DREPTATE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

dreptate sf [At: COD. VOR. 63/11 / V: (îrg) der~, dereptăta~, dir~, dreap~ / Pl: ~tăți / E: drept + -(ăt)ate] 1 Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile Si: echitate. 2 Justiție. 3 Act de justiție Si: (îvr) dreptăție (3). 4-5 Caracterul a ceea ce este echitabil sau adevărat Si: (îvr) dreptăție (4-5). 6 Ideal de conduită Si: (îvr) dreptăție (6). 7 Corespondență a faptelor cu principiile morale Si: (îvr) dreptăție (7). 8 (Îlav) Cu (sau după, în sau, înv, den, îrg, p(r)e) ~ Pe drept cuvânt. 9 (Îal) Legal. 10 (Îal) Cum se cuvine. 11 (Îal) Adevărat. 12 (Îal) Echitabil. 13 (Îlav) Fără ~ În mod nedrept. 14 (Îal) Ilegal. 15 (Îal) Neadevărat. 16 (Îal) Inechitabil. 17 (Îlav) Peste ~ Mai mult decât se cuvine. 18 (Îlav) Pe bună ~ Pe drept cuvânt. 19 (Îal) În mod întemeiat. 20 (Îe) A face (sau a da) cuiva ~ sau, înv, a alege cuiva ~a A judeca favorabil pe cineva. 21 (Îae) A repara o nedreptate făcută cuiva. 22 (Îae) A recunoaște că ceea ce spune sau face cineva este just, întemeiat. 23 (Îae) A recunoaște cuiva calitățile. 24 Judecată oficială a oamenilor legii Si: (îvr) dreptăție (8). 25 (Șîs ~ divină) Apreciere a faptelor oamenilor, atribuită divinității. 26 (Îs) ~a leului Nedreptate făcută de cei puternici celor slabi. 27 (Bis; înv) Poruncă dumnezeiască Si: (îvr) dreptăție (9). 28 Lege. 29 (Bis) Credință. 30 Devotament. 31 Integritate morală. 32 Adevăr. 33 Corespondență a unor afirmații cu realitatea. 34 (Îlav) Cu sau (înv) p(r)e) ori în ~ Conform adevărului. 35 (Îal) Într-adevăr. 36 (Îal) Cu temei. 37 Cauză dreaptă a cuiva Si: (îvr) dreptăție (15). 38 Pretenție întemeiată Si: (îvr) dreptăție (16). 39 (Pop; îe) A-i ieși (cuiva) ~tățile A i se face (cuiva) dreptate. 40 (Înv; mpl) Privilegiu. 41 (Înv) Dovadă. 42 (Înv) Justificare. 43 (Înv) Motiv. 44 (Înv; îe) A avea ~ A avea dovezi. 45 (Înv; îae) A avea o justificare acceptabilă. 46 (Înv; îae) A avea motive de a face ceva. 47 (Înv; ccr; lpl) Acte justificative. 48 (Înv; arg) Poliție. 49 (Înv; arg) Vamă. 50 (Pop) Judecată.

DREPTATE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătate (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate).

DREPTATE, (3, 4) dreptăți, s. f. 1. Principiu care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să se respecte drepturile fiecăruia; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a-i acorda ceea ce i se cuvine în mod legitim. Act de dreptate. Simțul dreptății. ▭ Și inima noastră Sub arme cînd bate, E tot pentru pace Și pentru dreptate. BANUȘ, B. 66. S-au ridicat cu toții pentru dreptate. PAS, Z. I 193. Nici sabia, nici mărirea nu prețuiesc cît dreptatea. SADOVEANU, D. P. 22. Care s-a întors de la ușa mea fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = pe drept, după lege, cum se cuvine, în mod just, echitabil. [Bacii] își vor împărți cu dreptate mana pămîntului. CAMILAR, T. 43. Neamurile mele au plătit totdeauna cu dreptate. Au plătit nu numai cu bani și rod; au plătit cu sînge. SADOVEANU, Z. C. 234. Pe bună dreptate = cu drept cuvînt, în mod întemeiat. Pe bună dreptate s-a așteptat să fie răsplătit. ▭ Pe bună dreptate ar mai avea de luat, iar nu de dat. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A face dreptate (cuiva) = a repara o nedreptate (făcută cuiva), a face un act de justiție; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. Partidul a venit să le facă și lor dreptate. VINTILĂ, O. 27. Ți se va face și ție dreptate... deplină dreptate. CAMIL PETRESCU, T. III 39. Bată-vă crucea ciocoi, De-aș mai scăpa de la voi, Să mă trag la codru iară Și să fac dreptate-n țară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. Grigoriță are dreptate și s-a gîndit bine, a început cuvînt ascuțit gospodina. SADOVEANU, N. F. 39. Pentru celelalte interese nu-ți prea bați capul, și ai dreptate. NEGRUZZI, S. I 63. A da (sau a găsi) dreptate (cuiva) = a) a recunoaște că ceea ce spune sau face cineva este întemeiat, îndreptățit, just. Nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. El se întrista, dar totdauna le da și dreptate. MACEDONSKI, O. III 51; b) (popular) a face dreptate (cuiva). Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula Mina dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. ♦ Stabilire a justiției; judecată. Ziua dreptății se apropie... toate popoarele s-au mișcat... căci furtuna mîntuirei au început. RUSSO, S. 148. 2. (Numai în locuțiunea) Cu dreptate = (loc. adv.) cu devotament, cu cinste; (loc. adj.) devotat, fidel, cinstit. Nu putea pune pan-Valerie pe de altă parte nemți să prindă ori să prade solul, – cunoscînd noi prea bine pe pan-Valerie ca un șleahtic cu credință și dreptate. SADOVEANU, Z. C. 83. Și dacă-i apuca o dată a te deprinde cu mine, știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta, căci așa sînt eu în feliul mieu, știu una și bună: să-mi slujesc stăpînul cu dreptate. CREANGĂ, P. 203. Te-am iubit cu dreptate, M-ai lăsat cu strîmbătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 262. 3. (La pl.) Drepturi³ (3). Buciumă-n mine toate răscoalele țării! Toate obidele răzvrătite, Toate dreptățile jecmănite. DEȘLIU, G. 23. Vecinii, îndeobște colonizați, aveau scutirile și dreptățile lor. EMINESCU, N. 154. ◊ (La sg., învechit, în expr.) A avea dreptate să... = a avea dreptul să facă ceva, v. drept³ (3). Fieștecare moldovan are dreptate să călătorească unde-i place? KOGĂLNICEANU, S. 190. 4. (La pl.; regional) Acte justificative. Eu îs doftor, și anume care vindecă coarnele de la oameni, vin la înălțatul împărat să-i arăt dreptățile. RETEGANUL, P. II 78. N-avuși măcar un frate... Să îmble cu cărțile, Să-ți scoață dreptățile. ALECSANDRI, P. P. 238.

DREPTATE ~ăți f. 1) Principiu moral și juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a îndreptăți. Pe bună ~ în mod întemeiat; pe drept cuvânt. A avea ~ a fi întemeiat în ceea ce (se) spune sau în ceea ce (se) face. 2) la pl. Drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptății] /drept + suf. ~ate

dreptate f. 1. însușirea lucrului drept, justiție: a împărți dreptatea: 2. cuvânt, temeiu: ai dreptate. [Noțiunea de justiție se rapoartă la cea de rectitudine (cf., din contra, strâmbătate)].

dreptáte f. Justiție: a cere, a da dreptate. A avea dreptate, a fi așa cum zicĭ tu. Aĭ dreptate, bine zicĭ, în adevăr!

dereptate sf vz dreptate

dereptătate sf vz dreptate

derepție sf vz dreptate

direptate sf vz dreptate

dreaptate sf vz dreptate

dreptate s. f., g.-d. art. dreptății; pl. dreptăți

dreptate s. f., g.-d. art. dreptății; pl. dreptăți

dreptate s. f., g.-d. art. dreptății; pl. dreptăți

DREPTATE s. 1. echitate, justiție, (înv.) lege. (Luptă în numele dreptății.) 2. v. justețe.

DREPTATE s. v. acțiune, cauză, judecată, proces.

DREPTATE s. 1. echitate, justiție, (înv.) lege. (A restabilit ~ cuiva.) 2. justețe, temeinicie, (înv.) rezon. (~ cauzei sale.)

dreptate s. v. ACȚIUNE. CAUZĂ. JUDECATĂ. PROCES.

Dreptate ≠ nedreptate, neechitate

DREPTATE. Subst. Dreptate, justețe, echitate, adevăr, egalitate. Imparțialitate, obiectivitate, nepărtinire (pop.), justiție. Probitate (livr.), cinste, onestitate, corectitudine, cumsecădenie, franchețe, integritate. Moralitate, morală, virtute, onoare. Simțul dreptății. Inimă dreaptă, om drept. Adj. Drept, just, echitabil. Obiectiv, imparțial, nepărtinitor (pop.). Cinstit, integru, cumsecade, onest, franc, corect, îndreptat (rar), prob (livr.), curat (fig.), nepătat (fig.). Moral, virtuos, cu simțul dreptății. Vb. A fi drept, a fi imparțial. A avea dreptate, a avea drept. A face cuiva dreptate, a face un act de dreptate, a împărți dreptate, a face parte dreaptă, a judeca drept. A da dreptate (cuiva), a da drept (cuiva), a ține balanța dreaptă, a împărți ceva frățește. Adv. (În mod) drept, just, echitabil. Cu dreptate, fără părtinire. V. adevăr, cinste, lege, moralitate, omenie, principialitate, sinceritate.

DREPTATE subst. 1. – fam., act. (Viciu; – frecv. în orașul Gherla, (com. de Cristureanu); 2. – Luca, scris și Derepiate sau Direptate (Dm; C Ștef; 16 A I 273; 17 A I 211); Direptate este un neam dovedit documentar cu patru generații 1430-1550 (G Roș 58 nr. 1).

DREPTATEA, cotidian al Partidului Național Țărănesc. Apare la București (1927-1938, 1944-1947). Directori: Virgil Madgearu, Constantin Gongopol, Mihai Ralea, Ion Livianu, N. Carandino. Printre colaboratori: I. Vinea, Sergiu Dan, P. Pandrea, P. Zarifopol, P. Andrei, Ș. Cioculescu, Vl. Streinu. În 1990 a reapărut ca organ al P.N.Ț.-C.D. cu întreruperi și cu o periodicitate diferită.

FIAT IUSTITIA, PEREAT MUNDUS! (lat.) să se facă dreptate (chiar de-ar fi) să piară lumea! – Quintus Mucius Scaevola. Legea trebuie aplicată în orice condiții, dreptatea trebuie instaurată cu orice preț.

LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE (fr.) dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună – La Fontaine, „Le Loup et l’agneau”.

LES ABSENTS ONT TOUJOURS TORT (fr.) cei absenți nu au niciodată dreptate – Interesele celor care nu sunt de față sunt sacrificate.

Fiat iustitia, pereat mundus (lat. „Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea”), adică principiul de dreptate trebuie să fie mai scump chiar decît lumea și pămîntul. Manlius, autorul unei cărți apărute în 1563 Loci communes (Locuri comune), afirmă că aceasta ar fi fost deviza împăratului Ferdinand I (fratele mai mic al lui Carol Quintul), care a domnit între anii 1558-1564 și suna astfel: Fiat iustitia et pereat mundus. Fraza o găsim și în Seneca, dar sub altă formă: Fiat iustitia, ruat coelum (să se facă dreptate, prăbușească-se și cerul), formă astăzi nemaiuzitată. Seneca povestește că pretorul Piso condamnase pe un cetățean pentru omor, dar în momentul cînd osînditul fu adus în piață spre a fi executat, își făcu apariția omul pe care toți îl credeau asasinat. Centurionul suspendă execuția și trimise la Piso să i se explice cazul. Concluzia? Piso i-a condamnat pe toți trei la moarte: pe primul fiindcă exista deja o sentință capitală pronunțată împotriva lui, pe centurion pentru că n-a executat ordinul, iar pe presupusa victimă, fiindcă a fost cauza morții a doi oameni nevinovați. Și dînd această triplă sentință, care a făcut să se nască zicala mai puțin cunoscută „dreptate à la Piso”, ar fi exclamat: Fiat iustitia, ruat coelum! H. Heine în Testament politic scrie: „Și binecuvîntat fie băcanul care într-o bună zi va răsuci, din poeziile mele, cornete în care va pune calea sau tabac pentru bătrîne care, în nedreapta noastră lume de azi, au trebuit poate să se lipsească de asemenea plăceri – fiat iustitia, pereat mundus”. IST.

Iupiter, te mînii, atunci n-ai dreptate! – Expresia ar fi varianta unei fraze cu înțeles similar, aparținind satiricului grec Lucian; sau o dezvoltare a lui „Iupiter pluvius, Iupiter tonans” (Iupiter dătătorul de ploi, Iupiter tunătorul), expresie a lui Aristotel tradusă în latină (De mundo, 7). Plutarh face o aluzie în Viețile paralele (Despre Marcellus, cap. XII), unde povestește că Marcellus „a fost ales consul cu unanimitatea voturilor, dar deoarece chiar atunci zeul a tunat (e vorba de Iupiter care avea atributul de Tonans, tunătorul), preoții n-au socotit semnalul prielnic”. Înțelesul locuțiunii este că cine-i sigur pe dreptatea sa, pe adevărul ce-l susține, acela nu recurge la violențe, nu înlocuiește argumentele prin invective, nu tună și fulgeră ca Iupiter. Expresia e frecvent întîlnită în literatura rusă: Turgheniev (Rudin), Cehov (Plictisul vieții), Dostoevski (Frații Karamazov) etc. LIT.

La raison du plus fort est toujours la meilleure (fr. „Dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună”) – E primul vers din celebra fabulă Le loup et l’agneau (Lupul și mielul) de La Fontaine (cartea I, fab. 10). Lupul reproșează mielului că, de un an de zile, îi tulbură apa rîului, din care bea și el. Mielul se dezvinovățește, arătînd că pe vremea aceea nici nu era născut, Lupul flămînd nu ia însă în considerație nici un argument, înșfacă mielul, îl duce în pădure și-l devorează. Morala fabulei a ajuns un proverb foarte răspîndit. Atît de răspîndit, încît eroii lui La Fontaine n-ar trebui să caute prea mult în lumea oamenilor spre a găsi echivalente ca: La force prime le droit – Forța primează dreptul, sau Faustrecht – Dreptul pumnului (vezi), sau Macht geht vor Recht (vezi). LIT.

Les absents ont toujours tort (fr. „Cei absenți n-au niciodată dreptate”) – Zicală franceză, susține că interesele celor care nu-s de față (la o dezbatere, la un proces, la o împărțeală etc.) sînt de obicei sacrificate. Se aplică deci atunci cînd acuzații, împricinații, criticații sînt absenți și nu se pot apăra. În comedia Cristian și Margareta, autorii francezi Edouard Fournier și Pol Mercier consideră că: c’est en amour surtout que les absents ont tort (Mai ales în dragoste cei absenți sînt nedreptățiți)! FOL.

Rezon! – exclamație mereu repetată de ipistatul Nae Ipingescu, personaj din comedia O noapte furtunoasă de Caragiale (act. I, sc. 1, act. II, sc, 4 etc.). Cuvîntul, de origine franceză, înseamnă: „așa e, ai dreptate!” și e folosit de obicei în glumă, în ironie, cu nuanța lui caragialească. LIT.

Summum ius, summa iniuria (lat. „Dreptate extremă, nedreptate extremă”) – adagiu latin, citat de Cicero în De officiis (I, X, 33). El se referă la aplicarea prea riguroasă a legilor, care duce uneori la excese și inechitate. – „Vai, mamă, interveni Paul, dacă ai face una ca asta ar însemna să ne jignești pe toți. Summum ius, summa iniuria – domnule, se adresă apoi lui Solonet” (Balzac, în Contractul de căsătorie). LIT.