DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom’le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don’, dom’] – Lat. dom(i)nus.

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.

DOMNIE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie.

DUMNEASA pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

domia-sa ppl vz dumneasa

domn sm [At: COD. VOR. 39/4 / P și: (pfm) dom’, don’ / Pl: ~i / E: ml dom(i)nus] 1 Persoană care are autoritate asupra altora Si: stăpân. 2 Persoană care guvernează un oraș, o provincie, o țară Si: stăpânitor, (înv) biruitor (3), (îvr) despuitor (1), oblăduitor, ocârmuitor, voievod, vodă, principe, prinț, domnitor. 3 (Înv; îe) Schimbarea ~ilor, bucuria nebunilor Exprimă bucuria poporului la fiecare nouă domnie, care provenea din speranța că traiul va fi mai bun. 4 (Pop; îs) ~ de rouă Personaj fantastic din basme și legende. 5 (Fig; pex) Persoană mândră, cu pretenții mari. 6 (Îf) Domnul Dumnezeu. 7 (Îf) Domnul Isus Cristos. 8 (La vocativ) Invocație impersonală care exprimă mirare, amărăciune etc. Doamne, ce greu a fost! 9 (Pfm; îe) Vezi ~ sau, înv, au ~ Vorba vine. 10 (Pfm; îe) A da (sau a lăsa) pe cineva în plata ~ului A-l lăsa să facă ce vrea. 11 (Înv) Boier (1-2). 12 (Înv) Înalt funcționar. 13 (Înv; Trs; îs) ~ de steag Comandant de batalion. 14 (Îvr; Mar; îs) ~ii pământului Ofițeri. 15 (Îvp) Orășean. 16 Termen politicos de adresare pentru un bărbat. 17 Bărbat (1-2). 18 Soț. 19 Învățător. 20 Profesor.

domneai sale ppl vz dumneasa

domni [At: BIBLIA (1688), 7/26 / Pzi: ~nesc / E: domn] 1-2 vit A conduce un principat, o țară, o împărăție. 3-4 vrt A (se) face domn. 5 vr A se purta ca un domn. 6 vi (Fig) A duce o viață fără obligații și lipsuri. 7 vr (Îvp) A îmbrăca haine de orașean. 8 vt (Construit cu pp „pre”, „spre”, „în”, „peste” sau, înv, cu dativul) A stăpâni. 9 vt A poseda. 10 vt(a) (Fig; d. clădiri, înălțimi; construit cu pp „pe”, „peste”) A domina. 11 vi (D. fenomene sau stări sufletești, fizice etc.) A dăinui.

domnia sa ppl vz dumneasa

domnie sf [At: PSALT. HUR., cf PSALT. 34/20 / Pl: ~ii / E: domn + -ie] 1 (Lpl; înv; în textele religioase) Cete de îngeri. 2 (Îvr) Slavă. 3 Autoritate politică și juridică a domnului (2). 4 Demnitatea de domn (2). 5 Timpul cât un domn (2) se afla la conducerea țării. 6 (Înv) Regiune sau populație stăpânită de un domn (2). 7 Guvernare. 8 (Îvp; șîs scaun de ~) Reședință domnească. 9 (Înv; îlv) A fi în ~ A domni (1). 10 (Înv) Tezaur domnesc. 11 (Îvp) Persoana domnitorului. 12 (Cu valoare de pronume al majestății; îf Domnia ta) Măria-ta. 13 (Înv) Familie domnitoare. 14 (Înv; îlav) Pe ~ (sau ~ii) Ca un boier. 15 (Înv) Drept de proprietate. 16 (Înv) Dregătorie. 17 (Reg; prt) Râie. 18 Dominare. 19 (Formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Domnia ta.

domnii sale ppl vz dumneasa

dumneasa ppl [At: (a. 1591) GCR I, 38/27 / V: domnia sa, (înv) domneai sale^[1], domnii sale, domnilor sale, dumilor sale / G-D: ~misale, (S: d-sale) / E: Domnia + sa] 1 (Înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boierești) Arată reverența. 2 (Înv) Pronume de politețe pentru persoana a treia. corectat(ă)

REX REGNAT, SED NON GUBERNAT (lat.) = Regele domnește, nu guvernează.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom’le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don’, dom’] – Lat. dom(i)nus.

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.

DOMNIE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria-ta. – Domn + suf. -ie.

DUMNEASA pron. pers. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

DOMN, domni, s. m. 1. (Folosit azi mai rar) Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui sau titlului unui bărbat căruia i se adresează sau despre care vorbește cineva. V. jupîn. Băiatul domnului notar a spart un geam. BENIUC, V. 37. Domnule dr. Codrescu, dă-mi voie să te recomand verei mele. IBRĂILEANU, A. 135. Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat. ALEXANDRESCU, P. 156. ♦ (În limbajul elevilor, azi ieșit din uz) Termen de adresare către profesor sau învățător. Domnule! Otopeanu nu mă lasă-n pace. CARAGIALE, O. II 65. ♦ Termen cu care, în trecut, personalul de serviciu denumea pe stăpînul casei, sau cu care i se adresa; capul familiei. În sfîrșit, un fecior vine să deschidă... Domnu-i acasă? – Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară. CARAGIALE, O. II 272. ♦ (Familiar, uneori ironic; la vocativ) Termen general de adresare; frate, nene, omule. Dar nu e arestat, domnule, pricepe! POPA, V. 205. Ei! domnule, cîte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! CARAGIALE, O. I 95. 2. Persoană care are posibilitatea, autoritatea, libertatea de a face ceva, de a dispune; stăpîn. Sînt cioban și-s domn pe munca mea. CAMILAR, T. 101. Aș putea pretinde că sînt mai mult decît liber. Mă pot socoti domn. SADOVEANU, P. M. 15. Azi muncim cu inimi pline Că poporu-i domn pe sine. TOMA, C. V. 486. Fiecare e domn în casa lui. 3. (În perioada feudală din istoria țărilor romînești) Titlu purtat de principii Munteniei și Moldovei; voievod, domnitor, prinț; (în regimul burghezo-moșieresc) titlu emfatic dat regelui. Între foile ceaslovului se află hîrtia domnului de la Moldova... Păzește-o și nu te încrede în domni. CAMILAR, T. 62. Bătrînul prim-ministru se înfățișă într-o zi domnului, cu figură plouată. PAS, L. I 245. Să mă-mpiedec de-un moșneag? – De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ (Metaforic) Dar noaptea se trezește și ține judecată Și-n negru-mbracă toate al nopții palid domn. EMINESCU, O. I 96. Niciodată mîndrul vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei, ce un veac întreg trăiește, De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, P. 138. 4. (În trecut) Funcționar, slujbaș (înalt). Un domn mare sosise din partea împărăției și urca pe Vișeu, în trăsură strălucită, trasă de opt cai albi. CAMILAR, T. 43. Alături... un burlac, Un domn serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. TOPÎRCEANU, B. 62. Pentru mîndra care-mi place Nici părinții n-au ce-mi face, Nici judele satului, Nici chiar domnii sfatului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ♦ (Transilv., Mold.) Tîrgoveț, orășean. Mîndra cu șurț de carton Ar fi bună dup-un domn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. 5. Persoană bogată care își întemeia poziția pe exploatarea maselor muncitoare. V. boier, nobil. Înainte vreme mergeau la școli numai domnii. DAVIDOGLU, M. 13. Cînd domnii vin și ieu Tot, tot ce ai, sînt dînșii care pun pe om la greu. COȘBUC, P. II 186. [Ștefan Iojica] ajunse într-o așa poziție înaltă, încît cei mai mari domni ai Transilvaniei priveau ca o mare fericire d-a merita, cu multă închinăciune și jertfire, favorul și creditul său. BĂLCESCU, O. II 179. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. 6. (În opoziție cu doamnă) Bărbat. Pe ceardacuri, la drum, domnii stau în cămeșă. IBRĂILEANU, A. 143. 7. (Întrebuințat mai ales în forma de vocativ doamne) Dumnezeu, Iisus Hristos. Nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. Am socotit că ții să umbli ca domnul nostru Hristos pe asinul său. SADOVEANU, Z. C. 21. Trăsnește-l, doamne. CAMIL PETRESCU, T. I 441. ♦ (La vocativ, cu sensul religios atenuat sau pierdut) Invocație, exclamație exprimînd mirare, amărăciune, surpriză, uimire. Dar multe, doamne, l-au bătut – I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. O, doamne, da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! CREANGĂ, P. 9. Doamne sfinte! strigă tînărul cunoscînd-o. NEGRUZZI, S. I 22. Rău-i, doamne, rău-i zău, Cînd nu-i vin la făgădău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. ◊ (În urări și exclamații) Doamne, dumnezeule! Doamne ajută! Doamne iartă-mă! Slavă domnului! etc. ◊ Expr. Vezi doamne = chipurile. Dragă doamne v. drag. Drăgăliță doamne v. drăgăliță. Dă, doamne (bine)! v. bine. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau în mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace. ◊ (Împreună cu alt vocativ) Doamne, stăpîne, nu știi cît mă simțesc de ușor. CREANGĂ, P. 205. Doamne, cumătre, doamne, zice capra suspinînd. id. ib. 31. – Forme gramaticale: voc. domnule și (7) doamne. - Nom., voc. și: (1) domnu (PAS, Z. I 19, SADOVEANU, B. 236), (1) don’ (DUMITRIU, B. F. 78), (1) dom’ (CAMILAR, N. I 445, CARAGIALE, N. S. 65); voc. și: (1) dom’le (CARAGIALE, O. II 50).

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi domn (3), a stăpîni ca domn. Spirit rătăcit este el însuși, Carol I, care de douăzeci și doi de ani, de cînd domnește în Țara Romînească, nu a gîndit decît să se îmbogățească, și pentru aceasta a dat mînă slobodă clasei stăpînitoare ca să sărăcească poporul. LIT. ANTIMONARHICĂ 138. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. [Domnul] zicînd că domnește din mila lui dumnezeu, se unea și el cu boierii de jefuia și tiraniza și robea pe bietul popor. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ Fig. (Despre fenomene, aspecte sufletești sau fizice, adesea despre noțiuni abstracte) A fi stăpînitor, a stăpîni. O mare pace domnește în mijlocul acestei lumi. BOGZA, C. O. 243. Anarhia domnea în toate, și lesnirea de a da cu pistolul în oameni devenise la modă, astfel că, ucisul fiind totdeauna presupus că s-ar fi împușcat la vînătoare, ucigașul rămînea nepedepsit. GHICA, S. A. 67. Liniștea domnea pretutindeni. NEGRUZZI, S. I 57. 2. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A avea o poziție dominantă, a domina (2). Castelul în ruine domnește peste vale. MACEDONSKI, O. I 23. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat, Domnește mînăstirea. ALEXANDRESCU, P. 148.

DOMNIE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3), stăpînire exercitată de un domn; (mai rar) demnitatea de domn. Cei care au scăpat... au chemat de la ținutul Cîrligăturii și de la scaunul domniei ajutor. SADOVEANU, Z. C. 12. În principele Azo e totul pămîntesc, Astfel precum în lume îi este și domnia! MACEDONSKI, O. I 248. Toți... îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestii țări. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ Timpul cît stăpînește sau a stăpînit un domn; guvernare. Erau totuși în juru-i oameni care-i dovediseră credință în două domnii. SADOVEANU, Z. C. 88. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă. EMINESCU, N. 49. ♦ (Rar) Regiune (ținut, țară, împărăție) stăpînită de un domn. De-ar fi mulți ca dînsul în domnia mea, puțină lipsă ar duce țara la nevoi. CREANGĂ, A. 20. 2. Dominație, stăpînire, putere. Boierii de după 1821... au cerut să plece fanarioții, ca să ia ei domnia. IBRĂILEANU, SP. CR. 75. ◊ Fig. Departe în stînga, dincolo de sihlă, nu mai viețuiește om. Acolo au domnia lor fiarele. SADOVEANU, N. P. 164. Ce frumoasă, ce măreață va fi ziua biruinței, Ziua cînd stăpînă fi-va pe pămînt domnia minții. BELDICEANU, P. 125. 3. (Urmat de un adjectiv posesiv de pers. 2 și 3 sg. sau pl., formează locuțiuni pronominale învechite – domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastră, domnia-lor, - cu valoare de pronume de reverență. V. dumneata, dumnealui, dumneasa, dumneavoastră, dumnealor) Cumpăniți domniile-voastre cum poate fi plătită asemenea faptă. SADOVEANU, Z. C. 162. Toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră. ALEXANDRESCU, P. 67. ♦ (Popular și arhaizant; urmat de adjectivul posesiv de pers. 1 sg., are valoare de pronume al maiestății, întrebuințat de domnitor cînd vorbește despre sine) Dumnezeu a binecuvîntat cu de toate pe domnia-mea. SADOVEANU, D. P. 8. Spune tu domniei-mele: Mulți creștini ai omorît Cît în țară ai hoțit? ALECSANDRI, P. P. 89.

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 3 sg. Puneți mîna copii, pe jupînul ista și începeți a-l blăstăma cum îți ști voi mai bine, ca să-i placă și dumisale. CREANGĂ, P. 59. (Prescurtat) A căutat să explice ce caută d-sa printre noi. GALACTION, O. I 25. – Formă gramaticală: gen.-dat. dumisale (scris prescurtat d-sale).

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Persoană de sex masculin; bărbat, mai ales de la oraș. 2) (în epoca feudală, în țările române; folosit și ca titlu pe lângă un nume) Conducător absolut al țării; domnitor; vodă; voievod. 3) Forță supranaturală, considerată creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. * A lăsa pe cineva în plata ~ului a lăsa pe cineva să procedeze după bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

A DOMNI ~esc intranz. 1) A fi domn al unei țări. 2) fig. A trăi ca un domn; a duce o viață din belșug; a huzuri; a se lăfăi. 3) fig. (despre liniște, pace, ordine) A avea loc în exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, clădiri) A se înălța impunându-se prin proporții și măreție. ◊ Muntele ~ește deasupra întinderii. /v. a domni

DOMNIE ~i f. 1) Funcția de domn; conducere a țării de un domn. A veni la ~. ◊ A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de funcția de domn. 2) Exercitare a acestei funcții. 3) art. (în componența locuțiunilor pronominale de reverență) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastră, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. /domnia + sa

domn m. 1. stăpân: al valurilor domn EM.; 2. principe sau voievod: Domnul Țării Românești; 3. (absolut) Dumnezeu: Doamne ferește; 4. persoană de distincțiune: nobil, boier: 5. (dela sec. XVII) titlu de politeță: Domnule! [Lat. vulg. DOMNUS = clasic DOMINUS].

domnì v. 1. a fi Domn, a guverna: a domnit 10 ani; 2. a stăpâni, a domina: palat ce domnește pe Argeș BOL. să domnească lumi rebele EM.

domnie f. 1. demnitate sau putere de Domn; 2. dominațiune, stăpânire: sub domnia lui; 3. timpul cât domnește: domnia lui Ștefan e lungă și glorioasă; 4. formulă de politeță: Domnia-ta, Domnia-lui, Domnia-voastră, Domnia-lor, prescurtate în Dumniata, Dumnialui, Dumniavoastră, Dumnialor.

domn m. (lat. dóminus, pop. domnus, stăpîn, d. domus, casă; it. donno, pv. don, vfr. dam, sp. dueño, pg. dom. V. dom 1). 1) Stăpîn (Vechĭ). 2) Stăpînu lumiĭ, Dumnezeŭ (voc. Doamne lat. Dómine): Doamne ajută! Doamne, ferește! Doamne, ĭartă-mă!. 3) Domnitor, principe care domnea în Țara Românească, În Moldova (și’n Ucraina): Prea Înălțate, Doamne (adresa către domn), schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. 4) (voc, domnule). Persoană distinsă, boĭer, nobil (nu om de rînd): a venit un domn. 5) Titlu de respect dat de servitorĭ stăpînuluĭ și de eleviĭ școaleĭ primare Institutoruluĭ (în cea secundară și’n universitate domnule profesor): tăcere, că vine domnu profesor (gen. a lu domnu). 6) Epitet de politeță adresată unuĭ superior saŭ uneĭ persoane respectabile: Domnule Ministru, Domun Popescu. Fam. M’am ales c’un „Doamne ajută!”, am dat de o belea, am pățit-o. Dragă, Doamne (exclamativ), oare-cum, ca să zic așa, mulțămind luĭ Dumnezeŭ (cp. cu fr. grâce à Dieu, Dieu merci): Acuma eștĭ, Dragă Doamne, băĭat mare! De ce nu te astîmperĭ? Domnule (exclamativ, ca o interj.): ĭa’uzi Domnule, ce comedie. V. doamnă, jupîn, rege, împărat.

2) domnésc v. intr. și tr. Guvernez în calitate de domn (principe, rege, împărat): Ștefan cel Mare a domnit peste 47 de anĭ. (Nu e diferență esențială între domnesc și guvernez). Fig. Trăĭesc fericit: cît ma stat la țară am domnit. V. tr. Dómin, îs maĭ înalt: muntele domnește orașu. Adresez titlu de „domn” (ca boĭerilor): ĭa nu-l maĭ domnĭ și pe prostu ăsta! V. refl. Mă boĭeresc, mă fudulesc: s’a domnit Țiganu de cînd s’a îmbogățit.

domníe f. Calitatea de domn: a pune mîna pe domnie. Dominațiune, stăpînire: domnia legilor. Timpu cît domneștĭ: domnia lui Carol I a trecut de 48 de anĭ. Palatu domnuluĭ: boĭeriĭ s’aŭ dus la domnie. Domnia ta, prescurtat în dumneata, dumneta apoĭ (fam.) matá și domnia voastră, dumneavoastră, dumnevoastră, formule de politeță. Îld. tu, voĭ.

dumneaĭéĭ, dumnealór, dumnealúĭ, dumneasá, dumneatá (mold. dumnetá), dumneavoástră (mold. dumnevoástră), fam. îld. domnia eĭ, lor, luĭ, sa, ta, voastră, formule de politeță îld. ĭa și al eĭ, eĭ și al lor, el și al luĭ, el, ĭa și al săŭ, a sa, tu și al tăŭ, voĭ și al vostru. V. domnie.

!domn¹ (stăpân; domnitor) (înv.) s. m., voc. doamne; pl. domni (domnul Țării Românești)

domn² (termen de politețe) s. m., art. domnul (abr. d./dl); g.-d. art. domnului (abr. dlui), voc. domn (stimate ~)/domnul (~ meu), art. domnule (abr. dle); pl. domni, g.-d. art. domnilor, voc. domni (stimați ~), art. domnii mei/domnilor (abr. dlor)

domni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, 3 sg. domnește, imperf. 1 domneam; conj. prez. 1 sg. să domnesc, 3 să domnească

+domnia ei etc. s. f. + pr. (sub domnia ei, ...)

+Domnia Mea (înv., azi glumeț) loc. pr., g.-d. Domniei Mele

!Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.) loc. pr., g.-d. Domniei Sale

!Domnia Ta (către un domnitor, boier) (înv.) loc. pr., g.-d. Domniei Tale

!Domnia Voastră (către un domnitor, boier) (înv.) loc. pr., g.-d. Domniei Voastre

+domnia-ei (dânsa, dumneaei) (rar) pr., g.-d. domniei-ei

+domnia-lui (dânsul, dumnealui) (rar) pr., g.-d. domniei-lui

+domnia-sa (dânsul, dumnealui) pr., g.-d. domniei-sale

domnie s. f., art. domnia, g.-d. art. domniei; pl. domnii, art. domniile (desp. -ni-i-)

!Domniile Lor (despre domnitori, boieri) (înv.) (desp. -ni-i-) loc. pr. pl., g.-d. Domniilor Lor

+domniile-lor (dânșii/dânsele, dumnealor) (desp. -ni-i-) pr. pl.

dumneasa (înv.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

domn¹ (domnitor) s. m., pl. domni; voc. sg. neart. Doamne

domn² (termen de politețe) s. m., voc. sg. art. domnule; pl. domni; abr. nom.-ac. sg. art. d./dl, g.-d. sg. art. dlui, pl. dlor

domni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, imperf. 3 sg. domnea; conj. prez. 3 să domnească

!Domnia Ei loc. pr., g.-d. Domniei Ei; pl. Domniile Lor

!Domnia Lui loc. pr., g.-d. Domniei Lui; pl. Domniile Lor

!Domnia Sa loc. pr., g.-d. Domniei Sale; pl. Domniile Lor

!Domnia Ta loc. pr., g.-d. Domniei Tale

!Domnia Voastră loc. pr., g.-d. Domniei Voastre

domnie s. f., art. domnia, g.-d. art. domniei; pl. domnii, art. domniile

!Domniile Voastre loc. pr.

!dumneasa (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

domn (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., voc. domnule; pl. domni, voc. domnilor; abr. sg. art. d-l, g.-d. sg. art. d-lui, g.-d. pl. art. d-lor

domn (domnitor) s. m., voc. doamne; pl. domni

domni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, imperf. 3 sg. domnea; conj. prez. 3 sg. și pl. domnească

Domnia ei s. f. art. + pr., g.-d. Domniei ei; abr. D-ei

Domnia lui s. f. art. + pr., g.-d. Domniei lui; abr. D-lui

Domnia sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domniei sale, abr. D-sale

Domnia ta s. f. art. + adj., abr. D-ta, g.-d. Domniei tale, abr. D-tale

domnie s. f., art. domnia, g.-d. art. domniei; pl. domnii, art. domniile (sil. -ni-i-)

Domniile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domniilor lor; abr. D-lor

dumneasa pr., abr. d-sa, g.-d. dumisale, abr. d-sale

dumisale

domn, doamnă (domn și slugă; domnii Moldovei; Stimate Domnule; Doamne miluește; Mărită Doamnă). Abreviat: D-l, D-lui, D-nii, D-lor; D-na, D-nei, D-le, D-lor.

domnia sa, domnia ta, Domnia voastră, Domniei voastre gen. Abreviat: d-ta, d-sa, Dv. nom. și gen. sg. și pl.

domn (domni), s. m. – 1. Titlu oficial al domnitorilor Țării Romînești și Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politețe pentru un bărbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul Doamne (< lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine să traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplică ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamnă, s. f. (titlu dat soției domnitorului; termen de politețe în general pentru o femeie), care reprezintă fără îndoială lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care aparține domnului); domni, vb. (a conduce o țară, un principat ca domn; a stăpîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cît se află un Domn la conducerea țării; regiune stăpînită de un Domn; Curte; termen de politețe, cu formele reduse dumneata < domnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor); domnișoară, s. f. (termen de politețe pentru o fată); domnișor, s. m. (fiu de domnitor; prinț tînăr; fiu al stăpînului); domniță, s. f. (fiică de domnitor; prințesă tînără); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminică.

domnie, domnii s. f. Autoritatea politică și juridică a unui domn. ♦ Timpul cât stăpânește sau a stăpânit un domn. ♦ (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu stăpâniile și cu puterile, alcătuiesc treapta a doua a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați în iconografie îmbrăcați în stihare lungi și cu orare verzi, purtând în mâna dreaptă un toiag de aur, iar în stânga sigiliul lui Hristos (X). – Din domn + suf. -ie.

LE ROI RÈGNE ET NE GOUVERNE PAS (fr.) regele domnește, nu guvernează – Principiul monarhiei parlamentare enunțat în febr. 1830 de A. Thiers.

a fi domn (cu cineva) expr. a face o favoare (cuiva), a se purta frumos (cu cineva).

CĂMARĂ DOMNEASCĂ s. v. tezaur, vistierie.

CIUPERCĂ DOMNEASCĂ s. v. pitarcă.

DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. v. domnitor. 3. (art.; n. pr.) v. Dumnezeu.

DOMN s. v. bărbat, orășean, soț, târgoveț.

DOMNI vb. (IST.) a cârmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)

DOMNIE s. 1. (IST.) cârmuire, conducere, diriguire, guvernare, stăpânire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. (IST.) (fig.) coroană, scaun, sceptru, tron. (Și-a pierdut ~ în anul...) 3. v. dominație. 4. v. mărie.

DUMNEASA pron. v. dânsul, dumnealui, el.

LOCOTENENT DOMNESC s. v. regent.

LOCOTENENȚĂ DOMNEASCĂ s. v. căimăcămie.

DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. cîrmuitor, conducător, domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stapîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.

domn s. v. BĂRBAT. ORĂȘEAN. SOȚ. TÎRGOVEȚ.

DOMNI vb. a cîrmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)

DOMNIE s. 1. cîrmuire, conducere, diriguire, guvernare, stăpînire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. (fig.) coroană, scaun, sceptru, tron. (Și-a pierdut ~ în anul...) 3. dominație, putere, stăpînire. (~ banului.) 4. înălțime, maiestate, mărie, (înv.) mărime, mărire. (~ sa n-a primit pe nimeni.)

dumneasa pron. v. DÎNSUL. DUMNEALUI. EL.

L’ordre règne à Varsovie (fr. „Ordinea domnește la Varșovia”) – Așa declara la 16 septembrie 1831, la tribuna camerei franceze, generalul Sébastiani, pe atunci ministru de externe al Franței, cînd a fost interpelat asupra situației din Polonia. Or, realitatea era că revoluția fusese înăbușită în sînge și, într-adevăr, domnea liniștea, dar o liniște de cimitir. Presa a demascat cruda ironie a acestor cinice cuvinte ministeriale și scandalul ce-l stîrniseră le-a conferit o tristă celebritate. Fraza a fost de atunci de multe ori amintită (și întotdeauna în ironie), cînd se întîmpla ca și alte demonstrații, tulburări, răscoale, indiferent unde, să fie reprimate prin foc și sabie. Dar, prin extensiune, se poate face aluzie la ea și în împrejurarea că o molimă, un cataclism instaurează o pace de țintirim. De exemplu: Heinrich Heine, scriind în 1832 (v. Heine: Proza, ESPLA, 1956, p. 361) despre holera care a bîntuit la Paris și a provocat mii de victime, conchide: „De atunci e liniște aici: « L’ordre règne à Paris » ar spune Horace Sébastiani”. Balzac scrie în romanul César Birotteau: „La Paris, falimentele de primul rang merg atît de repede, încît, la termenul cerut de lege, totul e încheiat, parafat, servit, aranjat! În o sută de zile, judele-comisar poate rosti fraza fioroasă a unui ministru: « Ordinea domnește la Varșovia! »” IST.

Le roi règne et ne gouverne pas (fr. „Regele domnește, dar nu guvernează”) – Istoricul francez Adolphe Thiers și-a început cariera politică prin a combate absolutismul regal. În ziarul său „Le National”, la 1 iulie 1830, a semnat maxima de mai sus, care s-a bucurat de o rapidă popularitate. Fiind însă vorba de un istoric, trebuie cu atît mai mult să restabilim adevărul istoriei. Cu 250 de ani înaintea lui Thiers, cancelarul și generalul Jan Zamoyski a exprimat o părere identică în Dieta Poloniei. Cu o singură deosebire: a folosit formularea latină Rex regnat, sed non gubernat, care are absolut același înțeles. IST.

Qui nescit dissimulare, nescit regnare (lat. „Cine nu știe să se prefacă nu știe să domnească”) – deviza regelui Ludovic XI al Franței (1423-1483). O confirmă scriitorul Casimir Delavigne, care, în tragedia „Ludovic XI” (1832), îl înfățișează pe rege: bănuitor, crud, mincinos și capabil de orice vicleșug, spre a-și păstra tronul. Expresia, desigur, nu-i valabilă numai pentru acest monarh, sau în general numai pentru regi, ci pentru orice stăpîn prefăcut. IST.

domn, domni, s.m. – 1. Persoană cu autoritate. 2. Proprietar de pământ, grof (D. Pop, 1978). 3. „Cela ce e îmbrăcat cu haine nemțești (orășenești), cu excepția jidanilor” (Țiplea, 1906). 4. „Cei mai mari domni sunt cei de la cătane” (Țiplea, 1906); „Prin domni, țăranul (maramureșean) înțelegea, înainte de război (Primul Război Mondial) pe stăpânii politici și administrativi, adică pe unguri” (Papahagi, 1925: 87). 5. De rang înalt, nobil; domnitor, voievod. 6. „În limba veche, domn înseamnă gospodar sau țăran liber, dar și stăpân. Cu această funcție el apare invocat și în începutul unor colinde: Cel domn bun să veselește sau Scoală-mi-te, domnuț bun / Și scoală și slujnicele / Să măture tăt curțile” (Bilțiu, Acta Musei, 2004: 110). 7. Dumnezeu: „Șade Domnu Dumnezău, / Șede-n lance rădzămat” (Papahagi, 1925: 233). 8. Iisus Cristos: „Ș-o făcut Domnu Hristos / Pă Adam foarte frumos” (Papahagi, 1925: 232). ♦ (onom.) Domnița, Domniță, Domnuța, nume de familie (33 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. dom(i)nus, pop. domnus „stăpân” < lat. domus „casă” (Diez, Cihac, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

domn, -i, s.m. – 1. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva. Proprietar de pământ, grof (D. Pop 1978): „Cela ce e îmbrăcat cu haine nemțești (orășenești), cu excepția jidanilor” (Țiplea 1906); „Cei mai mari domni sunt cei de la cătane” (Țiplea 1906); „Prin domni, țăranul (maramureșean) înțelegea, înainte de război (Primul Război Mondial) pe stăpânii politici și administrativi, adică pe unguri” (Papahagi 1925: 87). 2. De rang înalt, nobil; domnitor, voievod. 3. „În limba veche, domn înseamnă gospodar sau țăran liber, dar și stăpân. Cu această funcție el apare invocat și în incipitul unor colinde: Cel domn bun să veselește sau Scoală-mi-te, domnuț bun / Și scoală și slujnicele / Să măture tăt curțile” (Bilțiu, Acta Musei, 2004: 110). 4. Dumnezeu: „Șade Domnu Dumnezău, / Șede-n lance rădzămant” (Papahagi 1925: 233). 5. Isus Cristos: „Ș-o făcut Domnu Hristos / Pă Adam foarte frumos” (Papahagi 1925: 232). – Lat. dom(i)nus.