DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi domn (3), a stăpîni ca domn. Spirit rătăcit este el însuși, Carol I, care de douăzeci și doi de ani, de cînd domnește în Țara Romînească, nu a gîndit decît să se îmbogățească, și pentru aceasta a dat mînă slobodă clasei stăpînitoare ca să sărăcească poporul. LIT. ANTIMONARHICĂ 138. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. [Domnul] zicînd că domnește din mila lui dumnezeu, se unea și el cu boierii de jefuia și tiraniza și robea pe bietul popor. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ Fig. (Despre fenomene, aspecte sufletești sau fizice, adesea despre noțiuni abstracte) A fi stăpînitor, a stăpîni. O mare pace domnește în mijlocul acestei lumi. BOGZA, C. O. 243. Anarhia domnea în toate, și lesnirea de a da cu pistolul în oameni devenise la modă, astfel că, ucisul fiind totdeauna presupus că s-ar fi împușcat la vînătoare, ucigașul rămînea nepedepsit. GHICA, S. A. 67. Liniștea domnea pretutindeni. NEGRUZZI, S. I 57. 2. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A avea o poziție dominantă, a domina (2). Castelul în ruine domnește peste vale. MACEDONSKI, O. I 23. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat, Domnește mînăstirea. ALEXANDRESCU, P. 148.