțimei îmbrăcat în haine arnăuțești muiate în fir. FILIMON, O. I, 161. Era marele armaș cu haine muiate în fir. id. ib. 303. Ei stau în linii drepte și armele prezintă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, POEZII, 336. Văzui pin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă. EMINESCU, G. P. 24. O mîndrețe de arnăuti muiat numa-n fireturi de sus pînă jos. CARAGIALE, O. II, 239, cf. 266. Haine muiate numai în fir. ISPIRESCU, M. V. 15. Cînd se deșteptară. se văzură muiați numai în aur. id. L. 10 Ofițeri muiați în fir. MACEDONSKI, O. I, 72. țesătură de brocart muiată-n fir. id. ib. 163. Căscam gura la ofițerii muiați în aur. BRĂESCU, A. 102. Mai văzusem altădată un ofițer turc în mare tinută, muiat tot în fir de aur. BART, S. M. 46. 6. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. Cf. m u i a (8). Consoanele muiate sînt consoanele a căror articulație palatală s-a accentuat, printr-o extensiune a presiunii mușchiului lingual pe bolta palatului. scl 1955, 202, cf. ib. 1956. Limba română distinge consoane dure muiate (ca și rusa). GRAUR, I. L. 68, cf. 52. Sunetele muiate iau naștere printr-un efort articulator. FD I, 45. ◊ (Adverbial) Sint însă graiuri în care „ș” și „j” se pronunță muiat. IORDAN, L. R. 217. - Pl.: muiați, -te.- Și: (regional) moiat, -ă adj. – V. muia.